sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza




Muzeul Național de Istorie a României


București


24 ianuarie - 26 februarie 2017

 



   Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) marchează celebrarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, prezentând publicului, începând cu data de 24 ianuarie a.c., micro-expoziția temporară intitulată Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
   Așadar, marți, 24 ianuarie 2017, muzeul va fi deschis spre vizitare conform programului obișnuit, cuprins în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces făcându-se la 16:15). Vizitatorii vor avea ocazia să admire în cadrul micro-expoziției ce face parte din seria Exponatul lunii obiecte de patrimoniu din colecțiile MNIR, reprezentative pentru Unirea din 1859 și personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum: un ceas de buzunar care a aparținut lui Alexandru Ioan Cuza, Ordinul Unirii – primul ordin național românesc, trusa pentru duel primită de Cuza de la Napoleon al III-lea, împăratul Franței, documente refreritoare la perioada dinainte și de după 1859, medalii și decorații din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza sau obiecte care au aparținut unor personalități implicate în realizarea Unirii Principatelor (Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu).
   Expoziția va putea fi vizitată până la jumătatea lunii februarie, în Sala Lapidarium, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces făcându-se la 16:15).
***MNIR

SKV – începuturile drumeției și fotografiei montane în România




Expoziție de fotografie


Librăria Okian, Brașov


25 ianuarie - 28 februarie 2017





    Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor organizează miercuri, 25 ianuarie, ora 12:30, în deschiderea Alpin Foto Festival, vernisajul expoziției SKV – începuturile drumeției și fotografiei montane în România.
    Expoziția este găzduită în saloanele librăriei Okian din Brașov și cuprinde patruzeci de imagini fotografice din perioada 1891 – 1911.
    Este vorba de peisaje din zonele montane ale Carpaților surprinse cu multă caznă, pe plăci de sticlă, cu aparate primitive și greoaie, de pionieri în ale fotografiei - Emil Fischer, L. Petrick, Fr. Laforest, M.v. Dechy. Fotografiile au apărut de-a lungul timpului în Anuarele SKV, ilustrând descrierea unor drumeții și expediții.
    Locurile fotografiate pe vremuri vor putea fi admirate începând din acest an de-a lungul traseului european de drumeție E8 definit de către SKV în cadrul proiectului Conectarea României la rețeaua de poteci turistice europene de lungă distanță, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
    Expoziția scoate în evidență atât activitatea de pionierat a SKV cu mai bine de 100 de ani în urmă cât și continuitatea asociației și mai mult, angajamentul echipei de acum în proiecte naționale și europene.

Obiecte preistorice din colecţia Severeanu




Muzeul George Severeanu


București


3 februarie - 2 aprilie 2017




   Expoziția Obiecte preistorice din colecţia Severeanu dorește să aducă în atenția publicului obiecte străvechi și povestiri recente, toate dezvăluite într-un ambient desăvârșit: sala cu vitralii a Muzeului George Severeanu.
   Obiectele expuse sunt mai puțin cunoscute, fiind parte dintr-o colecție privată (Colecția Maria și dr. George Severeanu) constituită de dr. George Severeanu și donată Muzeului Municipiului București în anul 1939. Ca orice colecție privată, aceasta are o istorie unică al cărei personaj principal este fondatorul său și oglindește, printre altele, personalitatea, gradul de erudiție, situația materială, statutul social, gusturile estetice și artistice ale colecționarului, fiind și amprenta paradigmelor socio-politice specifice perioadei în care au avut loc achizițiile.
   De profesie medic, George Severeanu (1879-1939) s-a făcut remarcat ca pioner în domeniul radiologiei medicale din România, urmând cursuri de specializare la Viena și Berlin. Colecționarea de obiecte cu valoare istorică și artistică a reprezentat o altă preocupare, dezvoltată dintr-o pasiune moștenită pe linie paternă și susținută moral și material de soția sa, Maria Severeanu, născută Lerescu.
    Exponatele vor conduce vizitatorul într-o călătorie prin epocile fascinante ale trecutului îndepărtat, din paleolitic până în prima epocă a fierului, iar povestirile privind proveniența lor vor ajuta la înțelegera diacronică a colecționarului și a relațiilor sociale ale acestuia. Obiecte preistorice din arealul carpato-danubian, vase ceramice din Egiptul Predinastic sau unelte de silex din nordul Europei sunt un amestec de mărturii materiale edificatoare pentru înțelegerea modului de constituire a unei colecții private de arheologie la începutul secolului XX, precum și a preferințelor colecționarului pentru diverse categorii de artefacte din perioadele preistoriei.
    Proiectul Obiecte preistorice din colecţia Severeanu, reprezintă o continuare a seriei de expoziţii tematice care a debutat în anul 2013 în cadrul Muzeului George Severeanu şi vine în întâmpinarea dorinţei publicului vizitator de a admira valoroasele colecţii adăpostite de spaţiul cultural amintit, până la deschiderea expoziţiei permanente, programată pentru toamna acestui an.
    Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti este deschisă la Muzeul George Severeanu (str. H. Coandă, nr. 26, sector 1), în perioada 3 februarie - 2 aprilie 2017 
(Drd. Vasile Opriş, muzeograf)

Să ne cunoaștem artiștii




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară


Victor Rebengiuc






Coperta a IV-a. Revista Femeia, nr. 1. Ianuarie 1969.


Vedeta posibilă.


Coperta I-a, Revista Cinema, nr. 12. Decembrie 1972.




Cine-portret publicat în Magazin Cinematografic 1974. Decembrie 1973.





Consemnare publicată în Cinema - magazin special, 1978.






Consemnare publicată în Almanah Cinema 1981. Decembrie 1980.








Victor Rebengiuc și Valeria Seciu în Barbarii de M. Gorki 
(Foto: N. Șvaiko).






Mariana Mihuț și Victor Stănculescu în Meșterul Manole de L. Blaga.





Zoe din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale. 





Interviuri publicate în volumul: Actorul în căutarea personajului.
Editura: Meridiane. 1981.


Coperta a IV-a, Revista Teatrul, Nr. 7 - 8. Iulie - august 1984.





Articol (semnat de Călin Căliman) publicat în Almanah Cinema 1989. Decembrie 1988.

***Mai multe despre acest artist puteși afla și de aici: Wikipedia 

Metafore incandescente




Arta plastică contemporană românească


Galeria Arcade 24, Bistrița


ediția a VI-a, 19 ianuarie 2017





Târg de Antichități




Colecții și Colecționari


Hello Shopping Park, Bacău


28 - 29 ianuarie 2017





    Pentru iubitorii de arta si frumos, Hello Shopping Park organizeaza prima editie 2017 a Targului de Antichitati in perioada 28-29 ianuarie. Va asteptam sa va delectati privirile cu obiecte decorative, carti, numismatica, filatelie, bijuterii la Hello Shopping Park!


Liceul Sfinții Petru și Pavel lăcaș al culturii ploieștene




Lansare de carte


Constantin Dobrescu, Cătălin Dobrescu


Palatul Culturii Ploiești


25 ianuarie 2017





   Centrul Județean de Cultură Prahova și Consiliul Județean Prahova vă invită miercuri, 
25 ianuarie 2017, ora 16:30 - Sala Marea Unire a Palatului Culturii, la manifestarea prilejuită de lansarea cărții Liceul Sfinții Petru și Pavel lăcaș al culturii ploieștene. Conferințe și conferențiari la Liceul Sfinții Petru și Pavel (1865-1947), autori Constantin Dobrescu și Cătălin Dobrescu.

Căminele Culturale



România de-altădată


Revista Albina












Articole publicate în Revista Albina. Nr. 15, 16 aprilie 1937.










Articole publicate în Revista Albina. Nr. 40, 15 Octomvrie 1938.










Articole publicate în Revista Albina. Nr. 2, 14 ianuarie 1938.