vineri, 22 iulie 2016

Triumful modernismului




Muzeul de Arta Constanta


Henri Matisse


27 iulie 2016






    La Muzeul de Artă Constanţa se deschide miercuri, 27 iulie 2016, ora 17:00 expoziţia de grafică Henri Matisse.
    Unul dintre cei mai importanţi creatori din perioada modenă a artei europene, Henri Matisse a explorat posibilităţile expresive ale picturii, litografiei, colajului, desenului, artelor aplicate.
A fost promotor al fovismului şi unul dintre iniţiatorii limbajului abstract. Alături de Marc Chagall, Georges Roualt, Georges Braque şi Pablo Picasso, a fost un inventator de forme şi de noi limbaje plastice.
   Expoziţia deschisă la Muzeul de Artă Constanţa aduce pentru prima oară în atenţia publicului constănţean, lucrări de grafică din perioade diverse ale activităţii sale, realizate în manieră figurativă, cu stilizările caracteristice, dar şi într-un limbaj cu propensiune către abstract.
   Pentru a ilustra prietenia exemplară existentă între Matisse şi Pallady şi pentru a pune în valoare patrimoniul Muzeului de Artă Constanţa, în cadrul proiectului Muzeului din depozit, deschidem în aceeaşi perioadă şi o sală cu lucrări de grafica realizate de Theodor Pallady.

Comedie de modă veche




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară


Teatrul Național I. L. Caragiale


Colecții si Colecționari


Înscrisuri de toate felurile




Carmen Stanescu și Mihai Fotino. Scenă din spectacol.
Fotografie preluata din caietul program nr. 32, stagiunea 1975-1976.
Premieră: 6 octombrie 1975.


În repetiție: Comedie de modă veche de A. Arbuzov.

Carmen Stănescu și Mihai Fotino.





Coperta a IV-a, Caiet program, Nr. 28, Teatrul Național I. L. Caragiale.
Stagiunea 1975 - 1976.



Scene din Comedie de modă veche de A. Arbuzov cu Carmen Stănescu și Mihai Fotino. 


Scenă cu Mihai Fotino și Carmen Stănescu.


Carmen Stănescu și Mihai Fotino.



Scenă cu Carmen Stanescu și M. Fotino.


Mihai Fotino și Carmen Stănescu.


Carmen Stănescu.


Mihai Fotino.


Carmen Stănescu.


Scenă cu Carmen Stănescu.




Consemnare publicată în Caiet Nr. 67, Teatrul Național București.
Stagiunea 1983 - 1984.









Ziua Porților Deschise




Baza 71 Aeriana Generala Emanoil Ionescu


Campia Turzii


23 iulie 2016






    Vă așteptăm mâine, 23 iulie, începând cu ora 10:00, la Ziua Porților Deschise la Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu de la Câmpia Turzii.
    Vom avea parte de expoziţii statice cu tehnică militară, lansări de paraşutişti şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Puma, IAR-99, IAR-316B şi C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, dar şi Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, Skydive Transilvania, Aeroclubul Luncani.

Pe simezele Capitalei




Arta plastica contemporana romaneasca


Dumitru Icodin, Alexandru Icodin


Galeria de Arta U-Art, Bucuresti


27 iulie - 15 august 2016





    Pictorul Dumitru Icodin si graficianul Alexandru Icodin deschid pe data de 27 iulie, ora 18:00, prima lor expozitie impreuna, tata si fiu, pictura si grafica la Galeria U-Art, la etajul 7 al cladirii Uzinexport din Bd-ul Iancu de Hunedoara nr. 8, sector 1, Bucuresti (Piata Victoriei).      
   Expozitia dureaza pana pe data de 15 august, detalii mai multe putand obtine la 0728.936.586.
   Dumitru Icodin, pictor membru U.A.P. Bucuresti. Nascut pe 17 aprilie 1939 in Bucuresti. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu Bucuresti, promotia 1968. Printre profesori i-a avut pe maeștrii Catul Bogdan, Calin Alupi, Alexandru Cumpătă și pe Ion Bitzan, acesta din urmă fiindu-i mentor in primii ani de pictură.
Pictor indragostit de peisajul plein-air, de florile de camp si de naturile statice.
   Alexandru Icodin, grafician, gravor si designer, licentiat in Grafica la Universitatea de Arte Bucuresti, promotia 1999, profesori Mihai Manescu si Stela Lie. Din 2000 designer de brand si publicitate.

Incursiuni dacice in spatiul virtual




Muzeul National de Istorie a Transilvaniei


Cluj - Napoca


28 iulie 2016





    Vă invităm joi, 28 iulie 2016, ora 18:00, la vernisajul expoziţiei Incursiuni dacice in spatiul virtual. Ea a fost realizată în cadrul Proiectului SEE Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei - PA16/RO12-LP10/18.02.2015 şi reprezintă unul dintre obiectivele specifice din cadrul lui. Promotorul acestui proiect este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, parteneri fiind Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Universitatea Babeş-Bolyai şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
   Expoziţia propusă publicului are un caracter mixt, real – virtual. Între artefactele expuse se numără vase ceramice, unelte din fier, obiecte din bronz, din sticlă şi piese din metal preţios.    
   Totodată, vizitatorii vor putea interacţiona virtual prin intermediul tehnicii moderne din expoziţie cu artefactele şi monumentele dacice care au fost scanate şi digitizate în cadrul proiectului.
    Evenimentul va avea loc la sediul central Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, str. C. Daicoviciu nr. 2.

Targul Mesterilor Populari




Muzeul Satului Bucovinean, Suceava


editia a XXI-a, 29 - 31 iulie 2016





Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial




Expozitie de fotografie


Cinema Eforie Jean Georgescu, Bucuresti


25 - 31 iulie 2016





    În perioada 25-31 iulie 2016, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor va prezenta, în foaierul Sălii Eforie a Cinematecii Române, o expoziţie de fotografii intitulată Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial.
   Cele 108 fotografii ilustrează cimitire şi monumente de război reprezentative de pe teritoriul României, dedicate militarilor români care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.
    Evenimentul se înscrie în cadrul seriei de manifestări prilejuite de aniversarea împlinirii unui secol de la intrarea ţării noastre în Marele Război şi are drept partener principal Arhiva Naţională de Filme a României.
   În aceeași perioadă, Arhiva Naţională de Filme organizează, la Cinemateca Română, Săptămâna filmului românesc despre Marele Război.
   Vernisajul expoziţiei de fotografie va avea loc în seara de gală a manifestării luni, 25 iulie, începând cu ora 19:00, în foaierul sălii de cinema Eforie Jean Georgescu (strada Eforie nr. 2, Bucureşti). Intrarea este liberă.

Bal mascat




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară


Opera Română


Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile




Caiet-program, Opera Româna, București. 1983.














Program de sala al spectacolului din 3 martie 1983.





Program de sala al spectacolului de pe 16 martie 1983.





Program de sala al spectacolului (cântat în limba italiană) de pe 31 ianuarie 1984.