joi, 10 noiembrie 2016

Halucinant




Arta plastică contemporană românească


Dănăilă Alexandru Adin


Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță, Galați


11 noiembrie 2016





    Vineri, 11 noiembrie 2016, cu începere de la ora 18:00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură Halucinant realizată de tânărul artist Aldyn, pe numele său adevărat Dănăilă Alexandru Adin, un pictor ale cărui lucrări se încadrează în sfera fantasticului. 
   Aldyn vine în faţa publicului gălăţean cu 16 tablouri care expun o viziune întunecată a lumii, lăsând în urmă influenţele simboliste, cubiste sau biomecaniste anterioare. Călător necunoscut prin oraşul invizibil (Maşina de diseminare), Purgatorium 11, Demon feminin 6, Chipul dezamorsat - Muza înălţării 7 - Ape tulburi, Halucinant 11 - Natura dezorganizată, sunt doar câteva din denumirile lucrărilor care vor fi expuse.
   Expoziţia se înscrie într-un stil cu totul nou de pictură, ca şi viziunea fantastică, ce a dus la apariţia ei. Vizitatorul va avea impresia că tablourile se repetă prin tematică şi subiect, însă sub alte sensuri şi ipostaze. Halucinant este a 17-a expoziţie personală de pictură a lui Aldyn şi a treia pe care acesta o expune la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi, după Interferenţe (2011) şi Contact (2014). Pasionat de pictură şi literatură, Aldyn abordează în lucrările sale curente artistice precum realismul, hyperrealismul, cubismul, biomecanismul sau simbolismul. În domeniul graficii şi al picturii a realizat un număr de aproximativ 300 de tablouri de mici şi mari dimensiuni, cărora li se mai pot adăuga şi alte creaţii de artă digitală. Expoziţia Halucinant de Aldyn, va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi până pe 31 ianuarie 2017.

Ermitaj




De prin lume adunate...


Rusia


Colecții și Colecționari


Cartofilie



Pictură italiană din secolele XVI - XVIII




















Mapă-set, cărți poștale necirculate. 1962.
Explicații exclusiv în limba rusă.


Piața - loc simbolic al orașului




Expoziție de fotografie


Cătălin D. Constantin


Muzeul Municipiului București


10 noiembrie 2016 - 8 ianuarie 2017





    Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 17:00, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București, are loc conferința de deschidere a expoziției, susținută de dl. profesor Vlad Alexandrescu. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul dl. Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului București, Dan Lăcătuș, curatorul expoziției și Cătălin D. Constantin.
    Vlad Alexandrescu este profesor la Universitatea din Bucureşti, unde predă cursuri de filosofia limbajului, filosofii ale modernităţii, literatură şi cultură franceză a secolului al XVII-lea. A fost distins cu premiul Pierre-Georges Castex al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris, în 2013, şi cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, în 2014. A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Marele Ducat de Luxemburg între anii 2006-2011 și Ministru al Culturii, în 2016.
    Cătălin D. Constantin, inițiatorul proiectului și autorul fotografiilor, este editor de carte și lector la Facultatea de Litere, unde predă cursuri de etnologie și de antropologie vizuală.În 2011 a obținut titlul de doctor la Facultatea de Litere a Universității din București cu o teză despre viața de zi cu zi a burgheziei în prima parte a secolului al XX-lea în orașele din România. În 2014 susține cel de-al doilea doctorat, la Universitatea de Urbanism și Arhitectură Ion Mincu, o lectură culturală și antropologică a piețelor de oraș din Europa, subiect din care s-a dezvoltat și tema acestei expoziții. A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase cărți de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. Cel mai recent volum, Ferestre din București și poveștile lor s-a bucurat de mare succes, tirajul epuizându-se în numai două luni de la apariție.

Maeștrii Cântăreți din Nurnberg




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară


Teatrul de Operă și Balet al R. P. R.


Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile




Program-broșură, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R., București.
Stagiunea 1957 - 1958.

























Broșură-program, 1960.
Față de precedenta lucrare, dincolo de unele diferențe grafice minore, 
fotografiile protagoniștilor nu mai apar.
Sunt și modificări în text, vi le prezint în continuare.














Programul de sală al spectacolului de pe 9 decembrie 1961.