vineri, 10 aprilie 2015

Doua personalitati culturale...la aceeasi masa



Romania de-altadata


Colectii si Colectionari





"Alejo Carpentier (stanga; n.a.) si Virgil Teodorescu semnind un articol cultural".
Fotografia poarta adnotarea: copyright by C. Mierlescu.
Tot pe spate este prezenta si o stampila, rotunda, cu textul:
"Secolul 20". Probabil revista in care a aparut imaginea.
Ceremonia a avut loc la Uniunea Scriitorilor din R. S. Romania,
undeva intre anii 1974 - 1978, perioada in care Teodorescu a condus
destinele (literare) ale scriitorilor romani.
Despre cele doua figuri ale literaturii cubaneze, respectiv romanesti,
puteti afla numeroase informatii accesand site-ul wikipedia
(in limba engleza, mai ales, in cazul lui Alejo Carpentier.

***
In dreapta, in rochie alba, este chiar mama Mihaelei (de peste Ocean...)

De-ale Iepurasului si...Graham Bell




Colectii si Colectionari


10 aprilie 2015



Iepurasul a fost si anul acesta destul de darnic cu mine;
semn ca am fost cuminte, nevoie mare...
Oricum, tolba i-a fost plina; si cu Samsung si cu ceva mai sofisticat.
I-am chemat pe cei de la RDS-RCS sa-mi faca conexiunile respective.
Sa-nvart manivela, sa ridic furca, sa cer Centrala.
Nu s-au descurcat. Ba ca n-au ton, ba ca n-au "papuci" sa lege firele...
In cele din urma am renuntat la serviciile firmei.
Dar nu ma las; il sun eu pe nenea Graham Bell, sa ma lamureasca.
Doar e taticul lor...






Cu toata dragostea si multumirile pentru
Mihaela Mihailescu si Victor Stefan.

"Subscriu cu drag"




România de-altădată


Casa Scânteii


Colecții și Colecționari



Scurt istoric

   Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, fiind ridicată în 5 ani (1952–1957). Între 1949 și 1954, șef de proiect a fost Panaite Mazilu. Construcția era destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, "organ” al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o vreme, începând din 1956, emițătorul Televiziunii Române.

După anul 1989, Casa Scânteii a devenit cunoscută sub denumirea de Casa Presei Libere.

   Fostul Combinat Poligrafic Casa Scânteii s-a transformat și el, după 1989, în Regia Autonomă a Imprimeriilor Coresi. La rândul său, regia s-a transformat în februarie 1999 în Compania Națională a Imprimeriilor Coresi.

   Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de "U”, care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas deschise pentru a se construi după aceea un teatru și o casă a sindicatelor. Deoarece cheltuielile de construcție au fost foarte mari, teatrul și casa sindicatelor nu au mai fost ridicate.


Tichet de subscripție de 20 lei pentru Casa Scânteii

   O parte din fonduri s-a colectat prin subscripție publică "benevolă”, salariații primind astfel de tichete, care justificau lipsa banilor. Acestea aveau valorile de 5, 10, 20 (în imaginea alăturată), 30, 50, 100, 200, 500 și 1000 de lei.

   Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistență la un eventual seism, luând în considerare niște norme mai vechi, italiene, din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple și se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, și nu pe felul clădirii.
   Clădirea fost gândită să fie funcțională, drept pentru care s-au realizat multe săli, dar și spații de birouri.
   Arhitectura a fost inspirată de clădirile înalte din Moscova, precum Universitatea Lomonosov, Leningraskaia Gastinița (Hotelul Leningrad). O altă clădire care a avut aceeași sursă de inspirație este Palatul Culturii din Varșovia.


Palatul Culturii din Varșovia.

   Cu toate acestea, clădirea are și o sursă de inspirație autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării s-au vizitat câteva mănăstiri, Curtea de Argeș, Cozia, Horezu, și s-au ales câteva elemente decorative care să fie folosite apoi la Casa Scânteii. Printre acestea, șiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga și din dreapta corpului central, dar și așa-numita "ocniță”, cum se numește elementul în arhitectura tradițională, adică o ferestruică dreptunghiulară adâncită în zid, căreia i s-a dat drumul "să urce” de la primul etaj al corpului central până la ultimul. Alte lucrări de specialitate susțin că de inspirație bisericească sunt și cele patru turnuri care fixează limitele exterioare ale ansamblului, preluate, zice-se, din arhitectura Suceviței și a Dragomirnei. 
   O altă deosebire față de sursa de inspirație sovietică este faptul că la clădirea din București, orizontala este de cinci ori mai mare decât verticala, în timp ce la cea din Moscova, ea este doar de 2,5 ori mai mare. Acest lucru înseamnă că la Casa Presei raportul orizontală-verticală este de două ori mai mare, în favoarea orizontalei. Este o diferență cu un efect considerabil, nu numai vizual, ci și psihologic.
Așa grăiește:  Wikipedia 

Acum vin și contribuțiile, mele, cu mult mai modeste:









Articol publicat în Ziarul Scânteia de vineri, 7 octombrie 1949.


Consemnare publicată în Ziarul Scânteia de luni, 17 octombrie 1949.



Consemnare publicată în Ziarul Scânteia de sâmbătă, 22 octombrie 1949.



Consemnare publicată în Ziarul Scânteia de luni, 24 octombrie 1949.




Fragment dintr-un ziar, neidentificat. Anii '49 - '50.


Tov. Panait Ștefan.





Așa ceva...
"Versuri" publicate în Gazeta literară, Nr. 42, de joi, 20 octombrie 1955.

Cine dorește, poate viziona numeroase imagini cu acest edificiu aici:

Personalitati aradene - Glorii sportive




Biblioteca Judeteana Alexandru D. Xenopol


Arad


15 aprilie 2015





   Miercuri, 15 aprilie 2015, ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană Alexandru D. Xenopol, va avea loc o altă întâlnire omagială cu personalităţi locale.
   Invitatele noastre fac parte din lumea sportului nautic arădean, sport care a aniversat deja 120 de ani de existenţă. Canotajul a fost, în toate timpurile, foarte bine reprezentat, probabil "disciplina numărul 1 a Aradului, iar munca de pionerat a înaintaşilor noştri nu trebuie uitată” îndeamnă Viorel Bitang, unul dintre autorii cărţii Istoria ilustrată a canotajului arădean (2013).
    În acest sens al respectării valorilor, precum şi a aprecierii rezultatelor juste, reale, din orice domeniu de activitate, în data 15 aprilie vom cunoaşte trei foste glorii ale canotajului arădean: Elisabeta Lazăr Barta, Mitana Botez – canotoare şi pe Maria Moţica - antrenoare.
***Lucia Bibart