luni, 5 octombrie 2020

Pe simezele ieșene - Mir și Borangic

 


Camelia Ionescu Popa, 


Galeriile Dumitru I. Grumăzescu, Iași, 


8 - 22 octombrie 2020




    Mir și Borangic este o expoziție de pictură și iconografie. Artista, Camelia Ionescu Popa, cu studii liaceale de artă în orașul natal Galați, desăvîrșite la Universitatea de Artă din București, a pictat alături de soțul său, pictorul de biserici Ioan Popa, în lăcașuri sfinte, din întreagă Europă, mai ales în Italia.

     Expoziția este inclusă în programul Simpozionului Internațional Monumentul Tradiție și Viitor ediția a XXII-a, organizat de Muzeul Municipal Regina Maria cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și de află deasemenea sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

    Expoziția va fi găzduită de Galeriile Dumitru I. Grumăzescu, Str. Lăpușneanu, nr. 24, în perioada 8 - 22 octombrie 2020 iar  vernisajul expoziției va avea loc în 8 octombrie, ora 13:00.

    Expoziția ajunge la Iași în zilele de sărbătoare ale orașului desfășurate anul acesta în condiții speciale prin strădania a două organizații culturale Asociația DAR DEVELOPMENT din București și partenerul său Asociatia Patrimoniu Artă și Cultură pentru Tineret, sucursala Iași.

    Prin această primă expoziție de pictură de șevalet, artista ne propune o perspectivă proprie și asumată duhovnicește asupra artei rămânând în zona valorilor fundamentale ale poporului roman, credința ortodoxă și tradiția având ca expresie costumul popular, cocentrându-se cumva pe piesa sa cea mai reprezentativă: ia, fascinant izvor de inspirație. Ia, devine un personaj aproape însuflețit în vreme ce unele piesele ale costumului popular sunt puse sub lupă dezvăluind neașteptate detalii.

    Plecând de la variatele forme de exprimare artistică ale Cameliei Ionescu Popa, expoziția permite noi și interesante interpretări inspirate de locul și contextul expunerii, la Iași aceasta va include icoane pe lemn recuperat și portretele a doi mari ctitori de așezămite devenite emblematice pentru Muntenia: Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu.

    În vara anului 2019, expoziția Mir și borangic a fost prezentată la Paris, apoi între 13 iunie-13 iulie 2019, la Galeria Romană din București, cu un cuvânt de deschidere susținut de Ierom. Savatie Baştovoi, etnologul Laura Jiga-Iliescu și de criticul şi jurnalistul de artă Vladimir Bulat.        În septembrie 2019 la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos din Galați, a urmat prezentarea în spațiile Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu din București expoziția a fost prezentată în perioada 18 noiembrie2019 -3 februarie 2020 despre ea a vorbit scriitorul Dan Mircea Cipariu care spunea despre expoziție: "Între imagine poetică și epifanie, expoziția Cameliei Ionescu-Popa, realizată cu siguranța unui artizan sigur pe mijloacele sale de expresie plastică, ne invită în apele teritoriale ale formei identitare propuse de cele două materiale organice și autentice care dau, de altfel, titlul expoziției, mirul și borangicul."

   Ultima expunere a avut loc cu sprijinul celor două organizații cultural menționate mai sus la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a fost dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni și a avut loc în luna august a acestui an.

Un text de Alexandra Brutaru, președinte Asociația DAR DEVELOPMENT

***


Nestematele adâncurilor

 


Muzeul Banatului Montan 


Reșița 


6 -23 octombrie 2020




   Muzeul Banatului Montan Reșița organizează expoziția Nestematele adâncurilor. Flori de mină din colecția Muzeului Banatului Montan.

    Florile de mină asemuite pe drept cu nestematele scoarței terestre, își au geneza spațio-temporară în vremurile în care munții se aflau încă în formare. Bijutier primordial, natura a făurit metodic și riguros, cu geniu matematic, forme geometrice perfecte.

    Mineralele sunt substanțe naturale solide, mai rar fluide (precum mercurul), fiind întrebuinţate în diverse scopuri, de la podoabe și obiecte de decor până la surse de energie și îngrăşăminte sau amendamente în agricultură.

    Colecția de minerale din cadrul Muzeul Banatului Montan a prins formă în urma unor donații din anii 70. Cea mai mare achiziție de eșantioane s-a făcut în anul 1982 de la cunoscutul mineralog Constantin Gruescu (1924-2020). Din bogăția mineralogică a Banatului, Muzeul Banatului Montan deține o colecție de 287 piese, unele descoperite în zonele miniere din Banat precum Ocna de Fier, Dognecea Moldova Nouă, Rușchița, Sasca Montană, Teregova, provenite din donații și achiziții. Cea mai spectaculoasă piesă este MACLA JAPONEZĂ sau coaxială, rezultată prin juxtapunerea a două cuarțuri, descoperită la Ocna de Fier.

    Exponatele prezentate acoperă din punct de vedere științific mai multe grupe de minerale: silicați, sulfați și sulfuri, oxizi și hidroxizi dar și carbonați și borați. Cristale (cuarţuri), mostre de granați (andraditul, melanitul) și minerale (blendă, calcit, psilomelan, galenă, goethit, calcedonia).

***
http://www.muzeulbanatuluimontan.ro/

Pe simezele clujene - Expoziție aniversară

 


Arta plastică contemporană românească 


Viorel Nimigeanu 


Muzeul de Artă Cluj-Napoca 


7 - 25 octombrie 2020




     Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 7 – 25 octombrie 2020, expoziția aniversară a artistului Viorel Nimigeanu. Acesta s-a născut în 1950, în Nimigea de Jos, județul Bistrița-Năsăud. În 1969, Viorel Nimigeanu intră la Institutul de Artă Plastică Ioan Andreescu din Cluj, pe care îl absolvă în anul 1973. În 1977, este admis la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, unde are șansa de a-l întâlni pe Corneliu Baba, aflat în ultimul său an de profesorat. Marele pictor apreciază talentul tânărului student și îl sprijină în realizarea unor proiecte. Începe lungul șir de participări la numeroase expoziții de pictură din Baia Mare, Cluj, București. De asemenea, realizează mai mult de douăzeci de expoziții personale în țară și străinătate. Începând cu anul 1978 este preocupat din ce în ce mai mult de arta monumentală, executând, de-a lungul carierei, fresca la mai mult de 30 de biserici din țară și străinătate. În 2010 își obține doctoratul cu lucrarea Pictura bisericilor ortodoxe din Transilvania în secolul XX. Arta lui Viorel Nimigeanu a fost remarcată încă de la debut și urmărită cu căldură de personalități de renume ale artei și istoriei artei românești: Lazăr Anton, Mircea Țoca, Vasile Grigore, Dan Grigorescu, Magda Cârneci, Tiberiu Alexa, Virgil Mocanu, Lelia Pop, Negoiță Lăptoiu, Livia Drăgoi, Alexandra Rus.

    Expoziția aniversară a pictorului Viorel Nimigeanu cuprinde lucrări din toate ciclurile de creație ale artistului, dintre care amintim: Darul iubirii, Lecția de frumusețe, Suita maramureșeană, Muntele albastru, Pentagonul sacru, Balerina, Fețele timpului, Ofrandă toamnei, Autoportret, Veneția.l