miercuri, 14 mai 2014

Noaptea Muzeelor




Muzeul de Arta Timisoara


17 mai 2014




***Cornel Florin S

Povestea banilor




Libraria Humanitas


Cismigiu, Bucuresti


16 mai 2014





Salonul National de Minerale, Fosile si Geme




Muzeul Olteniei - Sectia de Stiintele Naturii


Piata William Shakespeare, Craiova


editia a VII-a, 16 - 18 mai 2014






   Vineri, 16 mai 2014, ora 11.00, în Piaţa William Shakespeare, Muzeul Olteniei Craiova – Secţia de Ştiinţele Naturii, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, şi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local, va deschide oficial, cea de-a VII-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, manifestare culturală ce se va derula pe parcursul a trei zile, până duminică, 19 mai, ora 14.00. 
   Evenimentul se va bucura de participarea unor specialişti de marcă din ţară şi străinătate (prof. univ. dr. Vlad Codrea, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Laszlo Palinkas, Universitatea din Budapesta, doctor în mineralogie - Oscar Edelstein, Sighetul Marmaţiei, geologi - Emil şi Livia Spiac, Carmen, Costin Andrei, Andrei Gorduza etc.), dar şi colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti, Ungaria, Ucraina, Moldova) şi chiar persoane care provin din Africa şi India, aflaţi la studii sau stabiliţi în România. 
   Succesul ultimelor două ediţii ale Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, ca şi expoziţie publică cu vânzare, târg, bursă a mineralelor, a determinat ca la manifestare să se înscrie şi numeroşi meşteşugari hand-made, cu bijuterii deosebite realizate prin prelucrarea, şlefuirea acestor fascinante minerale.

Programul manifestării:

- vineri, 16 mai, ora 11.00, deschiderea oficială 
a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme,
în Piaţa William Shakespeare.
- Ora 13.00, respectiv 15.00, în Sala de Conferinţe a Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, vor avea loc prezentările Dinozaurii din România, Lumea după dinozauri: începuturile erei mamiferelor, susţinute de către prof.univ.dr. Vlad Codrea, de la Facultatea de Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca. 
La ora 19.00, va avea loc închiderea primei zile a Salonului .
- Sâmbătă, 17 mai 2014, programul manifestării culturale 
se va desfăşura în intervalul orar 09.00-19.00.
- Duminică, deschiderea Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, 
va avea loc la ora 09.00, iar închiderea la ora 14.00. 

   În România, primele expoziţii de minerale, fosile şi geme s-au desfăşurat la Cluj-Napoca, începând cu anul 1993, fiind iniţiate de către profesorul Virgil Ghiurcă de la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, un pasionat de colecţionarea şi şlefuirea mineralelor. 
   Iniţial, la manifestările de acest gen, luau parte colecţionari de minerale şi fosile, pasionaţi, din toată ţara, tineri sau vârstnici, interesaţi sau numai curioşi, însă, gradual, în oraşele cu tradiţie în exploatarea mineralelor (Baia Mare) sau în centre universitare ca Timişoara, Oradea, Iaşi, Bucureşti, manifestările de acest gen s-au extins, ajungând, astăzi, să fie prezenţe obişnuite în peisajul social şi cultural din România.
   La Craiova, prima ediţie a Salonului a fost organizată de specialiştii de la Muzeul Olteniei Craiova, în anul 2008, şi s-a bucurat de aprecierea publicului şi a participanţilor. 
   Ca şi consecinţă directă, an de an, numărul participanţilor a crescut, ajungând de la 28 la prima ediţie, la 46 la ediţia din 2012. Publicul a venit în număr mare în fiecare an, mereu mai interesat şi mereu mai informat, validând astfel eforturile organizatorilor, şi îndeplinind obiectivul principal al Salonului, respectiv de a informa, educa şi a forma publicul vizitator prin intermediul unei manifestări publice în cadrul căreia publicul vine în contact nemijlocit cu exponatele. 
   Considerăm că şi această a şaptea ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, se va bucura de atenţia publicului larg şi va marca o nouă contribuţie la constituirea unei frumoase tradiţii.

In cautarea frumusetii




Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul Mixt Tecuci


Galeriile de Arta Gheorghe Petrascu


15 mai 2014






Va invit joi, 15 mai 2014, ora 15.30, 
la Galeria de Arta Gheorghe Petrascu, 

la deschiderea expozitiei  


In cautarea frumusetii.

Au cautat frumusetea si au adus-o pe simezele galeriei 13 tecuceni:
Luminita Agheorghesi, Valeria Blejeru, Viorel Bran, 
Iulia Calapodescu, 
Gabriela Constantinescu, Livia Copaceanu, Dorina Croitoru, 

Paraschiv Chicos, 
Eugen Chiculita, Valeriu Donosa, Iulieta Groza, 

Elena Popa, 
Maria Luisa Tarrega.

Ne vor in-canta Luminita Agaheorghesi si Andra Craciun.

***Gologan Lucia

Noaptea Muzeelor




Muzeul Brailei


Braila


17 mai 2014





Vă aşteptăm, cu drag!

PROGRAM:

LA ŞCOALA GIMNAZIALĂ TOMA TÂMPEANU GALBENU (JUD. BRĂILA)
Ora 16.00 - Editura Istros a Muzeului Brăilei va premia participanţii la
Concursul Interjudeţean de Matematică Dan Barbilian / Ion Barbu, ediţia a II-a

LA SEDIUL MUZEULUI BRĂILEI

Între orele 16.00 - 24.00 - Vizitare expoziţii:

Corpul A

Expoziţia permanentă de arheologie şi istorie 
Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos
Expoziţia temporară 
Medalii şi plachete emise de Muzeul Brăilei

Ora 16.00 - 24.00: Vizionări de filme documentare: Brăila. Mica Europă, Brăila, ieri şi azi, Brăila - port la Dunăre şi capăt de drum maritim, Tenis Club Brăila şi Patinoarul Brăilei în anii ‘30 ai secolului trecut, Nostalgii interbelice pe discuri de gramofon, Nicolae Harţuche - note biografice, Caloianul, Ana Aslan, Un Grec, doi Greci, trei Greci... Brăila. Amintiri... amintiri..., ... Greci, Evrei, Ruşi lipoveni, Turci... Brăila.

Ora 18.00 - Recital instrumental, susţinut de elevi ai
Liceului de Arte Hariclea Darclée Brăila

Ora 19.30 - Spectacol de dansuri tradiţionale greceşti, 
susţinut de Grupul Parnassos al Comunităţii Elene Brăila

Ora 20.00 - Lansare de carte: dr. Elena - Emilia Lica, Analele Brăilei – revista de cultură regională / – seria veche - 1929-1940 / Studiu monografic, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2014
Semnalări editoriale - Editura Istros a Muzeului Brăilei
Prezintă: prof. univ. dr. Ionel Cândea, manager şi
conf. univ. dr. Zamfir Bălan, director adjunct

Ora 21.00 - Program artistic susţinut de un grup de copii 
din parohia Bisericii Adormirea Maicii Domnului (preot Simeon Bănică)
 din comuna Viziru, jud. Brăila

Ora 21.30 - Prezentări cu tematică arheologică:
Despre organizarea limes-ului roman la Dunărea de Jos. Studiu de caz: frontiera nordică a provinciei Moesia Inferior. Prezintă: dr. Costin Croitoru, cercetător.
Brăila şi Nordul Dobrogei. Legăturile dintre situl arheologic Brăiliţa şi siturile arheologice din jurul fostei Bălţi Igliţa. Prezintă: dr. Stănică Pandrea, cercetător.

Corpul B. 

GALERIILE DE ARTĂ GHEORGHE NAUM
Între orele 16.00 - 24.00 - Vizitare expoziţie:
Expoziţia temporară Clujul - Oraşul comoară

Corpul C

Între orele 16.00 - 24.00 - Vizitare expoziţie:
Expoziţia permanentă de artă

CENTRUL MEMORIAL NAE IONESCU, VASILE BĂNCILĂ, 
ANTON DUMITRIU, ANA ASLAN, EDMOND NICOLAU

Între orele 16.00 - 24.00 - Vizitare expoziţii:
Expoziţia permanentă
Expoziţia temporară de artă populară 
Colecţii şi colecţionari: Maria şi Nicolae Zahacinschi

CENTRUL CULTURAL NICĂPETRE

Între orele 16.00 - 24.00 - Vizitare expoziţie:
Expoziţia permanentă de sculptură

CASA MEMORIALĂ PANAIT ISTRATI

Între orele 16.00 - 23.00 - Vizitare expoziţii:
Expoziţia permanentă

Amintirile unei nonagenare




Libraria Humanitas


Antoaneta Ralian


Cismigiu, Bucuresti


17 mai 2014



Noaptea Muzeelor




Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud


Bistrita


17 mai 2014





COMUNICAT DE PRESĂ

  Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud îşi deschide porţile în acest an, în cadrul Nopţii Muzeelor de sâmbătă, 17 mai, între orele 18:00 şi 24:00.
   Pe lângă expoziţiile permanente de Istorie, Etnografie, Artă contemporană unde specialiști muzeului vor asigura ghidajul și explicațiile solicitate, Muzeul Bistrița vă oferă în programul serii două expoziții temporare: 
- NO LIMIT, 
expoziția simpozionului de artă contemporană artFORest 2013, 
cu vernisajul în data de vineri 16 mai 2014, ora 18.00;



- ISTORIE PE ȘINE. Transport feroviar în Bistrița-Năsăud, 
expoziție cu vernisajul sâmbătă 17 mai 2014, ora 18.00.

Pe lângă expozițiile pavilionare, Curtea Muzeului Bistrița 
vă oferă și spațiul verde pentru plimbare și relaxare.
Vor fi deschise publicului și: 
- Muzeul Grăniceresc Năsăudean;
- Muzeul de artă comparată Sângeorz Băi.

Manager,
Gavrilaș-Vasilichi Alexandru George

Visul unei nopti de mai




Muzeul Municipal Campulung


17 mai 2014




Asa cum a fost




Romania de-altadata


Inscrisuri de toate felurile


Colectii si Colectionari



Un nou "Extract de casatorie", inscris din ciclul "La inceput de drum".
Actul nu este datat dar cert nu poate fi dupa 1968 
(vezi impartirea administrativa a Romaniei)
Extract dupa Registrul starii civile pentru casatoriti din anul 1888 (nr. 10).
Emitent: Sfatul Popular al Comunei Comana, Raion Vidra, Regiunea Bucuresti.
Documentul, redactat intr-un limbaj "savuros" i-as zice, ne releva destule date interesante.
Despre oameni si vremuri demult apuse...


Act de casatorie incheiat la 18 august 1888, "ora unsprezece dimineata".
Principalele personaje:
Gheorghe Stefanescu, 23 de ani, "de profesiune libera".
Nascut in 1965, la Bucuresti; domiciliat in Comuna Comana.
Fiul lui Stefan Cristea (decedat) si-al dnei Balasa Stefan 
(65 de ani, domiciliata in Bucuresti).
Stana Popescu, 18 ani, "de profesiune la parinti".
Nascuta in 1870  in Comuna Comana.
Fiica lui Ioan Nicolescu (preot, 42 de ani) si-a "decedatei (in 1875) Stanca"

Viitorii soti si parintii lor 
"neau declarat ca nu s'au facut intre dansi niciun contract de casatorie".
Aflam ca s-au facut si "acte preliminare":
"publicatiile facute fara opozitii in aceasta comuna" in duminicile din 7 si 14 august 1888.
De unde deducem ca oficierea casatoriei s-a facut intr-o zi de joi.

S-a constatat existenta actelor necesare incheierii casatoriei 
(certificate de nastere sau de deces).
"Dupa care contractanti au declarat ca voiesc a lua in casatorie 
unul pe Dra Stana Popescu si alta pe Dl. Gh. Stefanescu".


Au fost prezenti si patru martori:
Dumitru Niculae - 30 de ani
Stan Tudorache - 48 de ani
Maican Dobre - 45 de ani
Ivan Stanciu - 50 de ani
"toti de profesiune plugari si domiciliati in Comuna Comana".
Primii doi din partea sotului si ceilalti din partea sotiei.

Primar: D. Teodoru.

Simbolul crucii in arta populara teleormaneana




Muzeul Judetean Teleorman


Alexandria


16 mai 2014 - 30 aprilie 2015





    Muzeul Judeţean Teleorman va deschide vineri, 16 mai 2014, ora 12.00, expoziţia: Simbolul Crucii în arta populară teleormăneană.
   Expoziţia este realizată cu exponate din colecţiile Muzeului Judeţean Teleorman şi Muzeului Petre Voivozeanu Roşiorii de Vede şi cuprinde piese de port popular - cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, boscele, şorţuri, vâlnice, marame, brâie, ştergare - precum şi pristolnice şi o cruce pomelnic, datând din secolul al XVI –lea, ce provine de la Biserica din satul Râioasa, comuna Lunca.
   Motivul crucii este prezent în foarte multe piese de port popular sau textile de interior. Este un motiv geometric, geometrismul fiind o caracteristică a artei populare româneşti.
   Pentru români, crucea este protectoarea casei, apărătoarea holdelor şi a semănăturilor, este scutul de care tot răul se loveşte, fără şansa de a-l atinge pe omul credincios. Dintotdeauna, ţăranul român şi-a pus semnul crucii pe acoperişul caselor. Simbolul crucii se regăseşte şi pe ştergarele şi maramele ce împodobesc pereţii, străchinile agăţate în cuiere de lemn, lăzile de zestre precum şi pe spătarele scaunelor. Costumul popular românesc de sărbătoare, mai ales iile şi cămăşile, conţin de asemenea simbolul crucii în broderii şi cusăturile care le împodobesc.

Povestea Caloianului




Muzeul Brailei


Braila


15 mai 2014




   Muzeul Brăilei găzduieşte joi, 15 mai 2014, ora 11.00, la sediul din Piaţa Traian nr. 3, o activitate organizată de Școala Gimnazială Aurel Vlaicu Brăila (director prof. Carmen Elena Guşatu).      
   Activitatea este dedicată tradiţiilor populare româneşti numite 
Caloianul și Paparudele.
   Ritualurile de invocare a ploii, Caloianul şi Paparudele, vor fi prezentate de:
- grupa mică, îndrumată de profesor învăţământ preprimar Ştefana Căldăruş;
- clasa a II-a, profesor învăţământ primar Geanina Vasilescu.

Pe simezele Capitalei




Arta plastica contemporana romaneasca


Teodor Botis


Galeria Senso, Bucuresti


22 mai - 30 iunie 2014




COMUNICAT DE PRESĂ

   Fundaţia Fildas Art, în calitate de organizator, Farmaciile Catena, prin Programul Catena pentru Artă, în calitate de sponsor al evenimentului, și Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Cluj, vă invită joi, 22 mai 2014, ora 18:00, la vernisajul Expoziţiei de pictură, precum și la lansarea impresionantului Album Teodor Botiș, editat prin Programul Catena pentru Artă la Editura Alicat.    În paginile lui vom regăsi lucrări din creația artistică a maestrului Teodor Botiș, menționări critice datorate unor exegeți de marcă și fotografii care au imortalizat evenimente importante, multe amintiri și prietenii de-o viață. 
   Vernisajul expoziției și lansarea albumului vor avea loc la Galeria SENSO (parter şi etaj) – Bd. Unirii nr.15, sector 5.
   "Îl știm pe Teodor Botiș și îi admirăm factura, arta inconfundabilă, după cum îi așteptăm mereu noile capturi de visuri și esențializări, cu același interes. Pictura lui, ca o pasăre care se postează în pomul lumii și cântă. În același timp însumare și proiecție. La el concură deopotrivă doi factori: ideea (deliberările) și afectivul, un lanț de stări emotive.” (Aurel Rău)
   "Materialitatea culorii, palpabilitatea ei, discreta ei atingere de vizualitatea spectatorului creează o cordialitate pe care nu o puteam defini prin noțiune, ci numai prin interacțiunea dintre punctul de emisie format din planul tabloului și punctul de recepție al contemplării implicate în actul estetic.” (Nichita Stănescu)
   "Pornind de la esența lucrurilor, artistul ajunge la seducția culorilor cristaline ingenios orchestrate. Pictura lui devine astfel o artă a metaforelor și a poeziei. În exaltarea sa de constructor, realitatea este concepută în semne topografice, ca o hartă, fiindcă analiza îl conduce pe artist la semne cvasiabstracte.” (Mircea Deac)
   Ne-am bucura și ne-ar onora deopotrivă să fiţi alături de noi la această manifestare joi, 22 mai 2014, ora 18:00. 
Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticii de artă 
Virgil Mocanu și Mircea Deac.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 mai - 30 iunie 2014 
şi va fi deschisă de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00.
Vă invităm să vizionaţi imagini din expoziţiile noastre anterioare accesând link-ul:
http://www.sensotv.ro/arte/categorie-arte-vizuale
Pentru informații suplimentare:
Teodora Marin
Coordonator Comunicare
Tel. 0744318725
e-mail: teodora.marin@galeriasenso.ro

Un erou in portrete. Avram Iancu




Muzeul National al Unirii


Sala Unirii, Alba Iulia


15 mai - 15 iunie 2014





    Împlinirea a 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu ne oferă prilejul şi, mai ales, onoarea de a organiza o expoziţie în cinstea Craiului Moţilor. A făcut parte dintr-o generaţie de lideri români care au înţeles pe deplin spiritul vremii în care au trăit şi care, înţelegând acest spirit, necondiţionat s-au aşezat în slujba neamului lor. 
   Simbol al naţiunii române şi al devotamentului pentru ţară, talentat conducător de oşti, vizionar, suflet din sufletul neamului său, Omul căruia tradiţia populară i-a creat aura unui erou de legendă, Avram Iancu a fost portretizat cu ajutorul condeiului de către contemporanii săi şi, mai târziu, pe baza documentelor de arhivă, de istorici şi literaţi. Chipul lui Iancu ni s-a păstrat graţie artiştilor timpului prin cele câteva portrete ce i-au fost făcute de către pictori şi fotografi, cel mai cunoscut fiind realizat de Barbu Iscovescu în ianuarie 1849 când s-a aflat, alături de alţi revoluţionari munteni, în tabăra Craiului Moţilor din Munţii Apuseni.
    Expoziţia organizată sub genericul: Un erou în portrete. Avram Iancu (1824-1872). 190 de ani de la naştere (re)aduce-n lumină o personalitate simbol a neamului românesc prin litografii, cromolitografii, fotografii, scrisori cu semnătura autograf a eroului şi obiecte care i-au aparţinut, piese din patrimoniul muzeului albaiulian mai puţin cunoscute publicului, precum şi imagini ale lui Avram Iancu aflate în colecţiile altor muzee din ţară.
    Expoziţia va fi vernisată joi, 15 mai 2014, în Sala Unirii, la ora 12:00, iar perioada de vizitare va fi cuprinsă între 15 mai - 15 iunie 2014. 
(curator: Ionela Simona Mircea)

Frumusetea infinitului. Estetica adevarului crestin




Libraria Cartea de Nisip


Timisoara


17 mai 2014




50 de ani de cooperare europeana in spatiu




Muzeul de Istorie Paul Paltanea


Colectii si Colectionari - Filatelie


Doru Tatar


Muzeul Casa Colectiilor, Galati


15 mai 2014




    Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galaţi vă invită joi, 15 mai 2014, ora 13.00, la vernisajul expoziţiei 50 DE ANI DE COOPERARE EUROPEANĂ ÎN SPAŢIU, ce se încadrează în ciclul Colecţii şi colecţionari. 
  Tematica expoziţiei cuprinde cele mai relevante mărci poştale dedicate Cosmosului, adunate cu pasiune şi răbdare de concitadinul nostru, domnul ing. Doru Tătar. Dintre atracţiile acestei expoziţii, pe lângă timbre inedite din aproape toate ţările europene, din fosta URSS şi ţările din fostul bloc sovietic, având ca tematică zborul în cosmos şi paşii care au condus omenirea spre cucerirea spaţiului cosmic, vor fi expuse plicuri din prima zi a emisiunii, plicuri omagiale, fotografii originale cu autografele celor mai importanţi cosmonauţi ai lumii, plachete şi medalii.
   Anul acesta, Agenţia Spaţială Europeană aniversează 50 de ani de realizări unice în domeniul explorărilor spaţiale. Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galaţi dedică această expoziţie momentului în care Europa a devenit o putere spaţială. 
   "Spre finalul anilor ’40 şi pe parcursul anilor ’50, eforturile europene de racordare la procesul de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică din domeniul spaţial erau insignifiante, până când doi importanţi savanţi şi oameni politici, Pierre Auger, din Franţa, şi Edoardo Amaldi, din Italia, au făcut primii paşi către instituirea Europei drept o prezenţă notabilă în spaţiul cosmic. În 1964, au fost puse în aplicare hotărârile Organizaţiei Europene pentru Dezvoltarea lansărilor Cosmice şi a Organizaţiei Europene pentru Cercetări Spaţiale. La ceva mai mult de un deceniu după această dată, a luat naştere Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care a luat locul acestor două organizaţii.” 

Evenimentul va avea loc la Muzeul Casa Colecţiilor, str. Eroilor, nr. 64, Galaţi.
Organizator expoziţie: muzeograf Adrian Zăinescu.

Vă aşteptăm!

Peisaj




Arta plastica contemporana romaneasca


Ilie Boca


Complexul Muzeal Iulian Antonescu, Galerile Alfa, Bacau


17 mai 2014



Noaptea Muzeelor




Muzeul Stiintei si Tehnicii Stefan Procopiu


Iasi


17 mai 2014





   Vă invităm la NOAPTEA EUROPEANĂ a MUZEELOR, ediția a X-a, în noaptea de 17 spre 18 mai 2014 ( orele 15.00 - 2.00)!!

MUZEUL PONI - CERNĂTESCU IAȘI - strada Kogălniceanu, nr. 7 B

- ora 17.00 - Vernisajul expoziţiei Stereoscopia - în căutarea reliefului. Expoziţia tratează în detaliu principalele procedee de obținere a imaginii plastice în relief, începând de la clasicul sistem al stereoscopiei și până la mai noua realizare a tehnicii moderne - fotografierea în lumină coerentă – Holografia. Tema propusă va fi bogat ilustrată prin diversitatea materialelor expoziţionale din colecţia Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu: albume de epocă, clişee pe sticlă şi calotipii stereoscopice, aparate fotografice, dar şi obiecte de ambient specifice secolului al XIX-lea;
- Vernisajul expoziţiei - concurs de fotografie Slalom fotografic. Expoziţia se adresează tinerilor fotografi amatori ieșeni cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, cu scopul de a stimula interesul tinerei generații pentru arta fotografică, de a descoperi și promova tineri talentați și de a valoriza lucrărilor înscrise ale acestora. În cadrul acestei expoziţii se vor decerna Premiul Carol Popp de Szathmari pentru expresivitate şi rafinament în tehnica şi creaţia fotografică și premiul pentru debut Nestor Heck;
   Cele două expoziţii sunt organizate de Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu și vor fi deschise publicului până pe 17 iunie 2014;
- ora 19.00 - Spectacol de muzică, dans şi poezie susținut de elevii Colegiului Naţional de Artă Octav Băncilă Iaşi. Coordonator prof. Carmen Zaharia Danicov.
Manifestări cu intrare liberă!!!

Asa cum a fost




Romania de-altadata


Inscrisuri de toate felurile


Colectii si Colectionari





Am ai abordat acest gen intr-o postare anterioara.
De data aceasta avem de-a face cu un caiet -program al 
Teatrului Satiric Muzical Constantin Tanase, Bucuresti.


Spectacolul a avut premiera pe 25 iulie 1962.
Peste cateva luni, pe 4 decembrie, printre spectatori o regasim si pe Mirela...
Aflata pentru prima data la teatru...ca sa-l asculte pe Luigi Ionescu (cel cu Lalele)



Bitu Falticineanu.



Trio Caban.



Sergiu Malagamba si Roxana Matei.



Rodion Hodovanski.
"Vedeta unui singur slagar: Clopotele. Datorita acestuia, i se mai spunea
Clopotanski".




Fotografiile reproduse fac parte din volumul de mai sus. 
Probabil ca voi mai apela la aceasta extrem de bogata si interesanta sursa de documentare.

Sunt convins, numele care apar in paginile acestui artiocol nu spun mare lucru 
mai tinerilor cititori. 
Chiar si persoanelor mature le este greu sa-si aminteasca de protagonistii 
acestui spectacol de acum mai bine de 50 de ani.
Raman cu anumite nostalgii doar cei aflati la sau spre varsta "deplinei maturitati".
Ca vrem sau ca nu vrem, fiecare dintre noi le este harazit acelasi "orizont".





Ziua Dreptului International Umanitar




Palatul Culturii, Ploiesti


prima editie, 14 mai 2014




   Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova participă, miercuri, 14 mai 2014, începând cu ora 11.00, în calitate de partener, la prima ediție a ZILEI DREPTULUI INTERNAȚIONAL UMANITAR, organizată de Asociația Română de Drept Umanitar- Filiala Prahova. 
  În cadrul manifestărilor, în sala Unirii și Sala Coloanelor de la Palatul Culturii din Ploiești va avea loc vernisajul expoziției Luptăm contra războiului, pictând în pace cu lucrări realizate de elevi de la Colegiul Național Jean Monnet, Liceul de Artă Carmen Sylva și Colegiul Național Mihai Viteazul, care vor fi premiate de către Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, va fi lansată lucrarea Dicționar de drept internațional umanitar  vol. II și catalogul lucrărilor aflate în expoziție.
***Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova

Noaptea Muzeelor




Muzeul de Istorie si Stiintele Naturii


Aiud


17 mai 2014





   Va asteptam sambata, 17 mai, incepand cu ora 17:00 in 
curtea interioara CETATII AIUDULUI!!!!

PROGRAM

Ora 17:00 deschiderea evenimentului
PREMIEREA elevilor participanţi la proiectul- concurs 
ÎNCHIS TEMPORAR pentru renovare DESCHIS PERMANENT pentru cunoaştere
– proiect desfăşurat în perioada ianuarie-mai 2014, 
în cadrul căruia echipajele de elevi aparţinând şcolilor din Aiud 
au răspuns unor seturi de întrebări ce au avut ca tema muzeele aiudene.
GHIDAJ TEMATIC al Cetăţii Aiudului realizat de elevi
ATELIER PENTRU COPII - pictură pe lemn