duminică, 7 aprilie 2019

În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)




Lansare de carte 


Radu Paraschivescu 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


11 aprilie 2019




    Editura Humanitas vă invită  joi, 11 aprilie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea cărții În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) de Radu Paraschivescu. La eveniment vor vorbi, alături de autor, Victor Rebengiuc, Vlad Voiculescu  și Cătălin Striblea. Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe.
     "La mică distanţă de Ateneu, câteva sute de oameni protestau sub ninsoare şi vânt. O făceau ca să atragă atenţia demnitarilor europeni asupra unei vocaţii europene pe care oamenii cu discernământ o au mai departe, dar pe care guvernanţii vor s-o strivească sub cizme. O făceau, da, şi în numele celor care au preferat să stea acasă, să admire iarna de pe geam şi să îngâne din Coşbuc. Dar mai ales o făceau fiindcă au în familii copii sau nepoţi cărora vor să le aştearnă un viitor în care meritul să fie răsplătit, iar nelegiuirea pedepsită, nu invers.“
 – Radu Paraschivescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu