vineri, 20 septembrie 2013

Ziua Europeana a Limbilor




Prezențe românești peste hotare


Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică


PASSAPAROLA


Veneția, Italia


26 septembrie 2013





  Pentru a marca Ziua Europeană a Limbilor, joi 26 septembrie, în intervalul orar 10:00-19:00, în sala Auditorium Santa Margherita a Universităţii Ca’ Foscari din Veneţia, va avea loc evenimentul PASSAPAROLA, organizat de Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate, căruia îi sunt afiliate şi cursurile de limba şi literatura română, conform convenţiei încheiate între Universitatea Ca’ Foscari şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia începând cu anul 1998.
  Cu ocazia acestui eveniment vor fi prezentate cele 22 de limbi străine predate în cadrul Departamentului prin intermediul unei înlănţuiri de cinci secţiuni, fiecare dintre ele cuprinzând şapte limbi, care vor comunica între ele prin interconexiuni culturale de diferite tipuri: tematice, formale, cronologice etc.
  Limba română va fi promovată în trei dintre cele cinci secţiuni ale evenimentului de către studenţi, doctoranzi şi profesori.
***Istituto Romeno di Venezia

Asa cum se cuvine




Muzeul National al Taranului Roman


100 de ani de la nasterea Mariei Tanase


Bucuresti


25 septembrie 2013





  Muzeul Național al Țăranului Român și Romfilatelia au plăcerea să vă invite miercuri, 
25 septembrie 2013, ora 18.00, în Studioul Horia Bernea, la un spectacol de gală susținut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase, precum și la prezentarea emisiunii filatelice lansate cu acest prilej. 
  Invitați speciali: artistul Nicolae Voiculeț și orchestra sa.
  Evenimentul este realizat în parteneriat cu Clubul Țăranului.

Pe simezele constantene




Arta plastica contemporana


Daniela Elena Tomozei: Peisaj


Galeria de Arta Ion Nicodim, Constanta


19 septembrie - 3 octombrie 2013






  În cadrul Pavilionului Expozițional, ieri, 19 septembrie, Daniela Elena Tomozei ne-a expus un număr considerabil de tablouri, colaje și diferite împletituri așezate diform, lăsând impresia unui haos, totodată permițându-i publicului să descopere simboluri în multitudinea de nuanțe și culori.
   Alice Dinculescu ne explică de altfel că "Daniela  Tomozei desfășoară [...] povestea despre sine. Într-o mare tăcerere care acoperă frământări oprite, [...] ea oferă rezultatele posibile ale unei înregistrări de moment, unde imaginea se recompune în armonie de formă și culoare; "așezările" sale sunt tot atîtea variații ale traducerii stării de calm analizate cu stăpânirea metodei -- o expunere a temei capabilă să ofere ambianța și atmosferă.
  Alternativa sau discursul despre alb -- o atrage nu pentru prima oară, dar îi simte riscurile și se apără prin impersonalul joc al unui colaj în care regula păstrează tonul, dar și distanța necesară."
***constantaoldcity.blogspot.ro

Simpozion stiintific: Traditii liberale




Muzeul Brailei


Liberalismul romanesc - Doctrine, evenimente, reprezentanti


Braila


editia a IV-a, 21 septembrie 2013



Nasty




Amintiri din copilarie (III)


Sibiu Open


Tenis Club Palmira, Sibiu


21 - 29 septembrie 2013








   Printre amintirile sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70 sunt unele care mi-au ramas cu totul vii. A fost o perioada in care stateam conectati, aproape cu totii, la stirile despre cuceririle spatiale americane si, desigur, sovietice. Citeam ziarele si revistele, urmaream Jurnalele din deschiderea filmelor artistice dar mai ales priveam ecranele televizoarelor caci, nu-i asa, era "jucaria" preferata a acelor ani. Si nu de putine ori, la ore mici din noapte, din cauza fusului orar.
  Asa am asistat la primul pas al omului pe Luna si am ascultat cuvintele lui Neil Armstrong care au ramas celebre pana in ziua de azi: "Este un pas mic pentru om, dar un salt urias pentru omenire".

Au fost si anii de suprema glorie ai lui Cassius Clay (cunoscut mai apoi ca Muhammad Ali) si ale meciurilor lui memorabile cu Joe Foreman si Joe Frazier. Poate de aici a plecat si initiativa televiziunii nationale de a difuza un serial cu meciuri celebre de box intitulat Careul magic care a avut succes ani in sir.


Si tot in acei ani am trait nenumarate momente de mandrie nationala. Ore si clipe de satisfactie si bucurie aduse de doi sportivi romani: Ion Tiriac si, mai ales, Ilie Nastase. Nasty, cum incepuse sa fie alintat de presa sportiva straina, a fost printre cei mai buni jucatori de tenis de la inceputul anilor '70. Urmaream cu mare emotie infruntarile lui, fie in turneele internationale individuale, fie in cele ale Cupei Davis 
alaturi de Ion Tiriac. 
In 1972, Ar fi fost prea frumos...caci ne-am infruntat cu Statele Unite, superputerea mondiala, in finala acestei competitii, la Bucuresti. Din pacate, am pierdut cu 2-3, in urma unor partide memorabile. 



Imi amintesc ca tenisul devenise, pentru noi baietii, sportul preferat. Cumparasem rachete Reghin Junior si jucam peste tot pe unde mingea sarea cat de cat controlabil...Pe strada, prin parcare, chiar si pe fundul unei piscine din Mamaia, evident, in extrasezon, cand nu era apa. Nu aveam costume de tenis sau filee dar aveam cu totii un mare entuziasm. Si chiar cred, ca din aceasta bucurie de a juca si a-i imita pe cei doi mari sportivi romani, s-au putut naste generatiile urmatoare de jucatori de tenis; ne-au adus destule satisfactii, niciodata insa la nivelul lui Ili si Tziri !

Randurile de mai sus le-am scris pornind de la un anunt privind un turneu de tenis care se va desfasura la Sibiu.


Cei interesati pot afla toate amanuntele de aici

Mai puteti viziona si un clip de promovare urmarind link-ul: http://www.youtube.com/watch?v=V13B3B-a6iA&feature=player_embedded


Cer senin !




AeroNautic Show


Parcul Crangasi, Lacul Morii, Bucuresti


21 septembrie 2013







  Mâine, începând cu ora 9.00, vă aşteptăm la festivalul AeroNautic Show Lacul Morii 2013, care se va desfăşura în Parcul Crângaşi şi Lacul Morii din Bucureşti.
 În cadrul programului, veţi putea urmări spectacole ale Muzicii Reprezentative a Armatei şi ale Ansamblului Doina al Armatei, exerciţii de mânuire a armamentului ale militarilor Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul, salturi pe apă ale paraşutiştilor şi recuperarea acestora, precum şi expoziţia Muzeului Militar Naţional Ferdinand I cu tema Aurel Vlaicu - Zbor Frânt 1913-2013. 
  Veţi putea să participaţi la jocuri marinăreşti, exerciţii de escaladă şi traversare prin funicular, precum şi să vizitaţi standurile special amenajate ale categoriilor de forţe ale armatei, cu tehnica militară folosită în teatrele de operaţii, vitrina cu trofee a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi veţi putea obţine informaţii despre procesul de recrutare în Armata României. 
***Ministerul Apararii Nationale, Romania

Simpozion cu aroma boabelor de strugure




Zilele Europene ale Patrimoniului


Vinul si via in spiritualitatea vranceana


Galeriile de Arta, Focsani


21 septembrie 2013





Invitatie tentanta




Strada de C'Arte


Descoperiti Romania...prin filatelie si arta !


Bucuresti


editia a III-a, 20 - 28 septembrie 2013









  La acest eveniment Romfilatelia va prezenta expoziţa Descoperiţi România prin filatelie şi artă, care va fi expusă pe parcursul celor 8 zile la Intrarea Regală, din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I şi unde toţi cei interesaţi vor descoperi o imagine inedită, unică şi captivantă a României, ilustrată prin mărcile poştale şi produsele filatelice speciale.
  Şi, pentru că tot e sărbătoarea culturii, a frumosului şi a creativităţii, cei mici vor avea un spaţiu doar al lor în care vor primi cadouri filatelice şi vor putea să dea frâu liber imaginaţiei şi să înveţe jucându-se în cutia cu fragmente.
  Vă aşteptăm alături de noi, într-un univers al valorilor şi simbolurilor naţionale, în care filatelia, arta, muzica şi poezia şi-au unit forţele pentru a crea o atmosferă a prieteniei şi culturii !


***via Cornel Jipa

Pe simezele Capitalei




Arta plastica contemporana romaneasca


Cosmin Petru Paulescu, Irina Broboana, Lidia Alina Nicolae


Expozitie aniversara


Art Yourself Gallery, Bucuresti


19 - 30 septembrie 2013







Adresa: str. Nicolae Ionescu, nr. 11.

Cosmin Petru Paulescu - Cozo: Supra Super Subditus






Irina Broboana: Drawings of Joy





Lidia Alina Nicolae: Nude





Serviciul European de Voluntariat




Caravana S.E.V. vine in orasul tau !


15 septembrie - 25 octombrie 2013







  În perioada 15 septembrie – 25 octombrie, Caravana SEV pune în mişcare 390 de organizaţii interesate să devină active în cadrul programului SEV - Serviciul European de Voluntariat, program sprijinit de Comisia Europeană prin TiA, aducându-le împreună pentru informare, inspiraţie şi schimb de experienţă. 
  Caravana SEV trece prin 26 de localităţi din tot atâtea judeţe din ţară şi va cuprinde evenimente organizate de partenerii noştri locali, la care vor fi invitate câte 15 organizaţii interesate de SEV din fiecare localitate. 
   Participanţii vor avea oportunitatea să interacţioneze cu persoane resursă - voluntari români şi străini, organizaţii gazdă şi de trimitere, formatori TiA - de la care pot afla informaţii clare şi prietenoase despre implementarea proiectelor SEV şi răspunsuri la întrebări: De ce sunt proiectele SEV o oportunitate pentru organizaţia mea ? Alfabetul SEV: Care sunt actorii şi concepetele cheie ? Cum se obţine acreditarea ? Care e ciclul unui proiect SEV ? Cum identificăm parteneri SEV ?, etc.
***Directia Municipala pentru Cultura, Sport, Turism si Tineret, Medias

Cand oamenii de valoare se respecta




In memoriam Mihai Oroveanu


Sala Dalles, Bucuresti


20 septembrie 2013






   Mircea Tiberian In Memoriam Mihai Oroveanu, azi, la ora 17:00, la sala Dalles, la expozitia lui Mircia Dumirescu, Eugen Suciu si Horia Muresianu. Intrarea gratuita
  In cadrul expozitiei Dialog de la Sala Dalles, a artistului plastic Mircia Dumitrescu, poetului Eugen Suciu si doctorului Horia Muresian, se vor desfasura o serie de  evenimente adiacente. 
  "Pe 20 septembrie ar fi fost ziua lui Mihai Oroveanu. Am considerat o datorie prieteneasca sa-i dedicam aceasta zi. Va fi proiectat un film documentar (cu sprijinul MNAC), si apoi va canta Mircea Tiberian", ne informeaza organizatorii.
Inca mai este timp sa ajungeti !
***Victor Roncea

Cand ne "vorbeste" Lese




Duminicile lui Grigore Lese


Cercurile ocrotitoare ale Mariei lui Mos Tanase


Libraria Humanitas Kretzulescu,Bucuresti


22 septembrie 2013






Arta si mestesug in Padurea Verde




Muzeul Satului Banatean


Targul Mesterilor Populari


Timisoara


editia a XII-a, 21 - 22 septembrie 2013





  Muzeul Satului Bănăţean se pregăteşte astazi să îşi întâmpine oaspeţii care vor fi împreună cu noi şi cu dumneavoastră sâmbătă şi duminică la Târgul Meşterilor Populari. 
  Vă aşteptăm în acest sfârşit de săptămână la un eveniment deosebit, mai ales că şi vremea pare că va ţine cu noi....
Intrarea este liberă.
Program sâmbătă şi duminică între orele 10,00 şi 20,00.

  Duminică, de la ora 13,00, va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor şi tombola cu premii constând în obiecte realizate de meşterii populari.


Desen, pictura, lansare de carte




Arta plastica contemporana romaneasca


Romulus Harda


Expozitia: Chipuri surprinse


Galeria de Arta Elite Prof Art, Bucuresti


18 - 28 septembrie 2013









Dan Puric



Florin Zamfirescu

Photo

Tudor Gheorghe

Parfum de epoca si spectacol in aer liber




La pas pe Domneasca


Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Rasvan Angheluta, Galati


5 - 6 octombrie 2013






Eveniment organizat de:
 Blocul Tiglina, Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii, 
Centrul Cultural Dunarea de Jos, Liceul de Arta Dimitrie Cuclin, Galati.
Manifestarea va cuprinde:
expozitie de carti postale si fotografii
spectacole de muzica si dans

Frumoasa si instructiva premiera




Ministerul Afacerilor Externe


Ziua Portilor Deschise


Bucuresti


prima editie, 21 septembrie 2013






  Ministerul Afacerilor Externe organizează prima ediţie a Zilei Porţilor Deschise, în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2013. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 septembrie 2013, în intervalul orar 10.00-18.00 şi este destinat publicului interesat să descopere elemente de istorie, precum şi de actualitate din activitatea diplomatică a României.
  Cu acest prilej, publicul doritor, asistat de un ghid, va putea vizita o serie de puncte de interes, printre care clădirea Mihai Eminescu,  reprezentativă pentru patrimoniul arhitectural al Bucureştiului. 
  Totodată, vizitatorii vor avea acces, în premieră, în clădirea centrală a MAE. Aici vor putea descoperi galeria portretelor miniştrilor de Externe ai României, Sala Hărţilor, precum şi cele două spaţii de reprezentare care au  găzduit, de-a lungul timpului, evenimente importante din activitatea diplomaţiei române şi care sunt, şi astăzi, scena desfăşurării acţiunilor de politică externă, şi anume Sala Nicolae Titulescu şi Sala Grigore Gafencu, ambele purtând numele a doi iluştri şefi ai serviciului diplomatic al României. 
  Un alt punct de interes îl constituie biroul ministrului Afacerilor Externe, unde vizitatorii vor putea descoperi atmosfera de lucru a şefului diplomaţiei române. De asemenea, va fi deschis publicului biroul ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David. 
  Curtea interioară a Ministerului Afacerilor Externe va găzdui o expoziţie de artă plastică, unde vor fi expuse lucrări ale absolvenţilor din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti.
  Alte obiective de interes din cadrul turului organizat pentru vizitarea Ministerului Afacerilor Externe vizează Salonul Alb şi Salonul cu Vitralii, din Clădirea Eminescu, unde vizitatorii sunt invitaţi să doneze cărţi în limba română pentru copiii români din străinătate. 
  Intrarea vizitatorilor se face, începând cu orA 10.00,  pe  intrarea principală, din  Aleea Alexandru, nr. 31, sector 1. 
***jurnalul.ro via Paul Constantin