duminică, 10 iulie 2016

Martha Bibescu 130




Casa de Cultura Friedrich Schiller


Bucuresti


21 iulie - 19 august 2016





   Casa de Cultură Friedrich Schiller continuă seria evenimentelor culturale organizate în colaborare cu Asociația Istoria Artei și vă invită joi, 21 iulie, de la ora 19:00, la vernisajul expoziției Martha Bibescu 130.
    Martha Lahovary (1886-1973), devenită prințesă prin căsătoria cu George-Valentin Bibescu (1880-1941) este, probabil, cea mai fascinantă personalitate feminină românească a secolului al XX-lea, atât în țară, cât și în plan european. Cu ocazia sărbătoririi a 130 de ani de la nașterea ei, avem ocazia unică de a îi aprecia frumusețea, eleganța și distincția prin intermediul unor fotografii de epocă.
    Cercetarea unor fonduri de familie (Știrbey, Bibescu, Ghika), aflate astăzi în colecții publice și private, ne-a permis identificarea nenumăratelor ei fotografii, cele mai multe fiind pentru prima dată prezentate publicului. Ele acoperă, în parte, cele mai importante momente din viața tumultuoasă a prințesei Martha Bibescu, până la plecare ei din România, în septembrie 1945.
    Cele mai multe fotografii au fost realizate în tinerețe, în cadrul intim al familiei ei, ceea ce explică dezinvoltura cu care s-a lăsat imortalizată de cumnata ei, prințesa Nadeja Știrbey (1876-1955). Așa cum era de așteptat, un loc aparte în expoziție îl deține și prezentarea Mogoșoaiei, de la starea de ruină în care se găsea în primul deceniu al secolului al XX-lea (după 1911 intră în posesia lui George Valentin Bibescu) și până la epoca de glorie interbelică, asupra căreia și-a pus fundamental amprenta prințesa Bibescu (devenită proprietară în 1925).
   "În caracterul omului stă scris destinul lui. Martha își pusese în gând să se ridice cât de sus și să izbândească: așa a și făcut. [...] Încetul cu încetul, aducând în jurul ei persoane de talent și de mare renume. Mintea ei ageră descoperă orice îi poate fi de folos din punct de vedere social. Primește persoane regale, diplomați, oameni politici, artiști, scriitori, savanți și aristocrați. Călătorește în multe țări și musafirii ei sunt întotdeauna dintre cei mai aleși și cu vază. [...] Martha a ajuns una dintre cele mai vestite și prețuite scriitoare, o scriitoare apreciată de criticii cei mai critici. Cunoștința limbii franceze e la ea desăvârșită, stilul ei e de o migăloasă și minunată dibăcie, descrierile bogate și pline de poezie.” (Regina Maria a României)
    Expoziția a fost realizată de istoric de artă dr. Oana Marinache și fotograf Cristian Gache în cadrul proiectului Anul cultural Martha Bibescu 130 și a fost găzduită de Palatul Mogoșoaia în perioada ianuarie – martie 2016. Cele 40 panouri reunesc aproximativ 180 de fotografii, provenind din fondurile Arhivelor Naționale ale României, Bibliotecii Naționale ale României și din colecții private.
    Expoziţia este gratuită şi poate fi vizitată în perioada 21 iulie – 19 august, între orele 10:00 – 18:00.
Evenimentul se va desfășura în limba română.

Pe simezele bistritene




Arta plastica contemporana romaneasca


Georgiana Manea Josan, Eusebiu Josan


Galeria Arcade 24, Bistrita


19 iulie 2016





Vara istoriei pe Calea Victoriei




Casa Filipescu - Cesianu, Bucuresti


Alina Havreliuc, Andrei Razvan Voinea


14 iulie - 1 septembrie 2016




   Asociația Istoria Artei oferă ateliere gratuite pentru copii, în cadrul evenimentului Vara istoriei pe Calea Victoriei organizat de Muzeul Municipiului București. Activitățile se vor desfășura la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151 colț cu str. Sevastopol, în intervalul 13 iulie - 4 septembrie 2016.
   Timp de opt săptămâni, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-12:00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu și în Lapidarium, se vor desfășura activități educative cu tematică variată, desfășurate în special în aer liber, într-un spațiu prietenos și inedit. Se pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
   Zilele de joi vor introduce participanții în istoria orașului București prin activitățile concepute de către Asociația Istoria Artei, în cadrul proiectului Parcul Carol I - 110 ani. Toate materialele rămân în posesia copiilor.

14 iulie Dezvoltarea orașului în sec. al XIX-lea
21 iulie Grădini și parcuri bucureștene
28 iulie Familia Regală a României

Traineri: Alina Havreliuc, Andrei Răzvan Voinea

Pentru înscrieri: ateliereistorieurbana@gmail.com până în miercurea precedentă

Proiectul cultural beneficiază de finanțare de la Ordinul Arhitecților din România
 din Timbrul arhitecturii.

Faust




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Opera Română, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R.


Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile




Broșură - program. 1960.


Ilustrații: R. Laub.
Prezentare grafică și tehnoredactare: Marcela Manole și Mircea Al. Costin.
Conținut identic cu cel din programele datate 1963 
și 1970 (intrat și scanat primul în colecție).


Broșură- program, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R., București. 1963.


Conținut identic cu cel din programul datat 1970
(intrat și scanat primul în colecție).
Ordinea și culoarea desenelor (argintie) sunt diferite.    


Program de sală al spectacolului de pe 22 mai 1964.
Cu un oaspete de peste hotare.


Idem.


Broșură-program, Opera Română, București. 1970.


















Programul de sală al spectacolului de pe 27 aprilie 1977.
Cu o contribuție pentru Contul 1977 (cutremurul de pe 4 martie)


Idem.


Idem.


Idem.


Programul de sală al spectacolului de pe 25 aprilie 1978.


Idem.


Idem.


Idem.


Programul de sală al spectacolului de pe 23 mai 1978.


Idem.


Idem.


Idem.


Pagină găsită într-un program al acestei opere, datată 14 martie 1982.
Cu referire la o fostă mezzosoprană a scenei românești, Maria Snejina.


Programul de sală de pe 30 noiembrie 1982.


Idem.


Idem.


Idem.


Portrete Regale




Arta plastica contemporana romaneasca


Karol Racz-Sochirca


Ceainaria cu Carti, Cafeneaua Aromaroma, Bucuresti


14, 15 iulie 2016




    O expozitie de Portrete Regale, in anul in care se implinesc 150 de ani de la venirea lui 
Carol I in mica noastra tarisoara, nu poate fi decat un omagiu adus de artistul Karol Racz- Sochirca unor adevarate personalitati care au traversat istoria cu demnitate, onoare, cinste si iubire fata de neam si patrie!
    Va asteptam la vernisaj cu speranta ca Romania, uitandu-se in trecut, va putea gasi drumul spre un viitor mai bun, pe care-l merita!

Lacul Ucigașul...sau Lacul Ghilcoș (2)




România de-altădată


Lacu(l) Roșu (2)


Colectții și Colecționari




Album editat de Institutul Roman pentru Relatiile Culturale cu Strainatatea.
In limba franceza. 1955.