joi, 30 aprilie 2015

Omagiu lui George Enescu, eternul contemporan




Muzeul National George Enescu


Bucuresti


4 - 5 mai 2015





    Muzeul Național George Enescu și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România au bucuria să vă invite luni, 4 mai și marți, 5 mai 2015 , la ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei nr.141, la o serie de evenimente prin care este omagiat, la 60 de ani de la moarte, compozitorul George Enescu.
    Luni, 4 mai, personalitatea și creația compozitorului vor fi evocate de prof.univ. dr. Adrian Iorgulescu, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.
    Urmează un recital cameral în care vor fi prezentate publicului două dintre capodoperele creației enesciene, SONATA nr. 3 pentru pian și vioară “în caracter popular românesc” op. 25 și SONATA a II-a pentru pian și violoncel op. 26 nr. 2. Interpretează Diana Moș - vioară, Adriana Maier - pian, Dan Cavassi - violoncel, Viorela Ciucur - pian.
    Marți, 5 mai, evenimentul va sta sub semnul artelor plastice și muzicii: microexpoziția: Portrete ale lui George Enescu - desene, lucrări de artă din patrimoniul muzeului, vernisarea unui tablou al artistului plastic Rodica Olteanu și prezentarea machetei bustului George Enescu (plastică mică) realizat de Attila Simon vor fi urmate de un recital al sopranei Micaela Mingheraș și al invitaților săi, Christophe Giovaninetti – vioară și Dana Giovaninetti – pian
    Moderatorul evenimentelor va fi doamna Cristina Liliana Andrei, directorul general al Muzeului Național George Enescu.
    Evenimentul face parte din seria de manifestări sub genericul Enescu 60, organizate de Muzeul Național George Enescu pentru a marca șase decenii de la moartea compozitorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu