joi, 11 iunie 2015

Slagare de odinioara




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile









Are si youtube limitele lui.
N-am gasit piesa in interpretarea Virginicai Popescu.
Aveti totusi o piesa, de atmosfera:

Chiar daca nu-i slow ci tango cred ca numele artistului va va starni interesul:  





Anul 1965 şi noua poziţie a României în lagărul comunist




Muzeul Județean Teleorman


Alexandria


15 iunie 2015







    Muzeul Judeţean Teleorman organizează, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi Colegiul Naţional A. D. Ghica Alexandria, simpozionul Anul 1965 şi noua poziţie a României în lagărul comunist.
    Evenimetul va avea loc luni, 15 iunie 2015, ora 11.00, în Sala Multimedia a muzeului.

În cadrul manifestării vor fi susţinute următoarele comunicări:
•România comunistă sub Gheorghe Gheorghiu Dej – 
Cătălin Borţun, Muzeul Judeţean Teleorman;
•Regimul Ceauşescu în România – prof. Ion Tăujan, 
Colegiul Naţional A. D. Ghica Alexandria;
•Documente de arhivă privind aplicarea politicii P.C.R. în judeţul Teleorman 
în perioada 1965-1989 –
 Gheorghe Stoican, Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale.

Expoziție de tapiserie




Arta plastică contemporană româneascaă


Cela Neamțu


Muzeul de Artă Vizuală, Galați


12 iunie 2015





O zi cu păsări în Muzeul Satului




Parcul Etnografic Romulus Vuia


Cluj - Napoca


13 iunie 2015





O zi cu păsări în Muzeul Satului!
Inelare de păsări și activități interactive.
In cadrul evenimentului va avea loc și Expoziția foto 
Delta Dunarii, perspective noi - Rewilding Europe

Seara japoneza




Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti


Yasunari Kawabata: Papadiile


17 iunie 2015





     Saptamana viitoare va asteptam la o seara japoneza dedicata unui roman cu totul si cu totul special. Scris cu intermitențe, Papadiile ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Tușuri, creioane, pasteluri și pânze




Arta plastică contemporană românească


Virgiliu Parghel


Elite Art Gallery, București


16 iunie - 9 iulie 2015






   În perioada 16 iunie – 9 iulie 2015, ELITE ART GALLERY prezintă expoziția personală a artistului Virgiliu Parghel, intitulată Tușuri, creioane, pasteluri și pânze. Expoziția face o trecere în revistă a variatelor explorări artistice ale pictorului, consacrat mai ales prin uleiurile sale marcate de tușe dinamice și abundență a culorii dar care dă dovadă de virtuozitate și entuziasm pentru experiment în variate alte tehnici cum ar fi desenul în tuș și creion, pastelul și instalația. Selecția de lucrări prezentată ne demonstrează că artistul se exprimă în tehnicile desenului cu aceeași măiestrie și spontaneitate care îi este caracteristică în culoare. În lucrările lui Virgiliu Parghel linia prinde viață și trasează cu energie imagini pline de dinamism iar culoarea este folosită fără rezerve, în tușe groase, încărcate atât din punct de vedere cromatic cât și fizic, construind texturi bogate și adăugând dimensiune imaginii.
    Pentru Virgiliu Parghel arta este mai mult decât o vocație, a picta pentru el înseamnă a trăi, lucru evident din vitalitatea impresionantă a expresiei sale plastice. El declară: “Nu flatez, ci modulez, în culori spectrale, viaţa, în toată splendoarea ei. Pictorul este preocupat de adevărul picturii, singurul care transcende timpul, câștigând neîncetat în valoare. Astfel se nasc, de fiecare dată, portrete-conștiinţă, portrete care spun ceva despre natura umană, despre dragoste, despre durere, despre suferinţă, despre viaţă. Astfel se naşte picturalitatea, dincolo de vederea ieftină a unui cadru fotografic.’’ (Virgiliu Parghel, martie 2014)
    Artistul este un fin observator al surselor sale de inspirație, studiind dincolo de formă pentru a captura esența. Nu se lasă îngrădit de reguli, dând frâu liber exprimării plastice și transpunând lumea înconjurătoare sincer și spontan, într-o sărbătoare cromatică. "Motivul: vederea unei case. Fac mai întâi înconjurul clădirii cu creionul și carnetul de desen. Pe o suprafață bidimensională, două pânze, o tentativă riscantă de a așeza în același plan două sau mai multe vederi. Ochiul pictorului plutește, filmând din unghiuri diferite. O vedere curioasă cercetează, postmodern concavități, convexități… planurile urcă și coboară, înconjurând de la stânga la dreapta, de jos, în etaje, până sus, un câmp de cald și rece bine temperat. Tonul romantic ar putea fi ocazia unei derapări spre dulceag. Pictura depășește la limită fiecare capcană întinsă. Zone care povestesc alternează cu altele abstracte, sufletul compoziției fiind cel al pictorului respirând cu lăcomie aerul proaspăt al locului. Un Eden al culorilor pulsează muzical.” (Virgiliu Parghel, iunie 2010)
    Virgiliu Parghel s-a născut pe 2 mai 1954 la Iași. Între 1969 și 1973 a studiat la Liceul de Muzică și Arte Plastice Octav Băncilă din Iași unde i-a avut profesori pe Liviu Suhar, Mihai Ispir și Nicolae Ghiligor În 1979 a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, secția Pictură, clasa maestrului Corneliu Baba.
   Între anii 1979 și 1990 a fost profesor de pictură în Suceava iar între 1990 și 1993 asistent la Conservatorul de Muzică și Arte Plastice George Enescu din Iași. Din 1993 până în 2006 a fost lector la Universitatea Națională de Arte din București. Din anul 2006 a renunțat la cariera academică și s-a dedicat total picturii.
    Între anii 1974 și 2014 a avut numeroase expoziții personale în țară și în străinătate, având de asemenea lucrări în colecții din România și din afara țării.
    Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 16 iunie – 9 iulie 2015, în fiecare zi de luni până vineri în intervalul orar 11:00 – 19:00, iar sâmbăta în intervalul 11:00 – 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr. 15, Sector 1, București.

Din nou la viata si...La brat cu ea...




Lansare de carte


Gabriela Iurcu, Mihail Iurcu


Biblioteca Jueteana Ion Heliade Radulescu


18 iunie 2015





Repertoriul Operetei




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile




Sa vedem care erau spectacolele jucate pe scena
Teatrului de Opereta Bucuresti, in urma cu trei decenii.
Nu de alta, dar pana acum v-am facut cunoscut repertoriul salilor de cinema
sau al teatrelor de odinioara.



Mini-pliantul exprima si el ceva;
eram in plin proces de platire a datoriilor si se faceau economii.
Nu numai la benzina sau mancare...


Cate ceva despre...Esperanto




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile



Cateva lucruri folositoare, referitor la ceea ce "dezbatem" aici,
aflam de la wikipedia:

  Esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Codul ISO 639 pentru Esperanto este eo sau epo. Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof (1859 - 1917) după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcție de sursă, se menționează între o jumătate de milion și câteva milioane.

Primul dicționar de esperanto pentru vorbitorii de limba română a apărut în 1889.

   Este menționată în Cartea recordurilor ca fiind singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet, și pentru fiecare sunet există o singură literă.

    În România, Heinrich Fischer-Galați (1879-1960), un traducător, redactor și industriaș evreu, a învățat esperanto în 1902. În 1904, Heinrich Fischer-Galați inițiază la Galați primele cursuri de esperanto și înființează primul grup esperantist din România. Printre cursanți s-a aflat și viitorul politician Grigore Trancu-Iași. Heinrich Fischer-Galați a fost și fondator și președinte al Societății Esperantiste din Galați (prima societate esperantistă din România), al Federației Societăților Esperantiste din România și al Centrului Esperantist Român. În 1910 a fost decorat cu ordinul "Steaua României".

Iată un scurt vocabular de bază al limbii:

homo-om;
domo-casă;
viro-bărbat;
virino-femeie;
knabo-băiat;
knabino-fată;
mi-eu;
vi-tu, dumneata, voi, dumneavoastră;
ŝi-ea;
pano-pâine;
saluton!-salut!;
bonan tagon!-bună ziua!;
Rumanio-România;


Imnul esperantistilor

La Espero

En la mondon venis nova sento,
tra la mondo iras forta voko;
per flugiloj de facila vento
nun de loko flugu ĝi al loko.
Ne al glavo sangon soifanta
ĝi la homan tiras familion:
al la mond' eterne militanta
ĝi promesas sanktan harmonion.
Sub la sankta signo de l' espero
kolektiĝas pacaj batalantoj,
kaj rapide kreskas la afero
per laboro de la esperantoj.
Forte staras muroj de miljaroj
inter la popoloj dividitaj;
sed dissaltos la obstinaj baroj,
per la sankta amo disbatitaj.
Sur neŭtrala lingva fundamento,
komprenante unu la alian,
la popoloj faros en konsento
unu grandan rondon familian.
Nia diligenta kolegaro
en laboro paca ne laciĝos,
ĝis la bela sonĝo de l' homaro
por eterna ben' efektiviĝos.

Speranța (traducere liberă)

A venit în lume un nou simțământ,
un nou apel străbate lumea;
pe aripi de vânt lejer
să zboare acum din loc în loc.
Nu către spada însetată de sânge
el atrage familia umană:
lumii veșnic războinice
îi promite o armonie sfântă.
Sub semnul sfânt al speranței
se strâng pașnicii luptători
și repede evoluează afacerea
prin munca celor care speră.
Puternic stau ziduri milenare
între popoarele divizate;
însă vor sări în lături barierele încăpățânate
dezbătute de sfânta dragoste.
Pe temelia unei limbi neutre,
înțelegându-se reciproc
popoarele vor forma în armonie
un mare cerc familial.
Colegii noștri sârguincioși
nu vor obosi în munca pentru pace,
până când frumosul vis al omenirii
nu se va desăvârși pentru totdeauna.

Va arat in continuare piesele din colectie, gasite astazi,
care ilustreaza tematica sus-pomenita.


Mini-pliant de prezentare a unei linii maritime norvegiene. 1958.
Vaporul folosit: Peter Wessel


Cursele...


...si preturile.



Calendar pe anul 1965...


..expediat de la Braila la Bucuresti.


Seara omagiala si concert Esperanto. 12 decembrie 1973.
Sala festiva, Casa de cultura a sectorului 7 Petofi Sandor, Bucuresti.



Felicitare cu prilejul Anului Nou 1973.
Expediata lui Mihail de catre Liga Intrnationala de Esperanto - Cercul de Radio Amatori.


Intalnirea Republicana de Esperantologie.
Editia a IV-a. 18 - 20 septembrie 1981.
Plic special emis de catre Cercul Filatelic al Universitatii din Timisoara.





Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă




Lansare de carte


Raluca Marchis


Biblioteca Judeteana Dinicu Golescu, Pitesti


11 iunie 2015





    EDITURA HERALD are plăcerea să vă invite la evenimentul de lansare a cărții Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă în data de 11 iunie, la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu din Pitești. Pe durata unei ore și jumătate, începând cu ora 18:30, vom discuta într-o atmosferă caldă și relaxată despre cartea emoționantă a autoarei RALUCA MARCHIȘ, dar și despre feminitate, despre provocările cu care se confruntă femeia atunci când devine mamă și despre această experiență deopotrivă sublimă și terifiantă.
    Autoarei i se vor alătura Sanda Watt, cea care a îngrijit cu mult suflet apariția cărții în calitate de redactor, dar și Alix Draguță, profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic Ion Barbu.

    "Această carte vă pune față în față cu fetița care își dorea să fie precum mama ei și cu femeia care și-a făcut loc în viață pentru o mamă și un suflet nou.” - (Raluca Marchiș)
    "Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă este o carte care, înainte de calitatea literară, se remarcă prin calitatea umană - sau de documentare a unor trăiri umane specifice. Este, de altfel, considerentul principal datorită căruia îmbogățește acum portofoliul Editurii Herald.
Nici jurnal, nici ficțiune, Selfie în oglindă vorbește în cel mai explicit monolog personal despre căutările identitare cu care se confruntă o femeie care tocmai s-a trezit mamă. Trasând retrospectiv liniația bunică-mamă-fiică, Raluca Marchiș se caută și se regăsește pe rând în fiecare dintre cele trei figuri reprezentative ale reflexiilor unui selfie al cărui sens este unitatea pe care o dobândește după circa 2 ani și sute de pagini scrise.
    La rândul lor, cititoarele se vor regăsi și ele în fiecare dintre întrebările, dilemele, bucuriile și neliniștile mamei universale al cărei portret se conturează în Selfie în oglindă, un volum în care adevărurile profunde sunt spuse în treacăt, emoțiile intense sunt îmbrăcate în firescul categoriei numite generic mame.
    Un text a-feminist, în care maternitatea nu este nici glorie, nici martiriu, „Selfie în oglindă” reinstaurează statutul de cool al feminității simple, neînzorzonate mediatic sau ideologic.
O carte pentru inițiați sau, mai bine spus, inițiate, Selfie în oglindă nu este totuși o lectură dedicată exclusiv mamelor. Dimpotrivă, daca vreti să știți unde și-a pierdut capul o proaspată mamă, această carte vă oferă cel mai fidel gps.” - "(Sanda Watt)

     RALUCA MARCHIȘ, autoare de ficțiune și auto-ficțiune deja la al treilea volum, se prezintă simplu ca "mamă și soție, de meserie bibliotecară, de ocupație ex-corporatistă, de vocație scriitoare”. În afara cărților la care lucrează ca un ceasornicar din secolul trecut, își dă întâlnire cu prietenii și fanii săi și în articolele despre cărți, filme și alte pasiuni publicate în revista LaPunkt și pe site-ul personal, www.ralucamarchis.ro.
     "Am pus punct tuturor dramelor devenirii și am acceptat schimbarea ca fiind starea naturală de mamă, pe care am îmbrățișat-o împreună cu toate celelalte mame ale lumii, dar păstrând-o pentru noi, ca pe un secret matern.” – (Raluca Marchiș)

INTRAREA LA EVENIMENT ESTE LIBERĂ!
La finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe.

În ocniţe




Arta plastică contemporană românească


Nicolae Sava


Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, București


12 - 21 iunie 2015





    Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită vineri, 12 iunie, ora 17.00, la vernisajul expoziţiei În ocniţe, autor Nicolae Sava, care va avea loc în sala H. H. Stahl. Muzeul prezintă pe simezele sale o interesantă incursiune în lumea ilustraţiei de carte, acel ceva ce "nu e, probabil ... absolut necesar vieţii omului” dar "aduce o plăcere nesfârşită şi e atât de intim îngemănată cu cealaltă artă absolut necesară vieţii, literatura” (William Morris).      
    Deopotrivă pictor, restaurator, profesor, artistul Nicolae Sava ne propune în expoziţia de ilustraţie de carte În ocniţe o călătorie inedită în lumea de forme şi culori de sorginte bizantină.
   Cele 114 ilustraţii realizate pe format A4, în tehnica tempera pe hârtie, reprezintă letrina fiecărui rubaiat în care se dezvoltă, dezinvolt, ideile filozofice, sau densele - trăiri exprimate în catren. Ilustraţiile au fost realizate de-a lungul a trei ani, în timpul liber, atunci când artistul cobora de pe schelă, în special toamna şi iarna, încărcat deja de suflul trăirilor şi al energiilor învăluitoare emanate de sfinţii pictaţi sau restauraţi.
    Artist ancorat în realităţile vieţii sociale cotidiene, a trăit fiecare eveniment important pe care l-a asimilat şi reflectat în creaţia sa, ca un martor activ în agora zilelor noastre, neputând trece nepăsător fără a lua atitudine.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 12-21 iunie, 
în Sala H.H. Stahl, de miercuri până duminică, 
în intervalul orar 10.00-18.00,

Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice 021 317 91 03/int. 178

Semeseuri pentru românii grăbiți




Lansare de carte


Gabriel Braic


Muzeul Municipal Beiuș


11 iunie 2015




Prieteni,
   Vă invit joi, 11 iunie 2015, ora 14:00, la Muzeul Municipal Beiuș, alături de prof. dr. Nicu Brânda și subsemnatul la lansarea de carte a prof. Gabi Braic. Afișul reia aceste detalii. 
   Gabi este profesor de limba română la Colegiul Tehnic Napoca și Liceul cu Program Sportiv, ambele din Cluj-Napoca. Atașamentul de Beiuș este dat de soția Mihaela școlită la noi în urbe (și de mentori ai săi despre care veți afla joi). 
   Titlul cărții - Semeseuri pentru românii grăbiți - anticipează conținutul... Cunoscut mie de peste 15 ani, anticipez că Gabi vă va fi simpatic iar cartea lui vă va oferi răspunsuri la multe întrebări! După lansări la Cluj Napoca, Alba Iulia sau Hunedoara, cu invitați participanți la nivel de Președinte al Senatului Univ. Babeș Bolyai și profesori universitari, suntem onorați să fim gazdele lui Gabi Braic și să avem Beiușul inclus în partea finală a itinerariului lansării cărții sale mult necesare. Veniți să aflați mai multe joi la muzeu!
Adi Ciorna