vineri, 6 martie 2015

Maratonul Poeziei 2015




Lansare de carte


Casa Municipala de Cultura Geo Bogza, Campina


21 martie 2015




Bucureşti: un portret Novecento. Povestea unui secol din 555 de aniversari




Grand Hotel Continental


Bucuresti


11 martie - 30 aprilie 2015





    Bucureşti: un portret Novecento. Povestea unui secol din 555 de aniversari este o expoziţie ce îşi propune să spună povestea Bucureştiului în secolul XX.
    Expoziția, deschisă între 11 martie si 30 aprilie la Grand Hotel Continental, invitati speciali sunt domnii Emanuel Badescu și Adrian Craciunescu.
   “Orașul trăiește prin mai multe suflete. Avem un oraș care se prezintă, un oraș cu mesaj, ale cărui detalii se modifică aproape cu fiecare generație. Orașul comunică prin glasul tuturor vârstelor, având astfel mai multe voci sincronizate cu atitudini, fapte, proiecții de viitor.
   Proiectul de față își propune să cartografieze geografiile umane ale secolului XX. Hărțile care se suprapun nu aparțin exclusiv trecutului ci mai ales unui prezent în desfășurare al cărui ultim cuvânt încearcă să definească o posibilă prognoză pentru un termen mediu.
   Dacă prima hartă ține de geografia simbolică a unui organism viu, de mesajele continuate și multiplicate prin reclame, fațade, spații publice de la străzi la grădini, hărțile ce vor urma sunt în continua mișcare deoarece sunt legate de umanitatea care a evoluat aici și le consumă preț de peste patru generații.
    Oamenii de pe stradă reprezintă un barometru de civilizație urbană prin ceea ce ei sunt ca atitudine, vestimentație, proiectii de viata și mai ales prin ceea ce ei consumă cu fiecare zi sau cu fiecare vârstă.
   Omul orașului are însă o viață de acasă foarte diferențiată de un calendar profesional și cultural, la rândul său mereu îmbogățit și diversificat prin acumulare și multiplicare. Povestea Lui și povestea Ei pe axa unui timp vertical, de la 1900 la anii 2000, de la străbunic și strănepot, nu are un precedent consistent în istoriografia românească. Istoria locuirii, spațiile casei, accesoriile zonelor casnice au povestea lor.
   Dar există și axa unui timp orizontal, aceea a vârstelor care se tot repetă cu fiecare generație: copilărie, adolescență, maturitate și bătrânețe. Cum arătau chipurile acestor vârste de la 1900 la anii 2000 reprezintă o provocare antropologică, iar Bucureștiul poate fi un interesant studiu de caz pentru istoria culturală a României.
   Această călătorie prin secolul XX nu-şi propune să detalieze evoluţia societății urbane, ci să arate, în linii generale, câteva modificări de comportament, mod de viață, preocupări, chiar tipul de locuire şi ambientare interioară.” (Dr. Adrian Majuru)
    Grand Hotel Continental este un hotel cochet, construit în secolul XIX, după modelul altor clădiri la modă din Paris. Povestea hotelului începe cu Grand Hotel Broft. Printre cei mai renumiți oaspeți ai săi au fost Prințul Napoleon și faimosul negustor francez Jobin.
   După înfrângerea armatei Otomane în 1877, Osman Pașa, conducătorul armatei, a fost deținut în camerele apartamentului 104 al hotelului înainte să fie deportat în Rusia. O veche poveste descrie cum Osman Pașa stătea la geamul apartamentului pentru a-l saluta pe tânărul victorios, în curând rege, Carol I, care mărșăluia alături de trupele sale pe strada din fața hotelului, un marș în urma căruia numele celui mai important bulevard al Bucureștiului a fost schimbat în Calea Victoriei.
   Hotel Broft a fost mai târziu închis, în 1885, redeschizandu-se după un an sub numele de Grand Hotel Continental, un hotel ce a supraviețuit până în zilele de azi. La începutul secolului XX, începe perioada de glorie a hotelului, găzduind oaspeți din aristocrația locală și străină, și devenind locul de întâlnire pentru intelectualii Bucureșteni. Scriitori renumiți, matematicieni, actori, și muzicieni își dădeau întâlnire la Restaurantul Continental, care în curând devine cel mai la modă restaurant din oraș.
   Trecând prin atâția ani de istorie, hotelul nostru nu a fost ocolit de diversele evenimente, precum cutremurul din 1940 în urma căruia clădirea a suferit pagube majore. Mai târziu, hotelul a fost închis în perioada de formare a regimului communist (1948-1974).
   Situația se îmbunătățește în 1979 când Grand Hotel Continental este redeschis ca și hotel, iar în 1989 clădirea este returnată fundației Menachem Elias.
   În 2005 hotelul a fost din nou închis pentru lucrări de renovare, și redeschis după 4 ani sub forma sa finală, fiind inclus în Patrimoniul Statului Român.
   Grand Hotel Continental nu reprezintă numai un loc de popas pentru călători, dar și o experiență extraordinară, o oglindă către trecut. Închideți-vă ochii, inspirați adânc, și aproape că puteți auzii caleștile trecând peste Podul Mogosoaiei, armata regelui Carol I mărșăluind pe lângă hotel, sau pașii lui Osman Pașa în apartamentul 104. Grand Hotel Continental este mai mult decât un hotel, este un loc înghețat în timp, unde poți trăi istoria.

Evolutia cartierului Vatra Luminoasa




Muzeului Municipiului Bucuresti


Andrei Razvan Voinea


12 martie 2015




    Succesiunea proiectării şi execuţiei a trei parcelări de locuinţe sociale în intervalul de aproape 20 ani între şoseaua Iancului şi str. Maior Coravu, completată ulterior cu un ansamblu rezidenţial de tip cvartal stalinist şi cu alte blocuri “comuniste” au condus la apariţia unui cartier distinct al Bucureştiului, caracterizat în nenumărate rânduri drept reprezentativ pentru arhitectura Bucureştiul anilor treizeci – patruzeci.
    Însă ceea ce se prezintă în Planul Urbanistic Zonal drept Zona Protejată nr. 46 Vatra Luminoasă (întreg ansamblul dintre şoseaua Iancului şi str. Vatra Luminoasă) sau pe lista Monumentelor Istorice drept Parcelarea Iancului (cuprinzând doar parcelările Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine) trădează o confuzie birocratică derivată din confuzia istorică, cele două documente fiind incomplet documentate.
   Care au fost arhitecţii acestor parcelări, cine s-a mutat în cartier şi cât de accesibile erau acestea sunt doar câteva întrebări la care prezentarea va răspunde, aducând în atenţia publicului nume de arhitecţi puţini menţionaţi în critica de specialitate (Aprihăneanu, Hanciu sau Ţăruşanu).
    În acest context, este acest cartier reprezentativ pentru Bucureşti sau mai degrabă unic în peisajul bucureştean premergător celui de-al Doilea Război Mondial?
    Conferenţiar: Andrei-Răzvan Voinea, doctorand, Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu Bucureşti - Departamentul de Istoria şi Teoria Arhitecturii
    Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Următoarea conferinţă de joi:

19 martie 2015 – Petre Antonescu şi arhitectura bucureşteană cu Sidonia Teodorescu
26 martie 2015 – Locuirea la margine de Bucureşti – între problema socială şi problema spaţială cu Robert Stoiculescu
2 aprilie 2015 – Fotograful Andreas Daniel Reiser cu Emanuel Bădescu

Expozitie de reptile vii




Muzeul Brailei Carol I - Sectia Stiintele Naturii


Braila


7 martie - 12 aprilie 2015



   Deschisă în perioada 7 martie - 12 aprilie 2015, între orele 8.00 - 18.00, la Muzeul Brăilei Carol I - Secţia Ştiinţele Naturii (Parcul Monument). Preţ intrare: 4 lei pentru copii şi 6 lei pentru adulţi.


   Cuprinde 80 de exemplare de reptile din 70 de specii din zonele tropicale şi subtropicale. 
   Dl. Florin Sârb organizează acest tip de expoziţii, de 18 ani, atât în ţară şi peste hotare.
Vă aşteptăm, cu drag!

Expoziție de grafică




Arta plastică contemporană românească


Iurie Darie


Galeria de Arta Elite Prof Art, București


14 martie 2015




   "Iurie Darie Maximciuc – Iura asa cum este alintat, s-a nascut pe 14 martie 1929 in satucul Vadul Rascu de pe malul Nistrului, unde copil fiind, cu sora lui Raisa, <pasteau animalele, el caii, ea vacile>, ne vorbeste cu drag si emotie Iura.
   Desena cu carbune oriunde gasea un locsor in casa, afara, pe toti peretii. N-a fost certat niciodata de maicuta lui, Daria.
    S-au mutat la Chisinau, impreuna cu mama si sora. Tatal al doilea, Darie, murise si el in razboi.
    Cand frontul rusesc se apropia, intelectualii din Basarabia au primit o repartitie a locului din Romania unde vor locui. Cand Iura avea 14 ani, familia a plecat in refugiu, cu ce au apucat sa ia cu ei, calatorind o luna si jumatate cu un <bou vagon>. <In statii, veneau doamne in rochii lungi, frumoase si le dadeau ceai cald> isi aminteste Iura. Asa au ajuns in Cebza, langa Timisoara.
    Unul dintre lucrurile pe care le-au putut lua din Basarabia, era un covor lucrat si vopsit de bunica lui, cu vopsele naturale. <Bunica era tot timpul cu mainile pline de vopsea> isi aminteste Iura. Mai tarziu, Iura l-a donat Muzeului Taranului, ca si mine care am donat o carpeta imensa, lucrata tot manual.
    S-au mutat la Timisoara, el terminand Liceul Loga, unde l-a avut coleg pe Sergiu Nicolaescu.
A trimis desene la Bucuresti, revistelor pentru copii Pitigoiul si Mihaela conduse de Nell Cobar, pe care le semna IU – DA. Ajuns la Bucuresti singurel ca sa dea examen la arte plastice si teatru, l-a cunoscut pe Nell Cobar care i-a spus <…credeam ca esti mai in varsta…>. A dat examen la arte plastice, unde <i-a desenat crochiul unei concurente, ea a intrat, el nu> se amuza Iura.
    Dumnezeu a vrut sa intre la teatru. Juca teatru, filma si in tara si in afara, prezenta emisiuni tv, printre care si primul concurs Cerbul de Aur de exemplu.
   Iubirea pentru copii nu se putea opri, avea o emisiune permanenta la tv, in fiecare duminica dimineata, Sa invatam sa desenam cu Iurie Darie.
Desena cu ambele maini, cantand si povestind <in direct>.
LA MULTI ANI !
Te iubesc, sufletul si viata mea."
Anca Pandrea

Careu de Dame




Arta plastică contemporană românească


Palas Mall, Iași


1 - 15 martie 2015





Comunicat de presă

   Expoziţia Careu de Dame – ediția I, oferă în premieră publicului iubitor de artă posibilitatea de a admira o colecție de lucrări de artă plastică semnate de 42 de artiste.
   Inedita expoziție organizată în perioada 1 – 15 martie 2015 la Palas Mall Iași în Sala Atrium propune o temă actuală, aceea a femeii contemporane care se exprimă și comunică prin intermediul artei vizuale transmițând prin creațiile lor ingredientele succesului: talent, inspirație, originalitate, încredere în sine și perseverență.
   La graniţa dintre surse de inspiraţie şi centru de interes, artistele propun prin proiectul lor să aducă în fața publicului creații plastice elegante și rafinate, un univers fascinant al ideilor care stau la baza întregului proces de creaţie.
   Colecția de lucrări dimensionează evoluții unice din universul interpretărilor plastice, lucrările expuse aducând în prim-plan universul ideilor vii şi novatoare, care interoghează multitudinea și diversitatea demersurilor artistice.
   Expun artistele: Dorina Blănaru, Mariea Boz, Marinela Boicu, Elena Cristina Boţan Potop, Mihaela Carp, Mina Carp Fechete, Otilia Chiriac, Elena Cîmpean, Cristina Ciobotaru Cogut, Angela Crenganiş, Merişor Dominte, Valentina Druţu, Gabriela Ene Rusu, Iulia Frențescu, Miruna Hașegan, Ofelia Huțul, Petronela Iacob, Florenţa Ionescu, Daniela Isache, Diana Ivanov, Andreea Mara Mancaş, Mihaela Marcu, Maria Mănucă, Adriana Micu, Anişoara Munteanu, Ioana Iulia Olaru, Iris Onică, Ana Maria Patriche, Angelica Mirela Pagu, Camelia Profirescu, Gabriela Popa Benescu, Cristina Marinela Radu, Andreea Rus, Marinela Rusu, Atena Elena Simionescu, Mariana Stratulat, Oana Toderică, Viorica Toporaș, Daniela Ungureanu, Geanina Luminiţa Vatamanu, Anca Maria Velicu și Mădălina Vieriu.
Vernisajul evenimentului va avea loc duminică 8 martie 2015, ora 11.00.
   Prezintă: profesor Carmen Sîrbu si profesor univ. dr. Constantin Tofan.
   În acest eveniment de mare inspirație, lucrările etalate transmit gânduri transpuse și transformate în minunate reflexii simbolice bine ancorate în realitate.
***PR & coodonator de proiect, profesor Carmen Sîrbu

Carte rara de invatatura




Biblioteca Judeteana Alexandru Xenopol


Arad


10 - 20 martie 2015






***Lucia Bibart

Seara japoneza




Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti


Alessandro Baricco: Matase


11 martie 2015





   Miercuri, 11 martie, ora 19.00, alaturi de Elisabeta Lasconi, Mirela Murgescu, Adina Dinitoiu si Serban Georgescu, la o seara japoneza dedicata romanului Matase de Alessandro Baricco.
    In a doua parte a evenimentului vom asista la o prelegere si o prezentare de chimonouri despre rolul matasii in vestimentatia traditionala japoneza realizate de domnul Yasuyuki Takagi.

Ion Oarcasu. Pagini critice




Lansare de carte


Biblioteca Judeteana George Cosbuc, Bistrita


11 martie 2015



Armonias en Colores



Diaspora romana


Alcala de Henares, Spania


7 martie 2015




Popas la Conacul Otetelișanu




Arta plastică contemporană românească


Teatrul Național I. L. Caragiale, București


10 martie - 10 aprilie 2015





    Avem deosebita plăcere să vă anunțam deschiderea expoziției de pictură Popas la Conacul Otetelișanu marți, 10 martie, ora 19:00, la Teatrul Național I. L. Caragiale București, în foaierul Sălii Media - aripa Intercontinental, Piața Universității, Bdul. Nicolae Bălcescu nr. 2.
   Expoziţia reuneşte peste 60 de lucrări de artă plastică și vizuală sub semnătura a patru pictori români: Sorin Iosub, Marcel Lupșe, Christian Paraschiv și Mihai Sârbulescu, a artistului multimedia Maria Grigorescu și a graficianului Mihail Alexandrescu. Alături de aceștia, scriitorul și eseistul Costion Nicolescu semnează conținutul editorial al catalogului expoziției.
    Lucrările expuse, catalogul expoziției și documentarul filmat reprezintă o frântură din experiența celor șase artiști invitați în cadrul taberei de creație Popas la Conacul Otetelișanu, acțiune organizată în luna octombrie a anului 2014, în cadrul Proiectului Contemporanii, cu sprijinul Fundației Domeniul Otetelișanu.

În deschiderea evenimentului: scriitorul Costion Nicolescu și curatorul expozitiei, Maria Pașc.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 martie - 10 aprilie 2015 în orele de program ale TNB. Accesul în sala de expoziție se va efectua prin intrarea de la Sala Atelier.

Echipa Contemporanii
contact@contemporanii.org
www.contemporanii.org

"M-am saturat sa fiu prost"




Lansare de carte


Peter H. Frank


Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti


10 martie 2015




Expanding the UNESCO-WHS: Frontiers of the Roman Empire




Muzeul National de Istorie a Transilvaniei


Bastionul Croitorilor, Cluj - Napoca


11 martie 2015




   Muzeul National de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca vă invită în ziua de 11 martie 2015, ora 16,00, la conferința Expanding the UNESCO-WHS: Frontiers of the Roman Empire, prezentată de prof. dr. C. S. Sommer, coordonator al Comisiei Limes-ului din Germania, profesor la Universitatea din Bamberg și inspector-șef al Monumentelor Arheologice din Bavaria. 
   Prezentarea va avea loc la Bastionul Croitorilor, str. Baba Nova, nr. 35, fiind astfel găzduită de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de Centrul de Cultură Urbană.
   Monumentele care compun granița romană din Germania, ca și cele din Anglia, sunt deocamdată singurele care fac parte din UNESCO. Prelegerea se va concentra pe studii de caz diferite, fiind prezentată detaliat situația actuală a siturilor arheologice care compun granița romană din Germania (zona fostei provincii Raetia), cu accent pe prezentarea istoricului și a structurii sistemului actual de promovare și management al frontierei romane.
   Vor fi prezentate avantajele metodelor moderne de analiză detaliată a unor suprafețe mari de teren și modul în care monumentele din Germania au fost incluse în listele patrimoniului universal UNESCO.
   Actualitatea subiectului este în avantajul României, pe teritoriul căreia există monumente similare celor din Germania, granița romană a Daciei fiind practic cel mai lung sector de limes din Europa, de peste 1000 km. Recent a fost constituită Comisia Limes-ului și în România, care va avea tocmai rolul de coordonare a cercetării și documentării limes-ului dacic în vederea înscrierii acestuia pe lista tentativă națională și apoi pe listele UNESCO. Dar acest lucru depinde de strategia comună a celor 9 țări europene care au pe teritoriul lor porțiuni de graniță romană (Anglia, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria și România), iar prof. Sommer este cel mai în măsură să ne prezinte ultimele demersuri în acest sens, fiind liderul grupului de legătură cu membrii ICOMOS și UNESCO în această privință. De aceea, planurile de a convinge aceste comisii că trebuie incluse pe listele mondiale și celelalte porțiuni de graniță ne privesc în mod direct, prezența d-lui profesor fiind însemnată.
   Fără îndoială scopul final al documentării monumentelor din Dacia constă în punerea lor în valoare pentru beneficiul publicului larg. 

Laur




Lansare de carte


Evgheni Vodolazkin


Librăria Humanitas, Brașov


27 martie 2015






Saturnalii




Arta plastică contemporană românească


Cătălin Alexandru Chifan


Galeriile de Artă Casa Cărții, Iași


20 - 31 martie 2015






Protejarea patrimoniului arheologic din Romania




Lansare de carte


Corina Bors


Muzeul National de Istorie a Romaniei, Bucuresti


11 martie 2015





   Miercuri, 11 martie 2015, cu începere de la ora 12.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României, Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti, va avea loc lansarea acestui nou volum, apărut în cadrul seriei Monografii a muzeului amintit.

Accesul la eveniment este gratuit.

   Evenimentul va fi moderat de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Național de Istorie a României. Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Ioan Opriș, prof. univ. Alexandru Barnea și dr. Paul Damian, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României.
   Volumul reprezintă un demers de cercetare întreprins de autoare în contextul stagiului de studii doctorale. În ultimele două decenii și mai bine, chestiunile referitoare la protejarea patrimoniului arheologic din România se dovedesc a fi teme de actualitate, ce necesită deopotrivă recuperări şi actualizări de ordin conceptual, o reconsiderare majoră a cadrului juridic național de referință, dar şi raportarea la norme de bună practică și acțiuni concrete întreprinse —în acest domeniu— la nivel internaţional. În cuprinsul patrimoniului cultural național per ansamblu, patrimoniul arheologic al României deţine un loc central, prin ponderea numerică și materială, valoarea istorică şi științifică, dar și prin mai îndelungata sa tradiţie în privinţa cercetării şi recunoaşterii sale.
    Cartea constituie —deopotrivă— o sinteză și o analiză cu privire la modalitățile de ordin legislativ și instituțional în baza cărora a fost gestionată începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și până în prezent problematica protejării patrimoniului arheologic, în special cu privire la siturile și monumentele arheologice, cu alte cuvinte asupra bunurilor imobile care constituie o parte însemnată a patrimoniului arheologic. Abordarea temei este una comparativă, pe de o parte având în vedere evoluția din România, iar pe de alta situația de referință la nivelul unor state europene și, mai apoi, al Uniunii Europene.
    De asemenea, volumul este —dincolo de aspectele sale teoretice— o invitație la reflecție și dezbatere, pe diverse coordonate, cu privire la situația actuală a cunoașterii, salvgardării, gestionării și punerii în valoare a patrimoniului arheologic din România. Un asemenea dialog —de altfel foarte necesar— ar putea fi inițiat ținând cont de politicile moderne formulate la nivelul Uniunii Europene referitoare la patrimonial cultural, recunoscând mutaţia survenită în fundamentarea acestora prin schimbarea de paradigmă determinată de reconsiderarea modului "Cum şi prin ce mijloace putem să conservăm patrimoniul?” către o abordare axată pe un răspuns coerent și viabil la întrebarea "De ce trebuie să-i sporim valoarea şi pentru cine?”.

Flori pentru Denise




Initiative de toata lauda


Aurelia Chiru


Galeria Occidentului, Bucuresti


25 martie 2015





   Denise este o minune de fetita cu ochi albastri asupra careia vegheaza un inger, mama ei. Pentru ca este un copil cu nevoi speciale, mama, fosta balerina, profesor si coregraf, a renuntat la cariera pentru a fi alaturi de Denise incercand sa-i ofere sanse egale si o viata cat mai aproape de normal. Toate acestea insa au costuri imense iar din indemnizatia de insotitor de doar 670 ron abia se pot acoperi cheltuielile cu traiul zilnic. Cele doua, mama si fiica, au acumulat datorii imense la intretinere, fiind in situatia in care in urmatoarele 2 saptamani ar urma sa fie evacuate iar casa scoasa la licitatie.
   Asa incat, cunoscand situatia lor, la indemnul pictoritei Aurelia Chiru, un grup de artisti s-au mobilizat si au donat din lucrarile lor pentru aceasta cauza si impreuna cu invitatii nostri speciali, Jezebel, Elena Shen si Silviu Forlogea vom oferi aceste FLORI PENTRU DENISE.

Printre picturi si bijuterii




Prezente romanesti peste hotare


Raluca Vulcan


Galeria Art d'Amand, Bois Colombes, Franta


7 martie - 11 aprilie 2015



Raluca este prezenta in cadrul expozitiei cu sase lucrari.


Toamna indragostita




Lansare de carte


Nina Gonta


Palas Mall, Iasi


13 martie 2015





Doar ea...




Expozitie de fotografie


Vasile Diaconescu


Galeriile de Arta Stefan Luchian, Botosani


8 martie - 2 aprilie 2015




   călător, împătimit de miraculoasa frumuseţe a lumii – în general - şi a chipului feminin – ca parte a acestei inepuizabile frumuseţi, Vasile Diaconescu exprimă prin intermediul artei fotografice admiraţia şi iubirea pentru cele care, în diverse ipostaze – mama, fiică, sora, iubita, soţie, colegă ori simplă (ne)cunoscută – le-a întâlnit de-a lungul existenţei sale.
   De la figuri feminine ale antichităţii şi până la cele ale momentului actual, provenind din lumi şi din culturi diferite, "doamnele” pe care – cu o aparte generozitate – autorul le prezintă fotografic publicului botoşănen (şi nu numai) sunt privite de autor ca faţete ale unui întreg, eternul şi magicul frumos feminin, întruchipat sub numele ,,Doar ea...”.
   Născut pe 8 martie 1957 la Iaşi, absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii a Institutului Politehnic din Iaşi, stabilit de peste 20 de ani în Italia, cunoscător al câtorva limbi străine, Vasile Diaconescu este cunoscut publicului botoşănean prin expoziţia Impresii de călătorie care a fost vernisată la Galeriile de Artă Ştefan Luchian Botoşani în aprilie 2013.
Itinerată, această expoziţie deosebită, cu peste 300 de fotografii de pe 5 continente, a putut fi văzută de mii de vizitatori români, fiind găzduită de prestigioase instituţii muzeale din ţară: Muzeul Unirii Iaşi şi Complexului Muzeal de Ştiintele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi – iunie 2014 şi Muzeul Grăniceresc Năsăudean – septembrie 2014 Complexului Muzeal de Stiintele Naturii ,,Răsvan Angheluţă" Galaţi.
   Vernisajul, care va avea loc duminică, 8 martie 2015, ora 12:00, la Galeriile de Artă Ştefan Luchian Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197) este o invitaţie lansată de un călător împătimit de frumos, sensibil şi etern îndrăgostit Doar (de) ... ea. 
Program de vizitare: zilnic 9:00 – 17:00. Intrarea gratuită.

Întocmit,

Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf Secţia de Artă şi Etnografie

Golem; Legende și mituri iudaice



Lansare de carte: Alexander Hausvater


Arta plastică contemporană românească: Ioana Stana


Institutul Cultural Român, București


12 martie 2015





    Joi, 12 martie 2015, ora 17.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) va fi lansat volumul Golem. Mit şi spectacol cu regizorul Alexander Hausvater, coordonat de Liana Cojocaru și vernisajul expoziţiei de pictură Legende si mituri iudaice a plasticienei Ioana Stana.