sâmbătă, 26 iulie 2014

Ancora de flori




Arta plastica contemporana romaneasca


Anca Donici


Muzeul Marinei Romane, Constanta


26 iulie 2014





   "Noi ne-am născut la malul mării în ţipete de pescăruşi”
spunea în poezia Prietenii colega noastră Nermin Hogea Susam.
Dar nu este singura punte care leagă sufletele noastre.
Suntem fiice, soţii şi mame de adevăraţi lupi ai mărilor, aşa încât putem spune 
că purtăm în fiecare celulă a trupului nostru câte un strop de apă de mare.
Ne iubim cu ardoare stăpâna, THALASSA, chiar şi atunci când ştim 
că poate fi de-a dreptul neîndurătoare, ba chiar crudă cu noi sau cu cei dragi, 
plecaţi departe.
Şi mai avem ceva în comun: dorinţa de a ne slăvi stăpâna prin magia culorilor.
Ne-am îndreptat paşii spre Liga Navală - Careul Doamnelor,
concept al d-lui Vam(r) ing. Ilie Ştefan şi realizare efectivă
a d-nei prof. Elena Stănescu, unde am găsit un real sprijin.
Ne-am reunit într-un "atelier de creaţie”
care işi expune periodic realizările de
grafică, pictură şi tapiserie cu teme predilect marine.
Şi, ca orice grupare care se respectă,
am hotărât să ne alegem un simbol: cine altul decat
Comandorul Val Donici?!
Membru marcant al Ligii Navale - filiala Constanţa
s-a ocupat de promovarea artei şi culturii cu specific marinăresc,
pictor, autor de cărţi, dar şi profesor la cercul de pictură marină,
pe care l-a şi condus şi care a funcţionat decenii bune la
Casa Armatei din Constanţa, azi Cercul Militar.
Multe din membrele atelierului am fost elevele lui.
Sperăm să-i continuăm visele…
(Anca Donici)

***Jenica Mazilu via Ina Tablouri

Poluarea spirituala si dezastrele ecologice




Muzeul Etnografic al Transilvaniei


Cluj-Napoca


27 iulie 2014





Umbra lui Mircea la...




România de-altădată


Lăcașuri de credință și simțire românească: Cozia


Colecții și Colecționari


Cartofilie



De la Căciulata, o plimbare spre Cozia.
Volum: Orațe și priveliști: Călimănești-Căciulata. 1963.


Calimanesti - Oltul spe Manastirea Cozia.
Cop: E 24308. Editura Gh. Fundatureanu, R. Valcea.
Interbelica. Necirculata.



Caciulata Manastirea Cozia. 1948.
Cod: A 4. Editura Albania Constanta - Bucuresti. 



Manastirea Cozia, marturie a vremurilor de glorie ale 
ctitorului sau (!), Mircea cel Batrin (sec. XIV).
Volum: Orase si privelisti: Calimanesti-Caciulata. 1963.



Mînăstirea Cozia ale cărei ziduri sînt udate de Olt.
Pliant: Valea Oltului. Mijlocul anilor '60.


Mănăstirea Cozia (Monument istoric, sec. XIV). 1965.
Un alt exemplar poartă o ștampilă rotundă cu litera "T" în mijloc și o alta, ovală,
cu textul "de plata". Chiar daca ilustrata a fost timbrată corespunzător
 - 40 de bani - 




Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Cod: 6068. Foto: Al. Mendrea. 
Partea a doua a anilor '60. Necirculată.
Imagine identică cu cea precedentă, cadru mai larg în partea de jos.
Idem: Mănăstirea Cozia, locul unde odihnește marele domnitor Mircea cel Batrîn.
Volum: Turism cu manualul de istorie. 1973.


Mânăstirea Cozia. Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Mănăstirea Cozia, monument din sec. al XIV-lea.
Volum: Valea Oltului. 1968.


Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Cod: 6067. Anii '60-'70. Necirculată.



Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Anii '60-'70. Necirculată.
Cod: 10828. Foto: Al. Mendrea.
Idem: Mânăstirea Cozia. Anii '60 - '70.
Broșură-pliant de prezentare a programelor ONT Carpați.




Mănăstirea Cozia (imagini de toamnă).
Pliant: Monumente de arhitectură și artă bisericească
din episcopia Rîmnicului și Argeșului. Anii '60 - '70.



Oltul la Cozia. Foto: Al. Mendrea. 1969.


Oltul la Cozia. Foto: Al. Mendrea. Circulată în 1975.
Aceeași imagine ca mai sus dar...colorată.



Oltul la Cozia. Foto: Al. Mendrea. Anii '60 - '70.



Mănăstirea Cozia de pe malul Oltului. 1968.
Volum Călimănești - Căciulata. Băile Olănești. Băile Govora. Mic îndreptar turistic. 
Idem. Volum Vîlcea - ghid turistic al județului. 1976.


Mănăstirea Cozia. Pliant: Excursii pe Valea Oltului. Anii '70.


Pliant: Cozia. Anii '70.


Mănăstirea Cozia - Monument istoric sec. XV. Vedere dinspre Olt.
Fără cod și menționarea editorului. 1976. Necirculată.
Idem, volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).



Mănăstirea Cozia. Cod: 0188. Publiturism. Anii '70. Necirculată.
Carnet-set, cărți poștale detașabile.



Idem, cadru mai larg în partea de jos. Pliant: Călimănești - Căciulata. 1977.



Coperta a IV-a. Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Călimănesti - Căciulata. Mănăstirea Cozia.
Pliant: România - Muzee și monumente. 1988.


Sfânta Mânăstire Cozia, Sec. XIV.
S.C. CEDO Cluj-Napoca. Anii 2000. Necirculată.
Alt tiraj, aceeași perioadă. Necirculată. 
La titulatură se mai adaugă: "Vedere de peste Olt". Dispare, la editor, mențiunea "S.C."


Sf. Mânăstire Cozia, Sec. XIV. Vedere generală.
S.C. CEDO Cluj-Napoca. Anii 2000. Necirculată.


Bolnita manastirii Cozia (Monument istoric, sec. XVI).
Cod: 7833. 1965. Necirculata.



Bolnița Mănăstirii Cozia. Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Biserica Bolniței Mînăstirii Cozia, sec. XVI. Anii '70. Necirculată.



Biserica bolniței și cimitirul mînăstirii Cozia.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Mănăstirea Cozia - Monument istoric sec. XV. Biserica Bolnița (1542).
Fără cod și menționarea editorului. Anii '70. Necirculată.



Ospățul lui Irod, frescă din biserica bolniței.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Mînăstirea Cozia. Volum: Romînia pitorească. 1958.


Mănăstiea Cozia (Monument istoric, sec. XIV). 1965.
Mai există o variantă, identică. Intitulată: Mănăstirea Cozia (sec. XIV).
Dispare inscripționarea: "Republica Populară Romînă".
Este trecut și autorul fotografiei: Gh. Comănescu. 1968.



Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Cod: 6064. 1966.
Alt tiraj, este trecut și autorul fotografiei: Hedy Loffler. Circulată în 1970.


Mănăstirea Cozia. Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Pridvorul bisericii. Foto Al. Mendrea. A doua parte a anilor '60.


Mînăstirea Cozia (sec. XIV). Foto: Gh. Comănescu. 1967.


Colaj: Valea Oltului - Stațiuni balneoclimaterice. Cod: 6311. Anii '60-'70. Necirculată.
Imaginea (identică cu cea precedentă, cadru mai strâns) din stânga sus: 
Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Ilustrată cu dimensiunile mărite.


Biserica Mînăstirii Cozia.
Pliant: Monumente de arhitectură și artă bisericească
din episcopia Rîmnicului și Argeșului. Anii '60 - '70.


Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Anii '60-'70. Necirculată.
Mai există o variantă, identică. Cod: 1205. 1967.
Este menșionat și autorul fotografiei: Gh. Comănescu.


Biserica mănăstirii Cozia. Volum: Valea Oltului. 1968.


Mormîntul lui Mircea cel Bătrîn. Volum: Valea Oltului. 1968.



Biserica mănăstirii Cozia (sec. XIV). Foto: Al. Florescu. 1969.


Mănăstirea Cozia. Cod: 3001. 1969.
Alt tiraj, cod: 308. Editor: OSEDT. 1970. Necirculată.


Biserica mănăstirii Cozia (sec. XIV).
Foto: Al. Florescu. 1969.
Pe alt exemplar, circulat în 1970, am gasit urmatoarele mențiuni:



Mînăstirea Cozia (sec. XIV). Foto: Al. Florescu. 1970.


Mănăstirea Cozia - Monument istoric sec. XIV. Vedere laterală nordică.
Fără cod și menționarea editorului. Anii '70. Necirculată.


Biserica voievodală: vedere laterală dinspre Stăreție, cu 
"fântîna lui Mircea". Pliant: Cozia. Anii '70.



Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Foto: A. Iancu. 1971.
Alt tiraj, titulatură: Biserica mănăstirii Cozia. Cod: 6064. Necirculată.



Mănăstirea Cozia. Cod: 570. 1971.
Alt tiraj, titulatură: Mănăstirea Cozia (sec. XIV). Cod: 367. 1971. Necirculată.
Cadru succesiv celui din ilustrata precedentă.



Mănăstirea Cozia. Pliant: Județul Vîlcea. Anii '70.
Idem, pliant: Județul Vîlcea (în franceză). Anii '70.



Biserica mînăstirii, vedere dinspre Altar. Pliant: Cozia. Anii '70.
Idem, carte poștală: Mănăstirea Cozia - Monument istoric sec. XV.
Vedere dinspre altar. Aceeași perioadă. Necirculată.
Fără cod și menționarea editorului.


Mănăstirea Cozia. Cod: 87. 1973. Necirculată.
Alte tiraje. Este trecut și autorul fotografiei: Al. Florescu. 1977. Necirculată. 
Idem: 1978, 1982, 1984 (necirculată).


Mînăstirea Cozia (sec. XIV). Foto: Al. Florescu. Cod 6713. 1974. Necirculată.



Vedere generală a incintei mînăstirii Cozia. Pliant: Cozia. Anii '70.



Mînăstirea Cozia (sec. XIV). Foto: Al. Comănescu. 1974.



Mănăstirea Cozia. Pliant: Județul Vîlcea - Ghid comercial turistic. Recom. Anii '70.



Pliant: Cozia. Anii '70.



Colaj. Monumente istorice din județul Vîlcea.
Imaginea din stânga: Mănăstirea Cozia.
Cod: 1357. 1974 (necirculată). Alt tiraj: 1976.


Mînăstirea Cozia (sec. XV).
Broșură: 50 de ani de la inființarea Patriarhiei Române. 1975.



Mânăstirea Cozia.
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. 1981. Necirculată.
Imagine identică cu cea precedentă, cadru mai larg în partea de jos.



Mănăstirea Cozia. Cod: 1493. Foto: I. Petcu. 1975. Necirculată.
Idem, 1984.
Alt tiraj, același cod: Județul Vîlcea. Mănăstirea Cozia. 1978 și 1981.
Alte editări, modificări grafice minore. 1990.



Mînăstirea Cozia (sec. XIV). Foto: Al. Florescu. 1976.



Biserica mînăstirii Cozia.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).



Fațada mînăstirii Cozia. Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Mănăstirea Cozia. Cod: 218. Foto: A. Iancu. 1978. Necirculată.
Alt tiraj, același cod, în 1991(!)



Colaj. Călimănești-Căciulata. Cod: 3457. 1980. Necirculată.
Imaginea din dreapta, jos: Mânăstirea Cozia. 


Biserica Minastirii Cozia. Ctitoria lui Mircea cel Mare, sec.XIV. 1986.



Manastirea Cozia - monument de arhitectura din sec. XIV, 
ctitorie a lui Mircea cel Batrin. Anii '80.


Nordul Olteniei. Colaj. Imaginea din stănga: Biserica mânăstirii Cozia.
Cod: 253. Editura: asscomind. Anii 2000. Necirculată.



Mânăstirea Cozia. Editor: Crist. 2004.


Manastirea Cozia, ridicata pe malul Oltului, in 
secolul al XIV-lea, de catre domnitorul Mircea cel Batran.
Fara trecerea editorului sau a codului. Anii 2000. Necirculata.


Sfanta Manastire Cozia, Sec. XIV.
CEDO Cluj-Napoca. Anii 2000. Necirculata.


Manastirea Cozia, ridicata pe malul Oltului, in 
secolul al XIV-lea, de catre domnitorul Mircea cel Batran.
Fara trecerea editorului sau a codului. Anii 2000. Necirculata.


Sfanta Manastire Cozia, Sec. XIV.
CEDO Cluj-Napoca. Anii 2000. Necirculata.


Sf. Mânăstire Cozia, Jud. Vâlcea, România.
Ilustrată tip carnet, anii 2000. Necirculată.


Ghidul Mănăstirilor, Bisericilor și Schiturilor. Anii 2000.




Jud. Valcea. Mănăstirea Cozia. 2011.



Incinta mănăstirii. Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Fîntîna lui Neagoe Basarab. Volum: Valea Oltului. 1968.


Detaliu din incintă, cu fîntîna lui Neagoe Basarab. Pliant: Cozia. Anii '70.


Paraclisul nordic. Pliant: Cozia. Anii '70.
Idem, carte poștală: Mănăstirea Cozia - Monument istoric sec. XV.
Paraclisul de nord (1710). Aceeași perioadă. Necirculată.
Fără cod și menționarea editorului.



Paraclisul de la miazănoapte.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).



Paraclisul din partea sudică a incintei. Pliant: Cozia. Anii '70.



Paraclisul de la miazăzi.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).



Crucea din fața bisrticii. Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Din exponateșe aflate în Muzeul Mănăstirii Cozia.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).



Maica Domnului, icoană împărătească, 1794 (din muzeul mânăstirii - n.a.)
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Iisus Hristos, icoană împărătească, 1794 (din muzeul mânăstirii - n.a.)
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Vedere spre paraclisul dinspre nord, ridicat în 1584. Volum: Valea Oltului. 1968.



Stăreția, cu pridvorul și intrarea. Pliant: Cozia. Anii '70.



Casa de îngrijire a sănătății (aparținând Mânăstirii Cozia).
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Toaca mănăstirii. Volum: Valea Oltului. 1968.



Cozia veche, Străvechi monument istoric situat în vecinătatea 
Coziei voevodale. Pliant: Cozia. Anii '70.



Defileul Oltului cu ruinele Coziei vechi.
Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).


Fîntîna lui Cuza Vodă. Volum: Valea Oltului. 1968.


Șoseaua la Cozia. Volum: Valea Oltului. 1968.


Colaj: Valea Oltului - Stațiuni balneoclimaterice. Anii '60-'70. Necirculată.
Cod: 6311. Imaginea din dreapta, sus: Camping la Cozia.


Fragment din pictura pridvorului. Volum: Valea Oltului. 1968.


Mînăstirea Cozia (sec. XIV). Fresca Cantacuzinilor. Cod: 1916. Anii '70. Necirculată.


Oltul la Cozia. Cod: 1042. 1959. Necirculată.


Oltul la Cozia. 1959.


Oltul la Cozia. 1960.
Imagine identică cu cea precedentă. Banda albă cu mult mai mică.


Oltul la Cozia. Cod: 4496. Prima parte a anilor '60.


La Cozia, Oltul isi dezvaluie, poate mai darnic ca oriunde, frumusetea.
Volum: Orase si privelisti: Calimanesti-Caciulata. 1963.


Valea Oltului la Cozia.
Cod: 6070. Prima parte a anilor '60. Necirculata.
Mai exista o varianta, identica. 1969.
Intitulata: Oltul la Cozia.
Dispare inscriptionarea Republica Populara Romina;
este trecut si autorul fotografiei: Al. Mendrea.


Valea Oltului la Cozia. Prima parte a anilor '60.


Valea Oltului la Cozia. Cod: 74. 1968. Necirculată.
Alt tiraj, cod: 220. Este menționat și autorul fotografiei: S. Mendrea. 1977.


Oltul la Cozia. Cod: 426. Foto: Florescu Alex. 1972.
Alte tiraje, cod: 180. Foto: Al. Florescu. 1975 (necirculată), 1977 (necirculată).


Cozia. Zidul mănăstirii și balconul lui Mircea. Volum: Valea Oltului. 1968.


Balconul lui Mircea. Volum: Valea Oltului. 1968.


Oltul la Cozia. Foto: Al. Mendrea. 1971.


Căciulata - Oltul la Cozia. Cod: 7617. Foto: Al. Comănescu. 1977. Necirculată.


Valea Oltului la Cozia. Foto: Al. Comănescu. 1980.


 Valea Oltului la Cozia. Cod: 8548. Foto: Al. Comănescu. Anii '80. Necirculată.


Oltul în defileul de la Cozia. Volum Vîlcea - ghid turistic al județului. 1976.


Căciulata. Valea Oltului la Cozia. Foto: Mircea Ieremia. 1981.


Căciulata - Peisaj la Cozia. Cod: 7585. Foto: C.P.C.S. Anii '70 - '80. Necirculată.


Căciulata - Oltul la Cozia. Cod: EST 16200. Foto: G. Gaciu.
Partea a doua a anilor '80. Necirculată.


Căciulata - Peisaj la Cozia. Cod: EST 16202. Foto: G. Gaciu.
Partea a doua a anilor '80. Necirculată.


Colaj. Mănăstirea Cozia și împrejurimile.
Cod: 8811. Anii 1967. Necirculată.


Colaj. Anii '60-'70. Necirculată.
Mănăstirea Cozia; Bolnița Mănăstirii Cozia.
Tipar executat de tipografia Institutului Biblic.


Colaj: Valea Oltului - Statiuni balneoclimaterice.
Cod: 6311. 1977.
Imaginile din stanga, sus (Minastirea Cozia - sec. XIV) si
din dreapta, sus (Camping la Cozia).
Ilustrata de mari dimensiuni.


Colaj. Mănăstirea Cozia. Monument istoric sec. XIV.
Bolnița. Monument istoric sec. XVI, picturi ;i portretul lui Mircea cel Batrîn. 
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. Anii '70. Necirculată.

Colaj. Mănăstirea Cozia. Monument istoric sec. XIV.
Bolnița. Monument istoric sec. XVI și picturi.
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. 1979. Necirculata.


Colaj. Mănăstirea Cozia. Monument istoric sec. XIV.
Bolnița. Monument istoric sec. XVI, picturi și mormntul lui Mircea.
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. Anii '70. Necirculată.


Colaj. Mănăstirea Cozia. Monument istoric sec. XIV.
Portretul lui Mircea și picturi, sec. XIV, XVI si XVIII.
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. Anii '70. Necirculată.


Idem, culoare de fond schimbată. Necirculată.


Colaj. Mănăstirea Cozia. Monument istoric, sec. XIV. 
Picturi din sec. XIV, XVI si XVIII.
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. 
Tipar executat la tipografia Institutului Biblic. Anii '80. Necirculată. 


Colaj. Mănăstirea Cozia. Monument istoric, sec. XIV. 
Bolnița, ctitori și picturi, sec. XVIII.
Editor: Episcopia Rîmnicului și Argeșului. 
Tipar executat la tipografia Institutului Biblic. Anii '80. Necirculată. 


Colaj. Cozia - Monument istoric și de artă, sec. XIV. 1986.
Zidul estic al incintei; Fîntîna lui Neagoe Basarab; Biserica mare.


Colaj. Mânăstirea Cozia. Anii 2000. Necirculată. 


Colaj. Căciulata - Mânăstirea Cozia. 2009.


Sf. Mânăstire Cozia, Sec. XIV. Colaj. Anii 2000. Necirculată.
Gedo, Cluj - Napoca.


Mănăstirea Cozia. Colaj.
Cod: 11896. Editor: Crist. Anii 2000. Necirculată.


Volum: Al. Vlahuță - Romînia pitorească. Editura Tineretului. 1958.


Volum: Orașe și priveliști: Călimănești-Căciulata. Editura Meridiane. 1963.
Fotografiile au fost realizate de S. Mendrea (AFIAP), M. Volbură, Al. Puiu
Florescu și F. Hausleitner de la Sudioul de artă fotografica al Combinatului
poligrafic Casa Scînteii. Tiraj: 14.160 de exemplare.


Pliant: Valea Oltului. Mijlocul anilor '60.


Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.
Editat de Institutul Biblic al Patriarhiei. Ediție în limba germană. 




Anii '60 - '70.
Broșură-pliant de prezentare a programelor ONT Carpați.
În limba germană.


Pliant: Monumente de arhitectură și artă bisericească
din episcopia Rîmnicului și Argeșului. Anii '60 - '70.


Editura Meridiane. 1968.


Album foto cu dedicație și semnătura autorului C. Săvulescu (EFIAP).



Volum Călimănești - Căciulata. Băile Olănești. Băile Govora. Mic îndreptar turistic. 1968.
Fotografiile executate de Studioul de artă fotografică al Combinatului poligrafic
Casa Scînteii. Cu mulțumiri deosebite Dnei Dorotea Momir pentru donație.



Volum: Turism cu manualul de istorie. Editura pentru Turism. 1973.


Pliant: Excursii pe Valea Oltului. Ministerul Turismului. Anii '70.


Volum Vîlcea - ghid turistic al județului. Editura Sport-Turism. 1976.
Foto Vasile I. Berbece, C.P.C.S.





Volum: Mînăstirea Cozia - Ieri și azi. 1983 (ed. I - 1977).
Editor: Episcopia Rîmicului și Argeșului.


Pliant: Județul Vîlcea. Anii '70.


Pliant: Județul Vîlcea (în franceză). Anii '70.



Pliant: Cozia. Anii '70.
Imaginile: Fototeca mînăstirii Cozia, realizate de Al. Comănescu.



Pliant: Județul Vîlcea - Ghid comercial turistic. Recom. Anii '70.
Cu mulțumiri deosebite Dnei Dorotea Momir pentru donație.


Pliant: Călimănești - Căciulata. Ministerul Turismului. Publiturism. 1977.


Pliant: România - Muzee și monumente. 1988.
ONT Carpați - Publiturism. În limba franceză.



Ghidul Mănăstirilor, Bisericilor și Schiturilor. Lukoil. Anii 2000.

Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (de tastare, da !).
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !