duminică, 4 decembrie 2016

Scurt istoric




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară


Teatrul Național I. L. Caragiale


20 Decembrie 1973 - este inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional cu trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică şi Sala Atelier;  Proiectul iniţial (1964-1973) a fost semnat de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, iar structura de rezistenţă de inginerul Alexandru Cişmigiu. Arhitectura clădirii se înscria în modernismul anilor '60, dar a rămas neterminată la exterior. Forma de "pălărie" care i-a devenit simbol, i-a fost fatidică. Faptul că forma clădirii nu amintea de o "casă" în sens clasic şi aducea cu o pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceauşescu a cerut în 1978, după un incendiu la Sala Mare, remodelarea ei, atât la exterior, cât şi la interior. În urma modificărilor a apărut o nouă sală, Sala Amfiteatru.
Sala Mare: Reprezentaţia inaugurală a fost un hibrid: prima parte dintr-o evocare a luptei ilegaliştilor, Simfonia patetică semnată de Aurel Baranga şi ultimele două acte din drama istorică Apus de soare de Delavrancea; la inaugurare a participat familia Ceauşescu, fiind pentru prima şi ultima dată când au fost prezenţi la un spectacol al Teatrului Naţional;
Sala Mică: s-a inaugurat cu două piese puse în scenă de Ion Cojar în două formule de sală diferite: în spaţiul "arenă” s-a reprezentat Năpasta de I. L. Caragiale cu Florin Piersic, Silvia Popovici, Costel Constantin şi alţii şi în spaţiul "italian” Conu Leonida faţă cu reacţiunea de 
I. L. Caragiale cu Raluca Zamfirescu şi Dem Rădulescu.



















Caiet-program (fără număr - n.a.), Teatrul Național București.
Stagiunea 1973 - 1974.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu