joi, 28 septembrie 2017

Iubire cu i mic




Lansare de carte 


Francesc Miralles 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


4 octombrie 2017





   Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes vă așteaptă miercuri, 4 octombrie, 
ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la o întâlnire cu scriitorul Francesc Miralles prilejuită de lansarea romanului Iubire cu i mic, recent apărut în colecția Raftul Denisei, o bijuterie literară despre istoria plină de magie a lucrurilor mărunte.
   La lansare vor participa, alături de Francesc Miralles, Daniela Zeca Buzura și Cristian Pătrășconiu, scriitori și jurnaliști culturali. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comanescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
   În zilele următoare, Francesc Miralles se va întâlni și cu publicul ieșean, vineri, 6 octombrie, și sâmbătă, 7 octombrie, ca invitat al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT 4 - 8 octombrie 2017).
   Francesc Miralles este coautorul bestsellerurilor Cel mai frumos loc din lume este aici (împreună cu Care Santos, publicat de Editura Humanitas Fiction) și Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (împreună cu Hector Garcia – Kirai –, publicat de Editura Humanitas).
   Roman inspirațional și comedie romantică, Iubire cu i mic s-a aflat pe lista celor mai bine vândute cărți în Spania, Statele Unite și Germania, fiind tradus deja în peste 20 de limbi.

Târgul de Antichităţi




Colecții și Colecționari 


Iulius Mall, Timișoara 


ediția a 130-a, 29 septembrie - 1 octombrie 2017 





    EXPOTIMIŞOARA INTERNAŢIONAL anunţă publicul pasionat de lucruri antice, că festivalul obiectelor de acest gen continuă cu Târgul de Antichităţi, ediţia 130, care va avea loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie.
    O mulțime de colecţionari de frumos vin la demisolul IULIUS MALL- la o nouă întâlnire cu pasionaţii obiectelor cu istorie.
    De vineri până duminică inclusiv, vizitatorii vor putea admira şi achiziţiona: bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, statuete, mobilier, oglinzi şi multe altele.
   Continuând să fie evenimentul numarul 1, în acest domeniu, din această zonă a ţării, vor participa în jur de 40 de standuri, reprezentative pentru începutul toamnei, fiind prezenţi unii dintre cei mai prestigioşi anticari din zona de vest, nord-vest şi sud-vest.

Așa cum a fost...un monument




România de-altădată




Dacă tot se vorbește despre refacerea și (re)amplasarea monumentului
dedicat lui Ion Brătianu m-am gîndit să ne întoarcem în timp, 
la două săptămâni înainte de inaugurarea acestuia (18 mai 1903).
De folos vă sunt și informațiile de aici:

Monumentul lui Ion C. Brătianu - Wikipedia








Articol publicat în Ziarul Adeverul, de sîmbătă, 3 mai 1903.

Prințul Negru al Vlahiei și vremurile sale




Lansare de carte 


Adrian Ioniță, Beatrice Kelemen, Alexandru Simon 


Cluj - Napoca 


5 octombrie 2017






Vecinătăţi artistice




Râmnicu Vâlcea 


30 septembrie 2017




Comunicat de presă

    Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Vâlcea, organizează sub genericul Vecinătăţi artistice un adevărat maraton de evenimente culturale, împreună cu artişti invitaţi din judeţul Olt, sâmbătă, 30 septembrie 2017, începând cu ora 14:00.
    Astfel, la ora 14:00, la Galeria de Artă Artex, are loc vernisajul expoziţiei retrospective de tapiserie, grafică şi pictură a artistei constănţene Victoria Caraiman Pastuch, precum şi lansarea albumului de autor ce o are ca protagonistă.
    La ora 14:45, la Galeria Pasaj 1 Cozia, se va desfăşura recitalul de pian al tânărului muzician Sabin Bănescu.
   La ora 15:00, tot la Galeria Pasaj 1 Cozia, are loc vernisajul expoziţiei de grup intitulate Artişti Olteni din Judeţul Olt -Romanați. Expoziţia va cuprinde lucrări semnate de: Virgiliu Dan Dimulescu, Marcel Duțu, Cătălin Podoleanu şi Cristina Baciu Botez.
   La ora 15:30, la Galeria Pasaj 2 Cozia, va fi deschis Salonul Naţional de Artă Fotografică Etnografică, organizată de Centrul de Creaţie al judetului Olt.
  La ora 16:00, Ansamblul Folcloric Romanaţi al Centrului Cultural al Municipiului Caracal, prezintă un spectacol de muzică şi dans popular, sub conducerea muzicală a lui Daniel Voicu şi a maestrului coregraf Florian Teodorescu, organizat cu sprijinul domnului primar dr. Liviu Radu, al domnului Virgiliu Dan Dimulescu, preşedintele Comisiei de Cultură şi al domnului Florian Teodorescu, directorul Centrului Cultural al Municipiului Caracal.
     Expoziţia retrospectivă a Victoriei Caraiman Pastuch, organizată cu ocazia aniversării a şaptezeci de ani, va cuprinde lucrări din mai multe perioade de creaţie ale artistei, cu toate aflate sub semnul luminii şi al culorii, dar şi al unei măiestrii desăvârşite de-a lungul a cinci decenii de activitate artistică.
    La vernisaj va fi lansat şi albumul de artă Victoria Caraiman Pastuch, într-o frumoasă prezentare grafică, cu o selecţie de imagini ale celor mai reprezentative lucrări şi cu texte critice semnate de Adrian Silvan Ionescu, Doina Păuleanu, Luiza Barcan şi Dan Tudor Truică.
    Victoria Caraiman Pastuch s-a născut pe 17 august 1947 la Viroaga, judeţul Constanţa şi a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, specialitatea arte decorative-tapiserie în 1973. A fost profesor de desen la Liceul de Artă din Constanţa până în 1999. A participat cu lucrări la numeroase saloane de artă decorativă şi la expoziţii de grup din ţară şi din străinătate (Japonia, Bulgaria, Italia). A deschis trei expoziţii personale la Mamaia, Constanţa şi Bucureşti. În 2014 a primit Diploma de Excelenţă acordată de TRUICART Events pentru întreaga activitate artistică. Lucrările sale se află în colecţii de stat şi particulare din România, germania, Austria şi Israel. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
   Vernisajul expoziţiei retrospective Victoria Caraiman Pastuch va avea loc sâmbătă, 
30 septembrie, ora 14:00, la Galeriile Artex din Râmnicu Vâlcea.
Curator: Luiza Barcan
Persoane de contact: Luiza Barcan: 0740 055 385, luizabarcan@gmail.com
Victoria Caraiman Pastuch: 0741 152 717

Scrisoare unui copil nicicând născut




Lansare de carte 


Oriana Fallaci 


Muzeul de Artă Cluj - Napoca 


29 septembrie 2017





    Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană și Revista Sinteza vă invită la lansarea volumului Scrisoare unui copil nicicând născut de Oriana Fallaci (în româneşte de Constantin Ivaneș, prefaţă la ediţia în limba română de Emil Hurezeanu, Colecția Longseller, 2017).
    Din programul acestei întâlniri mai fac parte dezbaterea Între două secole, o Conștiință: Oriana Fallaci și un spectacol-omagiu, Mărturii ale demnității unui Om: Oriana Fallaci (audio & video), realizat de Constantin Ivaneș.
    Participă Excelența Sa Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Germania, Prof. univ. dr. Vasile Sebastian Dâncu și traducătorul cărții, Constantin Ivaneș (alias Sergiu Alex).
   Evenimentul este urmat de o degustare de vin: O cupă de Chianti din Toscana Orianei, pentru care organizatorii aduc mulțumiri lui Edgardo Ciancio și Napoli Centrale!
   Vă așteptăm vineri, 29 septembrie 2017, ora 18:00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Intrarea liberă.

Simpozionul Național Victor Brauner




Arta plastică contemporană românească 


Galeria Lascăr Vorel, Piatra Neamț 


ediția a VI-a, 2 octombrie 2017





Un august în flăcări (6)




România de-altădată


















































Articol care apare, repetat, în două pagini diferite.
















Evenimente, fapte, întâmplări, publicate în Ziarul Dimineața,
de joi, 28 august 1914.