miercuri, 2 septembrie 2015

Eveniment cultural dejean




Lansare de carte


Victor V. Cutuș-Mureșan


Cercul Militar, Dej


3 septembrie 2015




    Profesorul Victor Cutuş - Mureşan s-a născut în 1939 în satul Nireş (comuna Mica) şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Timp de 40 de ani, a fost profesor la Colegiul Național Barbu Știrbei din Călărași, dar şi prorector al Universităţii Populare P. V. Haneş din Călăraşi şi inspector şcolar în perioada 1991-2001.     
    Pentru merite deosebite în activitatea sa, profesorul Cutuş a primit Ordinul Naţional Pentru Merit în gradul de Cavaler, conferit de preşedintele României (2000), Diplomă de excelenţă, acordată de MEC (2002), Diploma Gheorghe Lazăr clasa I (2008), diploma de Cetăţean de Onoare al municipiului Călăraşi (2011) şi Premiul anului 2013 - 10 pentru Călăraşi, acordat de Ministerul Culturii.
    Deşi a ocupat numeroase funcții publice, pasiunea pentru scris a fost şi este o constantă a existenței domniei sale, materializată prin publicarea a numeroase studii şi articole, precum şi a zece cărţi, cea mai apreciată fiind O istorie literară axiologică şi justiţiară, 1907-2007 (Editura Agora, vol. I-II, 2008).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu