joi, 15 mai 2014

Pictori evrei




Muzeul Național Brukenthal


Sibiu


18 - 25 mai 2014




   Prima jumătate a secolului al XX-lea, în special perioada interbelică, a reprezentat una dintre cele mai efervescente etape ale vieţii artistice din România. Numărul artiştilor a crescut spectaculos, contactele acestora cu viaţa artistică a marilor centre culturale ale Europei au adus influenţele curentelor celor mai în vogă, iar diversitatea stilistică a devenit ameţitoare. S-a realizat, cu acest prilej, mult dorita sincronicitate cu evoluţia fenomenului artistic european.
  În acest cadru, artiştii evrei din România s-au dovedit a fi purtători ai câtorva dintre cele mai inovatoare tendinţe exprimate în arta europeană a momentului. Încercând redefinirea conceptului de artă, elaborând, programatic "un altfel de artă”, atât la nivelul creaţiei, cât şi la nivel teoretic, artiştii de origine evreiască au probat capacitatea de desprindere de aspectele apăsătoare ale unei arte tradiţionaliste, de receptare a influenţelor lansate dinspre occidentul Europei, şi de prelucrarea acestora în formule originale.
   Prin operele aflate pe simeza expoziţiei Pictori evrei în colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal ne propunem să probăm calitatea artistică şi spiritul novator al creaţiilor câtorva dintre reprezentanţii cei mai însemnaţi ai avangardei şi modernismului din România: Marcel Iancu, Max Hermann Maxy, Margareta Sterian, Lola Schmierer-Roth, Alexandru Ziffer, Jules Perahim, Iosif Iser, Samuel Mützner, Viorel Huşi, Max Arnold. 
   Influenţele care pot fi identificate în operele lor, conectează mişcarea artistică din România cu cele mai penetrante curente ale perioadei: fovismul, postinpresionismul, respectiv, cubismul, suprarealismul, dadaismul.
   Lucrărilor acestor artişti activi în România primei jumătăţi a veacului al XX-lea, se alătură câteva tablouri recent intrate în colecţia Muzeului Naţional Brukenthal ca urmare a unor expoziţii personale organizate în anul 2007, ale artiştilor din Israel, Saia Hary şi Hindes Wartenberg Zamira.
Text oferit de curatorii expoziţiei:
Dr. Iulia Mesea, Dr. Robert Strebeli

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu