duminică, 16 decembrie 2018

Inima Reginei




Arta plastică contemporană românească 


Casa Junilor, Brașov 


15 decembrie 2018 - 25 ianuarie 2019





    Expoziţia este intenţia şi maniera noastră de a onora memoria Reginei României Mari. Prin testamentul adresat Poporului şi Ţării sale, Regina Maria a dorit ca Inima să-i fie separată de trup şi păstrată la Balcic, acolo unde ea şi-a construit micul său paradis.
   Inima ca depozitar al tuturor sentimentelor şi trăirilor lăuntrice, lăcaş al sufletului, precum şi personalitatea celei care a contribuit la făurirea României Mari, i-a inspirat pe cei 33 artişti participanţi. Gestul lor încearcă să constituie o minimă restauraţie a împietăţii aduse Inimii Reginei de-a lungul ultimelor decenii.
    Expoziția este realizată în parteneriat cu Asociația Mă Implic! din Brașov și este deschisă spre vizitare la parterul Casei Junilor până în data de 25 ianuarie 2019, zilnic de luni până vineri între orele 10:00-17:00, iar în weeekend între orele 10.00-14.00. Intrarea este liberă.
   “De acum înainte nu vă voi mai trimite nici un semn, dar mai presus de toate, aminteşte-ti Poporul meu că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.”
(Scrisoare adresată Ţării şi Poporului meu, Regina Maria)

Expoziție de grup - Cadoul




Arta plastică contemporană românească 


Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu 


13 decembrie 2018 - 9 ianuarie 2019







Pod peste timp




București sub ocupație (1916 - 1918) 


Jacques Pot, București 


17 decembrie 2018




    Pe 6 decembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, Bucureștiul a fost ocupat de Puterile Centrale. Trupele germane, bulgare, turce și austro-ungare au rechiziționat clădiri importante și au defilat doi ani pe străzile orașului pentru a uza moralul populației. Marea Unire din 1918 a marcat întoarcerea în capitală a administrației românești, refugiată la Iași din 1916.
    Vino luni, 17 decembrie 2018, de la ora 19:00, în Jacques Pot, să descoperi cum arăta Bucureștiul sub ocupație dar și în plină sărbătoare la 1 Decembrie 1918 prin clișee vintage refăcute din aceeași perspectivă în prezent! Află cum au evoluat până azi locuri pe care poate le cunoști dar nu știi ce semnificație aveau acum 100 de ani. Cristi Radu (raidenbucharest pe Instagram) îți povestește cum era viața bucureștenilor între 1916-1918, despre abuzurile și restricțiile pe care le-au suferit din partea ocupanților dar și cum s-au bucurat pe 1 Decembrie 1918, când regele Ferdinand I și regina Maria au defilat pe străzile Bucureștiului eliberat. Hai să facem un pod peste timp între epoca Marii Uniri și centenarul din 2018!
Intrarea este liberă.
Locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea venirii, nu se fac rezervări.
   Prezentarea Pod peste timp face parte din proiectul București 100: război, ocupație, unire realizat de Social Investment Group cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și susținut de Muzeului Municipiului București și Centrul Cultural Expo Arte.

Al patrulea anotimp




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Național I. L. Caragiale




Broșură-program. Stagiunea 1969 - 1970.
Premieră: 5 noiembrie 1969.






Carmen Stănescu.







Traian Stănescu.


Natașa Alexandra.





Mitzura Arghezi.





Ioana Bulcă.



Damian Crîșmaru.





Mini-afiș de sală.


Mini-afiș de sală.



Mitzura Arghezi și Natașa Alexandra în Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu.


Ilinca Tomoroveanu în Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu.

Isus Mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor




Lansare de carte 


Brant Pitre 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


18 decembrie 2018





    Vă invităm marți, 18 decembrie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea cărții Isus Mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor de Brant Pitre, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea Tatianei Niculescu. La eveniment vor vorbi Tatiana Niculescu, Monica Broșteanu și Stefan Colceriu.
    Care să fie cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor? O poveste care rezistă tuturor încercărilor, trădărilor și părăsirilor.
    Cine este acest Dumnezeu care ia chipul Mirelui mistic? Despre ce nuntă e vorba? La ce petrecere își invită Isus prietenii? În sfârșit, cum se poate trăi o viață religioasă cu bucuria și dăruirea unui ospăț nupțial? Brant Pitre este un maestru al aventurilor spirituale în textele consacrate ale creștinismului și un neîntrecut arheolog al secolului inaugurat de nașterea lui Cristos. Scrisă cu simplitatea înțelepciunii erudite, pe înțelesul oricui, această carte îl surprinde, îl încântă și îl pune pe gânduri pe cititorul dornic să înțeleagă Scripturile.
     Brant Pitre (n. 1975) este profesor la Seminarul Notre Dame din New Orleans, Louisiana, unde predă un curs despre Sfintele Scripturi. Şi-a luat doctoratul la Universitatea Notre Dame din Indiana, cu o temă privitoare la legăturile dintre Noul Testament şi iudaismul antic. Această universitate l-a păstrat ca profesor asociat. Face frecvente turnee de conferinţe având ca temă principală Euharistia şi rădăcinile ei în tradiţia iudaică antică. Este autorul mai multor cărţi, între care Jesus, the Tribulation and the End of the Exile (2005), Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist (2011, trad. rom. Misterul Cinei de pe urmă: Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei, Humanitas, 2016), Jesus the Bridegroom (2014, trad.rom. Isus Mirele, Humanitas, 2018), Jesus and the Last Supper (2015), The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ ( 2016, trad. rom. Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, Humanitas, 2017).

Să ne cunoaștem artiștii - Un ieșean...




Arta plastică contemporană românească 


Otto Brisse (1889 - 1963)




Autoportret.



Articol publicat în Revista Arta plastică, nr. 3. Martie 1963.






Bună seara, Boema!




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Satiric - Muzical Constantin Tănase




Grație, frumusețe, ritm la Boema!
Premieră: toamna anului 1989.





Un comic de zile mari - Alexandru Arșinel.





Stela și Arșinel un duet fantastic!





În travesti: Anda Călugăreanu.



Aericol publicat în Cărăbuș Expres, supliment al caietului-program
al teatrului Constantin Tănase. Toamna anului 1989.