luni, 13 iulie 2015

File din istoria medicinei romanesti




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile




Domnul Constantin Georgescu avea probleme de sanatate; de ce natura nu stiu.
Si nici nu voi urmari acest aspect.
De aceea este nevoit sa-si faca cateva analize.


Pe 11 mai 1921 apeleaza la laboratorul prezentat aici.


Rezultatele sunt gata in decurs de o zi, adica pe 12 mai 1921.





La aproape un an, Georgescu repeta setul de analize
apeland de data aceasta la alt laborator (si medici).
Analize executate tot in decurs de o zi: 3 - 4 aprilie 1922.
Aflam cu aceasta ocazie etatea: 41 de ani 
precum si greutatea corporala: 81 kg.
Nu stiu daca ati remarcat; ambele institutii aveau sediul
pe aceeasi strada: Campineanu (numsrul 42, respectiv 22).




Acest laborator avea doua puncte de lucru: in Capitala dar si la Govora
(Localul Bailor).


Georgescu isi efectueaza, la Govora, analize si mai amanuntite.
Realizate in intervalul 29 -31 august 1922.
Totul este trecut intr-o veritabila brosura, cu nu mai putin de 12 pagini!
De remarcat si procedura urmata in efectuarea analizelor,
 valabila inca din 1915!











Nu cunosc ce s-a mai intamplat mai departe;
am fost bucuros insa sa gasesc astfel de marturii
despre munca unor medici, de renume, din perioada interbelica.
Si ca "parfumul de epoca" sa fie mai complet,
reproduc mai jos o scrisoare trimisa catre Maritica,
aflata, probabil, in casa dlui. Georgescu (casatorit cu Ella);
situata pe strada Miron Costin, la nr. 6. In Capitala.

Randurile sunt destul de citete si cu putin efort puteti deslusi
in totalitate cele scrise. Povesti de viata...

Iata ce asterne pe hartie expeditorul, la 14 februarie 1923,
din Ocnele Mari:






O francare aproape...filatelica!



Maria a Romaniei




Lansare de carte


Adrian Cioroianu, Mihaela Simina


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


16 iulie 2015





   Curtea Veche Publishing lansează joi, 16 iulie, la Cluj - Napoca, volumul Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina. Evenimentul va avea loc la ora 18.00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Palatul Banffy, Piața Unirii nr. 30) și include o sesiune de autografe.
    Volumul este primul titlu din noua colecţie de la Curtea Veche Publishing, Regii şi reginele noastre, ce cuprinde cărţi destinate copiilor despre figurile importante ale regalităţii româneşti.     Vor prezenta cartea prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács și prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan, alături de autorul Adrian Cioroianu.
   Adeseori dincolo de fotografia unui rege sau a unei regine din manuale nu pare să fie nimic. O figură sobră, încărcată de responsabilitatea care-i apasă pe umeri şi de imperativul unui destin pus în slujba Istoriei. Aşa stau lucrurile şi cu regina cea mai iubită a României – Regina Maria. Copiii mai mari sau mai mici vor avea prilejul şi plăcuta surpriză să descopere că-n spatele personalităţii politice de prim rang se află o fetiţă care şi-a petrecut în linişte şi bucurie copilăria în Marea Britanie, o mamă iubitoare şi grijulie, o femeie devotată care s-a implicat direct pe front, încercând să aline suferinţa soldaţilor răniţi în luptă, un suflet generos şi blând.    Regina Maria este şi acum un model de bunătate, înţelepciune şi cumpătare la care s-ar cuveni să ne întoarcem frecvent.

Expozitia: Interior-Exterior




Arta plastica contemporana romaneasca


Mihaela Florentina Ganta


Muzeul de Arta Ploiesti


16 iulie 2015






Dialog portretistic



Arta plastica contemporana romaneasca 


Daniela Făiniș


Palatul Mogosoaia


19 iulie - 31 august 2015





    Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia vă invită la expoziția personală Dialog portretistic semnată Daniela Făiniș.

Vernisajul va avea loc duminică, 19 iulie, ora 16:00.
Expoziția poate fi vizitată la galeria Ghețărie în perioada 19 iulie – 31 august 2015.

    "Expoziția personală a Danielei Făiniș reunește portrete diferite ca abordare stilistică, de la lucrările în ronde-bosse la crochiurile și studiile transpuse pe suprafața porțelanului.
Începute în ’88, portretele în ronde-bosse din această perioadă sunt eliberate de orice detaliu, au o textură fără asperități, sunt caracterizate printr-un decor spectaculos, barochizant, cu aplicații din brocarturi fine de porțelan.
    Odată cu anul 1992, Daniela Făiniș acordă o deosebită importanță studiului portretistic care se revendică unei stilistici renascentiste. Asemănătoare unor construcții contrapunctice, elementele discursive formează un dialog al fragmentelor și fâșiilor. Daniela colează enunțuri care provin din limbaje diverse, astfel, peste forma în ronde-bosse artista suprapune fragmente din măști de expresie pe care le juxtapune fâșiilor-portret cu incizii, semnelor grafice și intervențiilor colorate. Ideologic, dispunerea stratificată corespunde ontologiei tripartite a lui Jean-Paul Sartre, enunțată astfel: corpul-ca-existență-pentru-sine-însuși, corpul-ca-existență-pentru-ceilalți, corpul-ca-existență-obiectivă (subiectul se privește pe sine din perspectiva celorlalți).
    Toate aceste perioade creative nu aparțin numai segmentelor temporale menționate, ele sunt dinamice, fiind reluate și în alte intervale, dar cu abordări inedite, în care predomină modelajul ori grafismele cu albastru cobalt.
   Arse la temperaturi de 1340°C sau 1450°C, lucrările Danielei Făiniș sunt veritabile performanțe tehnice" (Raluca Băloiu, curatoare).

   Daniela Făiniş a debutat în 1988, participând la numeroase expoziţii interne şi internaţionale, obţinând numeroase premii și distincții: Premiul I la Bienala Internaţională a Artiştilor Ceramiști, Aveiro, Portugalia (1997); medalia de aur la Concursul Internaţional de Artă Ceramică, Gualdo Tadino, Perugia, Italia (1989, 1990); Marele Premiu la Bienala Internațională Artele Focului, București (1998); mențiunea de onoare la Competiția Internațională de Ceramică de la Mino, Japonia (2002). În 2004 Daniela Făiniș a primit Ordinul Cultural al României.
   Operele sale se află în muzee şi în colecţii din Belgia (în Colecția de Artă a Parlamentului European de la Bruxelles), SUA (în Colecția Atelierului de Ceramică din Philadelphia), Japonia (în Colecția Fundației care susține ceramiștii de peste Ocean, Tajimi, Gifu) și România (în Colecția Muzeului Național de Artă Contemporană și a Muzeului Cotroceni).
***Uca Baloiu

File din istoria turismului de odinioara




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile





Telegrama datata (conform stampilei de pe spatele ei): 24 februarie 1968.
O dovada a infiintarii Agentiei Judetene de Turism Dambovita.
 - din cadrul ONT Carpati - 
Eveniment intervenit in urma adoptarii, la 16 februarie 1968,
 de catre Marea Adunare Nationala
a Legii nr. 2 
privind Organizarea administrativa a teritoriului Republicii Socialiste Romania.
Ca sa fie mai clar trecerea, printre altele, de la regiuni la judete.

Dupa cum ati aflat deja, directorul agentiei era 
tovarasul Ion Gheorghe Ion.


Dintr-o corespondenta ulterioara (30 aprilie 1970) 
stim si unde locuia (in blocul ofiterilor...)

Ion Gh. Ion a fost un cadru "de nadejde",
solicitat si apreciat in diverse domenii...


2 iulie 1966.




21 ianuarie 1970.
Conferinta sindicatului Consiliului Popular Municipal Targoviste. 



Si daca tot vorbim de turism, va infatisez si o marturie olografa,
transcrisa de pe un plic.


"24 august 1978 - a patra zi a excursiei 21 - 25 august.
Suceava (mic dejun) - cetatea Sucevei - Stupca
(casa memoriala a lui Ciprian Porumbescu) - Humor -
Voronet - Cimpulung Moldovenesc - Vatra Dornei - 
Brosteni - Bicaz - Lacul Rosu  (trebuia sa fie pranz 
dar s-a amanat pana la o cina imbunatatita) - 
Gheorghieni (cina si cazare la hotel Mures - camera 416)"

***
Acest articol nu ar fi fost posibil fara aceste materiale oferite
cu generozitate de catre Dl. Marin Gabriel-Valeriu;
caruia ii multumesc si pe aceasta cale.

40/Metafora




Arta plastica contemporana romaneasca


Sorin Iosub


Galeria de Arta Ion Frunzetti, Bacau


17 iulie 2015




RECOMANDARE: Expoziție de pictură Sorin Iosub la Bacău

     Vineri, 17 iulie, ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției 40/METAFORA la Galeria Ion Frunzetti din Bacău. Vor fi expuse peste 40 de lucrări de pictură realizate de autor în perioada 2010 – 2015. În spiritul Proiectului Contemporanii, expoziția va include o mini-serie de imagini ce surprind omul, dar și tușe din individualitatea lui Sorin Iosub (fotografie: Mihail Alexandrescu).
    Sorin Iosub rezolvă dificile probleme ale formei și culorii cu dezinvoltură și prospețimea tușei genuine, dar finalizează prin efecte strălucite în care virtuozitatea, calitatea sa de rezistență, este relevată cu discreție și modestie. Aria introspecțiilor plastice ale pictorului Sorin Iosub atinge diversitatea universalității, de la studiile de tip renascentist, inspirate de lumea faunei mici, până la lista vastă a unui bestiar fabulos. Aceste delicate notații le reconfigurează în noi, precum și insolite structuri de anvergură suprarealistă. Astfel, ia naștere LUMEA LUI IOSUB, un univers fascinant, scăldat de culoare, transparențe orfice și lumină, cu tușe finale, ce au finețea și expresia insuflată de un maestru bijutier.” (Vasile Crăită Mândră, artist plastic, Bacău 2015).
    Expoziția itinerantă 40/METAFORA  a fost găzduită de Galeria Odeon din București în luna martie 2015, urmând  să se desfășoare la Bistrița  și Timișoara în 2016.
    Programul de vizitare al expoziței este de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-17:00, perioada 17 iulie – 7 august 2015.
***Contemporanii

Tangou pentru Lisandra




Lansare de carte


Helene Gremillon


Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti


16 iulie 2015





     Joi, 16 iulie, ora 19.00, vă aşteptăm alături de Mihaela Dedeoglu, Laura Grunberg, Andrei Crăciun, Elisabeta Lăsconi şi Denisa Comanescu la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea romanului Tangou pentru Lisandra, un nou volum semnat Hélène Grémillon, autoarea bestsellerului Confidentul.
    Cum acţiunea noului roman ne poartă paşii în Argentina anilor '80, intrăm mai bine în atmosfera cărţii urmărind un moment de tango realizat de prietenii de la TangoTangent!

Vă aşteptăm cu drag!

Despre Centrala Nucleara de la Cernavoda




Biblioteca Judeteana Ioan N. Roman


Constanta


1 - 31 iulie 2015



Cap de Bour - Prima emisiune tiparita a marcii postale romanesti




Muzeul de Istorie Paul Paltanea


Muzeul Colectiilor - Tinc, Galati


14 iulie 2015





    Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galați, în parteneriat cu Asociaţia Galati2020, vă invită marţi, 14 iulie 2015, ora 11.00, la expunerea cu tema: CAP DE BOUR, PRIMA EMISIUNE TIPĂRITĂ A MĂRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI, susţinută de muzeograf Valentin Bodea.
    Tipărită după model austriac, la Iaşi, pe 15 iulie 1858, la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamului Nicolae Vogoride, prima emisiune de mărci poștale românești intitulată Cap de bour a reprezentat o revoluţie în sistemul de comunicare poştal dar şi o mişcare politică prin care se manifesta intoleranţă faţă de suzeranitatea Imperiului Otoman.
   La 22 iulie 1858, mărcile poştale au intrat în circulație la biroul poștal din Iași, iar la 8 august 1858 în celelalte birouri poștale moldovene. Au fost retrase la 31 octombrie 1858.
   Evenimentul se va desfăşura la Muzeul Casa Colectiilor - Tinc, secţie a Muzeului de Istorie Paul Păltănea Galaţi.

Calatorind cu...M.O.B.




De prin lume adunate...


Elvetia


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile



Pliant elvetian din anii '20-'30.
Promovand un traseu turistic cu renume international:
Lacul Geneva - Lacul Thoune.
Parcurs prin intermediul liniei de cale ferata M. O. B.
(Montreux Oberland Bernois).
Recunosc inca de la inceput:
daca era tiparit in culori nu mi-ar fi placut atat de mult...