miercuri, 5 septembrie 2018

Expoziție de robotică educațională




Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță 


Galați 


8 - 9 septembrie 2018




    În perioada 8 – 9 septembrie 2018, Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță Galați, în colaborare cu Asociația Galatzi 2020, organizează expoziția de robotică educațională ROBOGAL 2018, manifestare care își propune să aducă în fața publicului gălățean lumea roboților realizați de mai mulți elevi din orașul nostru. Practic, vor fi expuși 10 roboți cu diferite funcții educaționale, care vor putea fi văzuți în acțiune “pe viu” de vizitatori.     
    Deschiderea oficială a expoziției va avea loc sâmbătă, 8 septembrie 2018, ora 11:00. Vedetele expoziției vor fi doi roboți realizați de elevii de la două cluburi de știință și tehnică din Galați, respectiv ByteForce CNVA (format din aproximativ 30 elevi de la Colegiul Național Vasile Alecsandri Galați) și Sophia Science din cadrul Asociației Galatzi 2020 (format din aproximativ 30 elevi de la zece școli și licee gălățene), ambele cluburi coordonate de Marinela Buruiană.       
   Primul robot-vedetă este Automatul de plante sau Grădinarul, care printr-o simplă apăsare de buton va însămânța o plantă și o va uda sau îi va asigura lumina necesară fotozintezei, pentru o dezvoltare optimă. Al doilea robot-vedetă este Cămara inteligentă, care realizează un management eficient al stocurilor pentru a preveni risipa de alimente. De asemenea, vor mai putea fi văzuți și roboți cu specific educativ, respectiv un robot care... merge pe sârmă. Rolul acestuia este acela de a-i învăța pe cei mici despre obținerea centrului de greutate. Un alt robot care va atrage privirile celor mai mici este robotul-pisică, care cântă de fiecare dată când primește lapte ! 
   În cadrul aceleiași manifestări sâmbătă, 8 septembrie 2018, între orele 15:00 – 16:00, va avea loc o demonstrație cu un robot aparținând unei echipe de elevi din Mangalia, care a obținut anul acesta trofeul de la concursul BRD First Tech Challenge. 
  Expoziția de robotică educațională ROBOGAL 2018 va fi deschisă la Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță Galați în perioada 8 – 9 septembrie 2018. 
Programul de vizitare pentru acest interval este 10:00 – 19:00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu