vineri, 19 decembrie 2014

Anotimpurile Artei




Muzeul Judetean Botosani


Galeriile de Arta Stefan Luchian, Botosani


21 decembrie 2014 - 13 ianuarie 2015





Comunicat de presă     
                       
   Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 21 decembrie 2014 – 13 ianuarie 2015, în spaţiul Galeriilor de Artă Ştefan Luchian Botoşani, expoziţia tematică ANOTIMPURILE ARTEI
   Vor fi  expuse 46 de lucrări de artă din patrimoniul Secţiei de Artă şi Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani. Lucrările, realizate în diverse tehnici, respectiv pictură în ulei pe pânză şi carton, pastel, acuarelă, dar şi grafică pe calculator, sunt creaţiile a 41 de artişti plastici români, majoritatea bine cunoscuţi şi apreciaţi de publicul iubitor de artă:  Marcel ALEXA, Octav ANGHELUŢĂ, Gheorghe APOSTU, Aurel BĂEŞU, Eugenia BOTEANU, Traian BRĂDEAN, Constantin CALAFETEANU, Ileana CODREANU, Costin IOANID, Alexandru CUMPĂTĂ, Radu DĂRÂNGĂ, Corneliu DUMITRIU, Victor FOCA, Ion GRIGORE, Florin GROSU, Petru HÂRTOPEANU, Victor HRENIUC, Victor MIHĂILESCU-CRAIU, Ion MURARU, Costin NEAMŢU, Florin NICULIU, Decebal NIŢULESCU, Constantin PILIUŢĂ, Nicolae POLIDOR, Adrian PODOLEANU, Marin PREDESCU, Florin PRODAN, Constantin RADINSCHI, Constantin RĂDUCANU, Bogdan SCĂRLĂTESCU, Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA, Gheorghe SPIRIDON, Sanda ŞARAMĂT, George ŞPAIUC, Liviu ŞOPTELEA, Vasile ŞTEFAN, Constantin TOFAN, Pavel TORONY, Mircea VELEA, Artur VERONA şi  Paul VERONA.


    În cadrul evenimentului expoziţional va avea loc şi lansarea volumului de proză Cioburi de oglindă al artistului plastic botoşănean Teodor VALENCIUC, volum apărut la Editura QUADRAT Botoşani, în anul 2014.
   Pe durata desfăşurării eveninmentului publicul prezent va putea audia un miniconcert de colinde.
   Prezintă:  Dumitru IVAN – director Editura QUADRAT Botoşani, artistul plastic  Teodor VALENCIUC şi Ana-Elisabeta FLORESCU – muzeograf
   Vernisajul va avea loc duminică,  21 decembrie 2014, ora 12:00, la Galeriile de Artă Ştefan Luchian Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197).

Program de vizitare:  zilnic  9:00 – 17:00

Întocmit,
Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf

Salonul de Iarna al Artistilor Galateni




Arta plastica contemporana romaneasca


Galeria Nicolae Mantu, Galati


20 decembrie 2014



Actiune comemorativa




Muzeul memorial Paul Constantinescu


Ploiesti


20 decembrie 2014






    Muzeul memorial Paul Constantinescu din Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită sâmbătă, 20 decembrie 2014, ora 10.30 să participaţi la manifestarea omagială prilejuită de comemorarea a 51 de ani de la trecerea în eternitate a muzicianului de geniu Paul Constantinescu.
   Profesorul Al. I. Bădulescu va evoca principalele evenimente din viaţa şi activitatea ilustrului compozitor. De asemenea, se va audia Naşterea Domnului , partea a II-a din Oratoriul bizantin, oratoriu care a avut prima audiţie la 21 decembrie 1947.
   Manifestarea se va încheia cu depuneri de flori la bustul compozitorului aflat în curtea muzeului ce îi poartă numele.
***Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

Expoziţia-Concurs Naţional al Meşteşugurilor Tradiţionale Pavel Terţiu,




Centrul Cultural Vrancea


Galeriile de Arta, Focsani


editia a VIII-a, 19 decembrie 2014





   Centrul Cultural Vrancea vă invită la vernisajul Expoziţiei-Concurs Naţional al Meşteşugurilor Tradiţionale Pavel Terţiu, ediţia a VIII-a vineri, 19 decembrie 2014, ora 15.00, la Galeriile de Artă din Focşani.
    Gândim acest eveniment ca pe o competiţie artistică ce-şi propune să descopere şi să promoveze valoarea şi frumuseţea artei populare tradiţionale si tinere talente. Încercând a interpreta şi a celebra trecutul într-un context al prezentului şi al viitorului, conservarea şi promovarea tradiţiilor populare devine un obiectiv important.
    De asemenea, încercăm să arătăm comunităţii un posibil model uman de urmat, să dezvoltăm gustul şi sensibilitatea estetică în rândurile comunităţii locale şi naţionale.
    La această ediţie vor participa cei mai talentaţi elevi ai claselor de meşteşuguri tradiţionale a şcolilor populare de artă din Alba, Botoşani, Constanţa şi Vrancea.

Va asteptam cu drag !