sâmbătă, 16 februarie 2019

Să ne cunoaștem artiștii - Un păpușar




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Țăndărică 


R. Zolla







Articol publicat în Revista Teatrul, nr. 1. Ianuarie 1970.

***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:


Să ne cunoaștem artiștii - pictor, grafician și machetator de mărci poștale, bancnote și monede



Ary Murnu (1881 - 971)






Articol publicat în Revista Arta, nr. 4 -5. Aprilie - mai 1971.

***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:  Wikipedia


Exponatul lunii februarie - Armament medieval oriental




Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I 


București 


februarie 2019




    De obicei, când rostim cuvântul armă ne gândim la un obiect cu destinație agresivă, adică toată gama de armament individual și colectiv, respectiv muniția (de la pietre și vârfuri de săgeți la proiectilele reactive de astăzi) și elementele de protecție (de la simplele scuturi la vestele antiglonț).
Mijloacele de ducere a războiului, tehnica militară, înzestrarea cu armament și organizarea armatelor au depins întotdeauna de caracterul economiei diverselor epoci și țări, armata, arta și tehnica militară fiind în strânsă legătură cu puterea economică și cu cerințele sociale, pe care, de cele mai multe ori, le și reflectau, toate evoluând continuu spre perfecționare.
Paralel cu evoluția tehnicii de luptă, elementele decorative ale armelor apar cu deosebire în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când arta decorării atinge punctul culminant. Se poate vorbi, deci, și de o latură artistică a armelor, occidentale și orientale, cu diferite maniere de execuție și o gamă largă de motive ornamentale realizate de meșterii armurieri, mai ales în cazul comenzilor speciale (arme pentru personalități, parăzi, etc.)
    Un loc aparte în privința tipologiei armelor medievale îl ocupă lumea musulmană. Ideologia islamică și-a pus amprenta nu numai asupra gândirii militare și a modului de ducere a războaielor, dar și a tipului de arme folosite, ele încadrându-se în tabloul general al evoluției acestora. În Orient, făurirea armelor de lux atinge o mare perfecțiune în secolele XVII-XVIII când, pentru ornamentare, se foloseau tehnici diferite ca gravura, încrustația și damaschinajul (încrustarea unor filete de aur și de argint în fier sau în oțel). Modelele orientale cel mai des întâlnite erau decorațiile floral-vegetale, animaliere, geometrice, specifice Islamului, și versetele din Coran.
    Ca în orice armată, și soldații din Imperiul Otoman foloseau, pe lângă lance, suliță, măciucă/buzdugan, secure, spadă sau iatagan și coiful și scutul ca arme albe defensive care completau sistemul de apărare individuală.
    Luna aceasta, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I a ales să prezinte ca Exponatul lunii februarie trei piese de armură medievală orientală: un coif, un scut și un iatagan.
Coiful,, „zîrh cülah”, de origine persană, este din oțel. Vârful, „temren”, în formă de piramidă cu patru muchii, are o bază pătrată, fixată de calotă cu nituri, printr-un postament de forma unei pâlnii, cu ornamente florale incizate. În față are un apărător de nas, „burun teberleri”, care glisează într-un lăcaș și se fixează cu un șurub, terminându-se în partea superioară sub forma unei frunze, ornamentată cu elemente florale și animaliere (două păsări). Partea inferioară, de formă ovală, prezintă aceleași ornamente. Tot brațul nazalului este incizat cu ornamente vegetale. De o parte și alta a nazalului sunt fixate, ușor oblic, două port-penaje,” sorgudj”, tubulare. Partea superioră a calotei este ornamentată, în relief, cu patru călăreți înarmați cu arcuri și săbii, la vânătoare de căprioare, grupați, spate în spate, în ancadramente mari, intercalate cu două rânduri de păsări și căprioare în ancadramente mici. Între aceste scene sunt plasate ornamente florale și spirale reliefate. Toate ornamentele sunt bordate în aur. La baza calotei se observă un șir de inscripții în limba persană. Sub inscripție, la marginea de jos, calota e prevăzută cu perforații sferice la care sunt atașate zalele- apărătoare de urechi și ceafă, câteva rînduri fiind suflate în aur. A intrat în patrimoniul muzeului în anul 1964.
    Scutul, „calcan”, de origine persană, de formă circulară, are pe fața bombată, în mijloc, un ornament floral; în registrul doi se regăsesc patru ornamente mari cu patru călăreți la vînătoare de iepuri și căprioare, grupați, spate în spate, între ele fiind inserați patru bumbi ornamentați cu elemente vegetale. În registrul trei sunt incizate opt scene de vânătoare animală, grupate, spate în spate, două câte două. Urmează trei brâuri cu elemente florale, cel din mijloc cu sectoare alternând patru scene de vânătoare și post vânătoare (două și două) cu patru inscripții în limba persană și opt ornamente animaliere și vegetale. Marginea scutului este întoarsă spre interior. Toate ornamentele sunt bordate în aur. La interior prezintă patru anouri metalice, prinse cu șuruburi, corespunzatoare celor patru bumbi exteriori. Se purta în bandulieră, atârnat de umăr cu o sfoară de mătase, prinsă de cele patru șuruburi. Acest scut a intrat în patrimoniul muzeului în anul 1921, ca achiziție făcută prin atașatul militar român la Viena.


     Iataganul, yatağan, are lama ușor curbată, cu tăiș cu nervură mediană pe muchea netăioasă. Pe ambele fețe ale lamei, la muchea netăioasă, are câte un șanț ce pornește de la primul sfert al lamei spre vârf. Pe partea interioară a lamei sunt incizate ornamente orientale vegetale, argintate și aurite, pentru ca pe partea exterioară să se afle o inscripție în limba persană și ornamente vegetale, de asemenea argintate și aurite. Mânerul, cu plăsele din os alb, este terminat cu aripioare cu o garnitură de bronz între ele, completată cu un manșon din același metal, care se prelungește pe talonul lamei, amândouă ornamentate cu elemente floral-vegetale și geometrice în relief. Teaca este din lemn îmbrăcat în piele, având la gură o garnitură din argint, cu motive florale, împletituri în relief și puncte. Partea superioară este traversată pe mijloc, de sus până la vârf, de o linie subțire, de împletitură din fir metalic galben. A făcut parte din colecția de arme a generalului Gheorghe Magheru și a intrat în patrimoniul muzeului în anul 1967.
    Toate aceste frumoase și interesante obiecte pot fi admirate toată luna februarie în holul muzeului.

Televiziunea în luptă cu timpul...




De pe micile ecrane de-odinioară




Ansamblul de clădiri T.V.: forme singulare, decorație modernă.






Înăuntru: răceala nouă a coridoarelor.






Impresia totală a clădirii - un decor din Antonioni.



În studiou, simți că ești "prins" din toate părțile.




La pupitrul de comandă.



Articol publicat în Revista Teatrul, nr. 1. Ianuarie 1970.


Să ne cunoaștem artiștii




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Cristina Deleanu





Situații limită pe scenă






Consemnare publicată în Caiet Nr. 65, Teatrul Național București.
Stagiunea 1983 - 1984.







Anchetă (realizată de Dorin Măran) publicată în
Almanah literar '90. Decembrie 1989.


***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:

De-ale Revistei...




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Satiric - Muzical Constantin Tănase




Foto: Monografia Teatrul de Revistă Constantin Tînase 1919 - 2000 (Aurel Storin).




Articol publicat în Gong '85, Almanahul Revistei Teatrul. Decembrie 1984.