luni, 10 aprilie 2017

Între munte și mare.Transhumanța mocanilor în Dobrogea




Biblioteca Județeană Ion N. Roman 


Constanța 


aprilie 2017






Pe simezele gălățene - În lumină




Arta plastică contemporană românească 


Liviu Mocan 


Muzeul de Artă Vizuală, Galați 


12 aprilie 2017





   Muzeul de Artă Vizuală Galaţi are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei sculptorului Liviu Mocan miercuri, 12 aprilie, ora 18:00.
   Născut în 1955, în Cara, județul Cluj-Napoca, Liviu Mocan a absolvit Academia de Artă din Cluj și a făcut studii postuniversitare la Universitatea Anderson și Colegiul Mississippi din Statele Unite ale Americii.
   Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi al Fundației EL și al grupului Atelier +, Liviu Mocan a avut nenumărate expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate, bogata sa creaţie fiind recompensată şi prin intermediul premiilor naţionale şi internaţionale.
   Are lucrări în colecții de stat și private dar și în spații publice din România, Elveția, Germania, Anglia, S.U.A., Norvegia, Danemarca, Noua Zeelandă, Ungaria, Austria, Grecia, Egipt, Australia.
   "Eu caut să lustruiesc oglinzi pentru cer” spune Liviu Mocan, care se va întâlni cu publicul gălățean și pe 13 aprilie. la ora 18:00, pentru o discuție mai amănunțită despre propria artă, prezentând celor care vor veni la muzeu și o serie de înregistrări din filmoteca personală.

Orizonturi literare




Prezențe românești peste hotare 


Madrid, Spania 


21 aprilie 2017





realizarea afișului: Sorin Bălășcău

   Facultatea de Filozofie și Litere din cadrul Universității din Alcalá, va găzdui  evenimentul Orizonturi literare organizat de românca Elisabeta Boțan (scriitoare și traducătoare), care colaborează de mai mulți ani cu această instituție.
   Evenimentul se va desfășura vineri, 21 aprilie 2016, ora 18:00, în Sala de Juntas, str. Colegios, nr. 2, Alcalá de Henares, 28801, Madrid.

Programul serii cuprinde:

   Prezentarea cărții de haiku La soledad encendida de Gregorio Muelas Bermúdez și Heberto de Sysmo, susținută de Elisabeta Boțan.
   Prezentarea Revistei de poezie contemporană și critică literară CRÁTERA va fi făcută de Gregorio Muelas Bermúdez și Heberto de Sysmo, care se numără printre fondatorii acestei reviste.
    Microfon deschis pentru scriitorii care au publicat în primul număr al revistei amintite mai sus.
O scurtă prelegere despre traducere susținută de Elisabeta Boțan.
    Cei care vor asista la eveniment se vor putea bucura de un recital de chitară clasică susținut de Bianca Boțan: Baladă pentru Elisa, compozitor Ludwig van Beethoven și Cristina Domínguez Méndez: Lágrima, compozitor Francisco Tárrega; Evocación, compozitor Manuel R.Salas; Danza del Altiplano, compozitor Leo Brouwer.
    O altă româncă, soprana Luminița Soporan, va interpreta: Panis Angelicus, compositor César Frank și Réquiem de Gabriel Fauré.
Intrarea gratuită.

Expoziție de heliogravură




Muzeul de Artă Timișoara


Martin Schongauer 


12 aprilie - 10 mai 2017









Lansare de carte 


Aura Christi, Theodor Codreanu 


Biblioteca Județeană V. A. Urechea, Galați 


13 aprilie 2017 





    Biblioteca Județeană V.A. Urechia Galați vă invită joi, 13 aprilie 2017, ora 17:00, la Salonul Literar Axis Libri, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură Mihai Eminescu, la sediul central. Evenimentul va cuprinde lansarea următoarelor volume: Geniul inimii, autor Aura Christi; În oglinzile lui Victor Teleucă și Fragmente despre Eminescu, autor Theodor Codreanu. Moderatori vor fi Theodor Parapiru și Zanfir Ilie.


Vara marilor încercări...




Interferențe culturale 


Petre Otu 


Cercul Militar Național, București 


13 aprilie 2017






Intrarea liberă.