vineri, 6 mai 2016

Inaugurarea Satului meșteșugurilor




Comana


7 mai




Dragi prieteni,

    Vă invităm cu bucurie sâmbătă, 7 mai, ora 11:00 la inaugurarea 
Satului meșteșugurilor din Comana!

   Satul meșteșugurilor a fost doar o idee, iar acum este un spațiu primitor, în continuă dezvoltare, ce își propune să pună în valoare oamenii inimoși de la țară și frumusețea meșteșugurilor, toate acestea spre bucuria tuturor celor care ne vor vizita.
   Proiectul Satul meșteșugurilor își propune să recreeze o atmosferă, să dăruiască o stare de bine, să-i inspire și să-i convingă pe cei care-l vor vizita că tot ce-i făcut cu suflet este valoros, că meșteșugurile pot înflori și în secolul vitezei și că, punându-le frumos în valoare, ne putem hrăni sufletul cu cele mai neprețuite daruri.
    Pe lângă plimbarea prin Satul meșteșugurilor, v-am pregătit și demonstrații de împletituri ]n papură, țesut la război, ceramică și lucru în lemn.

Vă mulțumim pentru susținere și vă așteptăm să ne vizitați la Satul meșteșugurilor!

Programul zilei este disponibil în afișul de mai sus.

Cu prietenie,
Echipa Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor

Regii Romaniei - 150 de ani




Muzeul Militar National Regele Ferdinand I


Filiala Constanta


8 mai 2016




Evenimentul se desfasoara intre orele 11:00-15:00.


Pe simezele brailene




Arta plastica contemporana romaneasca


Tudor Meiloiu, Ion Aurel Garjoaba


Galeria de Arta Braila


21 mai - 15 iunie 2016





    Sambata, 21 mai 2016, de la ora 13:00, va asteptam la vernisajul expozitiei de pictura Ion Aurel Garjoaba si Tudor Meiloiu care se va desfasura la Galeria de Arta Braila. 
   Expozitia va sta pe simeze pana la data de 15 iunie 2016. Tudor Meiloiu expune 30 dintre cele mai recente creatii ale sale iar Ion Aurel Garjoaba va prezenta circa o suta de tablouri – pictura in tehnica "ulei pe panza” (U/P) – creatii noi si foarte noi (din 2014 – 2016), printre care, posibil si douazeci de acuarele.

Opere Complete




Lansare de carte


Max Blecher


Pavilionul de Arta, Bucuresti


7 mai 2016





    Vă invităm, pe 7 mai, ora 16:00, în cadrul Art Safari Bucharest, să lansăm volumul Opere Complete - Max Blecher, o coproducție a Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 și Editura Tracus Arte.
   Evenimentul va avea loc la standul CCCA (stand F7, etaj II) din cadrul Pavilionului de Arta Bucuresti.
Invitați: criticul literar Paul Cernat și prof. univ. dr. Ioan Cristescu.
Vă așteptăm!
***

Intalnire internationala si...la inaltime




Colectii si Colectionari


Grupul Jucarii Vechi Romanesti


Hotel Belvedere, Predeal


8 mai 2016





Influenţe ale modernismului în arta contemporană din Austria




Muzeul de Arta Cluj - Napoca


11 - 29 mai 2016





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac București prezintă, în perioada 11 - 29 mai 2016, expoziția intitulată Influenţe ale modernismului în arta contemporană din Austria. Lucrări de Bernhard Buhmann, Claudia Larcher, Tina Lechner. Pictură, obiect, fotografie. Vernisajul va avea loc miercuri, 11 mai 2016, ora 18:00.
    În contextul aniversării în anul 2016 a 100 de ani de la lansarea mişcării dadaiste, expoziţia îşi propune să prezinte ecouri ale avangardei istorice în creaţia a trei artişti contemporani din Austria, aparţinând aceleiaşi generaţii: Bernhard Buhmann, Claudia Larcher şi Tina Lechner.

Importanţa proiectului:

  Este primul proiect în care creaţia unor artişti contemporani austrieci va fi prezentată publicului din Cluj-Napoca, "oraş al avangardei secolului XXI în artele plastice” (Art Cities of the Future, Editura Phaidon, Londra, 2013). Cei trei artişti originari din Viena se bucură de o notorietate în ascensiune în Austria şi în lume, operele lor făcând parte din colecţii muzeale şi private, fiind distinse cu premii importante. Lucrărilor lor se remarcă prin recursul la un limbaj plastic care combină elemente figurative cu elemente a căror sursă poate fi identificată în curentele de avangardă din primele decenii ale secolului XX, în special dadaismul. Semnificativ este faptul că referinţele principale sunt legate de creaţia a trei artişti modernişti aparţinând aceleiaşi generaţii: Kurt Schwitters (1887-1948), Sophie Taeuber-Arp (1889-1943) şi Sonia Delaunay (1885-1979).    
    Expoziţia a rezultat ca urmare a documentării efectuate de curatorul expoziţiei, Călin Stegerean, cu prilejul târgului de artă de la Viena din anul 2014, unde a fost invitat de organizatori.
Lucrările din expoziţie:
   În pictura lui Bernhard Buhmann (n. 1979), geometrismul întâlneşte figurativismul care, împreună, conlucrează la compunerea unui mesaj în notă dadaisto-suprarealistă, figurii umane conferindu-i-se dimensiuni ale fantasticului şi oniricului, pentru care picturile Soniei Delaunay pot fi un reper în avangarda istorică.
    Lucrările-obiect ale Claudiei Larcher (n. 1979) evocă asamblajele cunoscute cu numele de Merzbild ale artistului german Kurt Schwitters, un important reprezentant al dadaismului, sub aspectul colării unor imagini de obiecte care exprimă tumultul, caracterul arborescent şi mereu în schimbare al configuraţiilor urbane actuale.
    Fotografiile artistei Tina Lechner (n. 1981) amintesc expresivitatea păpuşilor geometrice create de Sophie Taeuber-Arp în aceeaşi perioadă de manifestare a dadaismului. În aceste fotografii, figurii umane îi sunt asociate forme geometrice create de artistă, care redesenează contururile corporale cunoscute, conferindu-i sculpturalitate, într-o cheie plastică sintetică, aflată la frontiera
abstracţionismului.

Activităţi educative:

   Workshop: În ziua de marţi, 10 mai 2016, ora 17:00, la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Sala Mare a Casei Matei, va avea loc un workshop susţinut de cei trei artişti care vor împărtăşi studenţilor din propria experienţă artistică.

Organizarea expoziţiei:

Expoziţia este realizată în colaborare cu Forumul Cultural Austriac Bucureşti.
Parteneri: Galeria Hubert Winter - Viena, Galeria Carbon 12 Dubai, Galeria Lisi Haemmerle - Bregenz, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Asociaţia Inter Arte

Blitz venetian




Arta plastica contemporana romaneasca


Florian Doru Crihana


Muzeul de Arta Vizuala, Galati


13 mai 2016







Negru duios




Lansare de carte


Gabriela Chiran


Biblioteca Centrala Universitara Mihai Eminescu, Iasi


12 mai 2016






150 de ani de la instaurarea monarhiei române




Muzeul Judetean Teleorman


Alexandria


10 mai 2016




   Muzeul Judeţean Teleorman organizează, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, simpozionul 150 de ani de la instaurarea monarhiei române.
   Evenimentul va avea loc marţi, 10 mai 2016, ora 11:00, în Sala Multimedia a Muzeului Judeţean Teleorman.
În cadrul manifestării vor fi susţinute următoarele comunicări:
- Monarhia constituţională şi regimul politic - Gheorghe Stoican, Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale;
- Sentimentele monarhice ale teleormănenilor de-a lungul timpului – Steluţa Pătraşcu, Muzeul Judeţean Teleorman.

Sunt poemul tău de vineri




Lansare de carte


Violetta Petre


Muzeul Memorial Mihail Kogalniceanu, Iasi


14 mai 2016





   Vă invităm sâmbătă, 14 mai 2016, ora 11:00, la Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu Iaşi, la lansarea volumului de poezie Sunt poemul tău de vineri, autor Violetta Petre - Constanţa, editat sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi, prezentat de scriitorul Mihai Batog Bujeniţă (membru USR).
   Ne vor onora cu prezenţa scriitorii Liviu Apetroaie, Emilian Marcu, Constantin Mănuţă şi Horia Zilieru (membrii USR). La eveniment vor participa membrii asociaţiilor Universul Prieteniei şi Păstorel Iaşi, precum şi publicul ieşean iubitor de frumos.
    Actriţa Ina Paladi va susţine un recital de poezie din volumul lansat, iar Alex Marinescu un recital de pian.
Moderator: Rodica Rodean, preşedinte Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi.
    Organizatori: Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi - Muzeul Memorial Mihail Kogalniceanu.
   “Autoarea volumului de faţă, Sunt poemul tău de vineri… este un condei încercat, o poetă care a depăşit de multă vreme şi cu mult succes stadiul de speranţă, confirmând un viguros talent, lucru pe deplin reflectat în celelalte opt volume… editate în numai patru ani, de apariţiile în diferite antologii ori culegeri, în dicţionare ale scriitorilor, dar şi de premiile obţinute la diverse festivaluri sau concursuri la care a participat.” (Mihai Batog Bujeniţă)

Domnitorul Carol I – 150 de ani de la urcarea pe tronul României




Academia Romana


Bucuresti


9 mai 2016





   Academia Română celebrează luni, 9 mai 2016, alături de Casa Regală, un secol şi jumătate de la urcarea pe tronul Principatelor Române a Principelui Carol I de Hohenzolern Sigmaringen.   
   Sesiunea ştiinţifică solemnă Domnitorul Carol I – 150 de ani de la urcarea pe tronul României, dedicată acestei aniversări, va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 11:00.
   La eveniment vor participa membri ai Casei Regale, din România şi din străinătate, înalte oficialităţi ale statului român, membrii Academiei Române, personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice.
   Programul evenimentului poate fi consultat accesând: 
   Cu prilejul acestei aniversări, Biblioteca Academiei Române a editat albumul de artă Regele Carol I – 150 de ani de la urcarea pe tronul României ce ilustrează, prin intermediul unui bogat material iconografic din patrimoniul Academiei Române și colecțiile Cabinetului de Stampe și Fotografie, cele mai importante momente din viața Casei Regale de la București.

Zi cu tripla semnificatie istorica




Muzeul Judetean Teleorman


Alexandria


9 mai 2016




    Muzeul Judeţean Teleorman organizează, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi Liceul Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria, manifestarea 9 mai – zi cu triplă semnificaţie istorică.
   Evenimentul va avea loc luni, 9 mai 2016, ora 11:00, în Sala Multimedia a Muzeului Judeţean Teleorman.
În cadrul manifestării vor fi susţinute următoarele comunicări:
- Participarea judeţului Teleorman la Războiul pentru Independenţa României - Gheorghe Stoican, Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale;
- 9 mai 1945 – Ziua Victoriei – Cătălin Borţun, Muzeul Judeţean Teleorman;
- 9 mai 1950 – debutul construcţiei europene – prof. Marius Florea, Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria.
   Manifestarea 9 mai – zi cu triplă semnificaţie istorică se înscrie în cadrul Programului educaţional Muzeul – sursă de cultură şi educaţie.

Jazz & Poetry




Amethyst Music Club


Constanta


14 mai 2016