miercuri, 10 aprilie 2013

Colectii si Colectionari


Expozitia filatelica: 

Romania in filatelie: cultura, traditii, valori


Institutul Cultural Roman, Bucuresti


15 - 30 aprilie 2013






Expoziția filatelică „România în filatelie: cultură, tradiţii, valori“ la ICR


    În perioada 15-30 aprilie 2013, Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) găzduiește expoziția filatelică România în filatelie: cultură, tradiţii, valori, organizată de Muzeul Național Filatelic și Romfilatelia în parteneriat cu Institutul Cultural Român. 
   La vernisajul de luni, 15 aprilie, ora 16.30, vor lua parte Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, criticul de artă Pavel Șușară, prof. dr. Silviu Angelescu și Andrei Marga, președintele ICR.   Pe simezele ICR vor putea fi vizionate mărci poştale românești cu subiecte foarte diverse: moneda în filatelie, București – Micul Paris, vechiul București, Constantin Brâncuși, sportivi de aur ai României, Muzeul de Artă Veche Apuseană, ceramică românească, spiritualitate și artă bisericească, Delta Dunării ș.a.

Accesul publicului este liber. 

Expozitia de fotografie: Fotoetnografica


Editia a IX-a: Tara Lapusului 2012


Art Galeria, Bistrita


18 aprilie 2013







Anterior, expozitia a mai fost deschisa si la Satu Mare:


***Felician Sateanu

Intalniri Sophia


Tinerii si imaginea publica


Libraria Sophia, Bucuresti


11 aprilie 2013





Arta plastica contemporana romaneasca


Mihai Pamfil


Expozitia: Locuri Comune


Galeria de Arta Theodor Pallady, Iasi


15 aprilie 2013









Uniunea Artistilor Plastici din Romania – filiala Iasi

Va invitam la vernisajul expozitiei LOCURI COMUNE 
(pictura, desen) a artistului 
MIHAI PAMFIL ce va avea loc
luni – 15 aprilie, ora 17.00 la galeria de arta Theodor Pallady – 
str. Al. Lapusneanu, nr.7-9, Iasi
Prezinta criticul de arta : Valentin Ciuca
Va asteptam.



***Imaginile de mai sus sunt preluate, pentru exemplificare, de pe contul de Facebook al artistului.

Patima si viciu, arta si fum



Muzeul National Peles


Sinaia


20 aprilie - 20 mai 2013




Afisul expozitiei

   Expoziţia cuprinde aproximativ 150 de fotografii într-o panoplie fascinantă a obiectelor şi tabieturilor fumatului. Este o altfel de istorie a unui obicei controversat povestită prin intermediul imaginii.

  "Iniţiativa noastră este prima care prezintă arta declanşată de acest viciu care bântuie de secole viaţa românilor. De la boierii care nu se puteau dezlipi de ciubucele lor uriaşe cu tutunul turcesc de cea mai bună calitate, la ţăranii care fumau tutunul din producţia proprie, regii României, fumători cu toţii, mari personalităţi ale culturii române "cu fumuri”, cutii luxoase de tutun, dar şi tigaretele comuniste care au făcut istorie (Snagov, Mărăşeşti, Carpaţi… fără filtru, etc.), totul alături de cele mai elegante lulele, însoţite de cele mai rafinate tabieturi” au specificat organizatorii.
   Reclame din perioada interbelică la ţigarete pentru femei, reclame la ţigări denicotinizate din anii `30, celebrele ţigări Regale devenite peste noapte Republicane, brichete în formă de carte de rugăciuni, sau tabachere pentru prizat tabac au creat o întreagă cultură paralelă marii industrii a tutunului.
  "Sub dictonul Fumători din toate ţările, lăsaţi-vă ! vom admira imagini cu obiecte inedite: de la ciubuce ale boierilor, lungi de peste un metru, pipa lui Avram Iancu, reclame interbelice la tigarete pentru femei, cosmetice pentru fumatori din perioada interbelica, tabachere ale regilor Romaniei care fac deliciul privitorilor, fie ei fumatori sau nefumatori”, au mai completat organizatorii.
   Custodele expoziţiei este dl. Ucu Bodiceanu, coordonator de programe la Casa de Cultură Municipală din Cluj Napoca.


Programul de vizitare:

Miercuri 11:00 – 17:00
Joi – Duminica 9:15 – 17:00
Ultima intrare la ora 16:15


Vizitarea expozitiei este gratuita.

Obiectul lunii aprilie



Muzeul National Peles


Iatagan cu teaca


Sinaia


aprilie 2013





Iatagan cu teacă Atelier otoman, 1591 Oțel de Damasc, argint, aur, lemn, coral Iatagan – L: 83 cm Teacă – L: 74 cm L total: 85 cm  Lățimea lamei: 3,5 cm

Iatagan cu teacă
Atelier otoman, 1591
Oțel de Damasc, argint, aur, lemn, coral
Iatagan – L: 83 cm
Teacă – L: 74 cm
L total: 85 cm
Lățimea lamei: 3,5 cm


    Iataganele reprezintă o categorie aparte în cadrul vast al armelor albe, fiind încadrate de literatura de specialitate în grupul cuţitelor de mari dimensiuni, având lama încovoiată și realizată din oţel de cea mai bună calitate, cu un singur tăiș dispus obligatoriu pe muchia interioară a lamei.    Mânerul acestui tip de armă albă nu este prevăzut cu gardă; el reprezintă un element caracteristic iataganului și se evidenţiază datorită plăselelor cu aspect specific, terminate la partea superioară sub forma unor aripioare ușor curbate spre tăișul lamei, cunoscute sub denumirea generică de "urechi”. Forma plăselelor este perfect concepută pentru o cât mai ușoară mânuire a armei, "urechile” mânerului având rolul de a stopa alunecarea din mână  a iataganului în timpul luptelor. În caz de necesitate, "urechile” acestuia puteau servi drept suport pentru sprijinirea și fixarea țevilor de pușcă.
   În ceea ce privește originea acestui tip de armă albă, literatura de specialitate apreciază că iataganul este de provenienţă orientală, după unele surse chiar din estul Indiei, de unde s-a extins în întregul Orient.
 

    Alte surse documentare menționează că originea iataganului se găsește în Asia, mai cu seamă în spațiul unde au locuit cândva numeroase triburi turcice. Prin intermediul turcilor otomani cunoaște o largă răspândire, ajungând în perioada expansiunii otomane pană în Peninsula Balcanică, unde se vor crea în timp numeroase centre de producţie, celebre în epocă pentru calitatea iataganelor făurite.
   Iataganele au început să se manufactureze  pe la mijlocul secolului al XVI-lea și au continuat până în secolul al XIX-lea, iar în ceea ce privește numele, circulă multe legende care plasează geneza armei și a numelui în teritoriile locuite de turci, în Asia centrală.  Aici, un comandant de oști numit Osman Bey a cucerit o provincie din sud-vestul Turciei de azi (Denizli) unde a rămas împreună cu fierarul său pe nume Yatagan Baba (Tata Yatagan), punând bazele unui atelier de confecționat arme albe. Devenind celebru, acesta a împrumutat numele său atât localității cât și armelor produse, care s-au diversificat cu lănci, sulițe, cuțite etc.  Așa se explică faptul că unele surse documentare pomenesc despre arme fabricate în Yatagan, care devine astfel principala sursă de venit a locuitorilor, până la apariția armelor de foc. Locuitorii din acestă localitate mai produc și astăzi acet tip de arme pe care le vând ca souvenir.
   Numele iataganului mai poate fi interpretat ținând cont de maniera în care este purtat de ieniceri, fixat la brâul lat al uniformei militare, lăsat liber să atârne în jos, pe lângă șold –“yatabilen” (care atârnă).
   În literatura de specialitate au existat în timp numeroase confuzii referitoare la denumirea și forma iataganelor, astfel încât, iataganul era deseori identificat greșit sub denumirea de hanger. Ocupându-se de acest tip de armă albă, numeroși autori n-au reușit să stabilescă o diferenţiere clară între iatagane și hangere, mai mult, există numeroase cazuri în care termenul de iatagan a fost utilizat eronat pentru desemnarea săbiilor orientale.
   Hangerul este un pumnal cu o lamă mai scurtă, deosebit de dură, care de la mijloc spre vârf este puternic încovoiată. Spre deosebire de iatagan, hangerul prezintă tăiș pe ambele muchii și nervură dispusă pe mijlocul lamei. Hangerul era utilizat în Imperiul otoman de către unităţile de ieniceri, făcand parte din echipamentul standard al acestora. Hangerul era purtat în cizmă și fiind o armă cu preponderenţă de uz militar se consideră că in mediul civil al Balcanilor, acest tip de pumnal nu era foarte răspandit.

  Iataganul în schimb este o armă cu aspect deosebit, atât din punctul de vedere al lamei, cât și al mânerului. Lama iataganului este încovoiată în două direcţii diferite, mai întâi prezintă o formă concavă de la mâner și până spre vârful lamei, pentru ca mai apoi să urmeze o formă convexă, până la vârful în sine al armei (cea de-a doua curbură este mult mai mică și mai puţin pronunţată decât prima).

   Lungimea medie a iataganelor este de 60–80cm, iar forma lor nu s-a schimbat mult în decursul timpului, în acest sens o contribuţie majoră având-o caracteristicile deosebite ale acestui tip de armă: forţa de lovire și spintecare. Datorită formei specifice, forţa de lovire este concentrată spre vârful lamei, așa încât iataganul era perfect pentru lupta de aproape, dar și în masă. Chiar și în momentul când armele de foc au câștigat supremaţia pe câmpul de luptă, iataganul a fost menţinut în echipamentul standard al ienicerilor, tocmai datorită calităţilor sale tehnice.

   Iataganul a devenit în perioada stăpânirii otomane o armă „naţională, fiind inclus printre elementele de port popular ale bărbaţilor, otomani sau balcanici. Iataganul era purtat la brâu alături de cele două pistoale de cobur cu cremene. Brâul, cunoscut și sub denumirea de bensilah, era un element de port popular folosit în special pentru portul armelor, din acest motiv unii autori îl consideră accesoriu militar. Iataganul se afla în înzestrarea marinei otomane și a ienicerilor și era un element obligatoriu al ţinutei fiecărui musulman.

   Părțile componente ale unui iatagan sunt specifice oricărei arme albe și anume: lamă, mâner și teacă.

   Lama iataganului este realizată din oţel de cea mai bună calitate, cunoscut sub denumirea de oțel de Damasc și este deseori decorată prin damaschinare cu fir din aur sau argint, sau prin gravare, menționând în mod obligatoriu  anul făuririi piesei, numele meșterului armurier, numele proprietarului, texte din Coran, proverbe, adresări către Allah, motive geometrice și florale stilizate.

    Oțelul de Damasc este cel mai potrivit material pentru a asigura principalele calități ale unei lame de armă albă și anume, flexibilitatea și duritatea tăișului care trebuie să se mențină ascuțit și să poată fi refăcut ușor dacă este degradat prin folosire repetată.

  Oțelul cu un conținut mare de carbon este foarte dur, dar casant, iar oțelul cu un conținut scăzut de carbon este flexibil, dar moale și nu păstreză tăișul funcțional pentru un timp de folosire mai îndelungat. Pentru obținerea unui oțel cu proprietăți superioare sunt cunoscute două procedee: european și indian.

   Procedeul European de fabricare a oțelului pentru arme albe prevede forjarea la cald a două sau mai multe calități de oțel sub formă de bare care se suprapun și se bat la cald. Bara astfel obținută se pliază în două și este din nou bătută la cald, procedeul putând să se repete până la obținerea a 512 sau 1024 de straturi suprapuse și omogenizate, ca rezulat al repetării forjării de nouă sau zce ori. După fasonarea propri-zisă a lamei, înainte de a se fixa în mâner, lama este tratată cu acid, operațiune care îi conferă un aspect “moarat”, întrucât oțelurile din compoziție reacționează diferit cu acidul. Acest aspect vizual al lamei reprezintă apanajul oțelului de Damasc.

    Procedeul Indian de fabricare a oțelului (wootz) este considerat reprezentativ pentru obținerea acestui metal uimitor. Produs de indienii din Damasc, de mai bine de 1000 de ani, procesul constă în îmbogățirea lentă a fierului cu carbon, prin încălzirea îndelungată a amestecului până la temperaturi apropiate de fuziune. Se produce astfel o carburare a fierului de până la 2%. Prin ridicarea lentă a temperaturii de reacție, fuziunea are loc inegal, iar aspectul produsului final este neomogen. Răcirea are loc lent și accentuează diversificarea structurii finale a oțelului și îi asigură calitățile dorite de suplețe și rezistență. Tratată cu acid, lama prezintă același aspect specific, moarat.

    Mânerul iataganului este format din mai multe elemente: în partea inferioară este prevăzut cu un scurt  manșon cilindric, realizat dintr-un aliaj conţinând plumb sau cositor, bogat decorat și ușor teșit la partea inferioară spre lamă, care se continuă pe aceasta cu un ornament sub forma unei frunze stilizate. Al doilea element se prezintă sub forma unei benzi metalice fixate longitudinal, de-a lungul muchiei mânerului, la îmbinarea plăselelor mânerului. Aceste benzi, confecționate de obicei din argint filigranat, prezintă caboșoane cu coral sau turcoaz și minuscule ornamente metalice de formă florală, piramidală, romboidală, circulară – lipite la cald de placa centrală. Ultimul element al mânerului este reprezentat de cele două plăsele care prezintă o configurație caracteristică acestui tip de armă, terminate la partea superioară cu două „urechi” ce pot fi de forme și dimensiuni diferite. Forma bifurcată a mânerului de iatagan, rezultată din cele două „urechi” aflate la terminaţia plăselelor, își dovedește pe deplin utilitatea în momentul mânuirii armei, având dublu rol: protejarea mâinii luptătorului, dar și ca piedică împotriva alunecării armei din mână în toiul bătăliei.

   Iataganele erau purtate în teci manufacturate din metal sau lemn, îmbrăcate în piele sau metal și întărite cu garnituri metalice. Configurația lor urmărește fidel conturul lamei și terminația reproduce un cap de animal stilizat. Tecile iataganelor erau bogat decorate, cu pietre semipreţioase, ornamente și inscripţii damaschinate, în general cu fir din aur. Aceste iatagane erau foarte scumpe și se aflau în posesia demnitarilor și oficialităţilor de prim rang, fiind în multe din cazuri, daruri din partea sultanului. Iataganele cu mânere metalice, bogat decorate, erau piese de gală purtate la ocazii speciale, având ca principal rol, împreună cu restul îmbrăcăminţii, ilustrarea statutului social al proprietarului.

   Decorarea ansamblului format din iatagan și teacă este unitară și depindea de comanditar, deoarece ea reflecta poziția socială și puterea financiară a acestuia. Materialele folosite sunt aur, argint, alamă, pietre semiprețioase (coral, turcoaz), iar tehnicile sunt variate: turnare, ciocănire,  cizelare, gravare, damaschinare, aplicare de caboșoane, filigran, motive vegetale și geometrice.

    Tehnica damaschinării presupune decorarea cu fir de aur sau argint a unor suprafețe metalice. Se procedează mai întâi la gravarea suprafeței de decorat cu modelul dorit, practicându-se șanțuri mai mult sau mai puțin adânci, care fie se umplu cu metal topit (aur sau argint) cunoscută ca tehnica incrustației adânci, fie se acoperă cu fir metalic (de aur sau argint) și apoi se bate cu ciocanul și se finisează până la o planeitate perfectă, denumită tehnica incrustației la suprafață. Metoda permite realizarea unei decorații deosebit de fine și riguroase în redarea detaliilor.


   Cel mai reprezentativ exemplar de iatagan apreciat în literatura de specialiate este cel realizat pentru Suleyman Magnificul, care a condus Imperiul Otoman din 1520 până în 1566. Manufacturat în 1526/7, acest iatagan este printre primele din istoria sa și menționează pe lamă anul fabricației și numele artistului care l-a executat, Ahmed Tekelü. Având o formă perfect echilibrată și o execuție remarcabilă, se află expus la Palatul Topkapi din Istambul.

   Iataganele nu se produceau doar în spațiul otoman. Spre exemplu în Franţa se fabricau iatagane în manufactura de armament de la Versailles, produsul rezultat fiind cunoscut sub numele de yatagan sau coutelas oriental. În unele ţări se realizau baionete având o formă similară lamei de iatagan, fiind realizate chiar și mici spade pentru lovire (Haudegen) având lamele încovoiate. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Austria, iataganele erau produse în fabricile de armament, aceste arme intrând în dotarea unor unităţi militare din Dalmaţia. În spațiul balcanic (Serbia, Bosnia- Herțegovina) s-au creat iatagane care reproduceau fidel calitatea și configutația celor otomane, diferența fiind reprezentată de decorația lamei, dimensiunea “urechilor” și materialul din care erau confecţionate (fildeș, os).

   Colecția de arme a Regelui Carol I este cea mai numeroasă din țară și se află aproape integral la Muzeul Național Peleș. Iataganul cu teacă face parte din colecția de arme orientale și se presupune că a fost adus de către Regele Carol I din colecţia tatălui său, de la castelul Sigmaringen. El figurează în catalogul armelor întocmit de austriacul Julius Scheűrer, la capitolul IV, intitulat Orientalische Handjare.

    Angajat de regele Carol I cu acest scop, Julius Scheürer elaborează către 1914, Verzeichnis der Waffensammlung Seiner Majestät König Karl I von Rumänien, lucrare rămasă însă în manuscris, care cuprinde mai multe mape ce urmăresc împărţirea tradiţională a colecţiei: arme de paradă, arme de vânătoare şi de luptă, arme de foc, arme albe si armuri de cavaleri. Fişele sunt însoţite fiecare de câte un desen în peniţă, care redă cu meticulozitate toate detaliile pieselor. Ca o anexă la catalog, Scheürer a mai scris şi un Register zum Inventar der Waffensammlung in dem Rumänischne Königsschloße Pelesch (Wien 1913).

   Iataganul prezintă o lamă dublu curbată, din oțel de Damasc, cu un singur tăiș pe muchia interioară și șanț lat pentru scurgerea sângelui, lângă muchia netăioasă; este  decorată spre mâner, pe muchia netăioasă, cu motiv tip frunză damaschinat cu aur și pe toată lungimea cu câte 5 inscripţii pe fiecare faţă, caligrafiate în limba osmană, prezentate în cartușe cu motive vegetale damaschinate în aur.

   Mâner metalic, cu plăsele bifurcate și “urechi” evazate, de mari dimensiuni, ornamentate pe toată suprafața cu motive vegetale damaschinate în aur. La partea mediană, longitudinal, la locul de îmbinare a plăselelor, bandă decorativă din argint lucrat în trafor și caboșoane cu coral și sfere mici din argint imitând perle. Inelul de la baza mînerului face corp comun cu “frunza” de pe lamă și reproduce motivele vegetale realizate în aceeași manieră cu aceasta.

   Teaca este realizată din lemn, îmbrăcată în metal (oțel), cu manșon lat din argint filigranat, decorat în registre alternative, cu bumbi de argint şi corali montaţi în caboşoane de argint şi filigran.  Teaca este integral damaschinată pe trei sferturi din lungime cu aur şi argint, cu motive vegetale şi medalioane cu arabescuri, Lateral, pe partea exterioară, prezintă două inele de fixare pentru şnur. Teaca prezintă o terminație în formă de cap de animal fantastic decorat în aceeași manieră cu aceasta.


   O parte dintre inscripții au putut fi descifrate și traduse din limba osmano–turcă și anume:

    O inscripție care precizează anul 1000 al Hagiriei (după calendarul islamic) și 1591 (dupa calendarul gregorian), reprezentând anul fabricației.
    Inscripția de pe mânerul iataganului se scrie: اللهإِلَّا إِلَّهَ لَا și se citește “lā ʾilāha ʾillā l-Lāh”, iar în traducere “Nu există alt Dumneazeu decât Dumnezeu” (there is no God but God)
    Una dintre inscripțiile de pe lamă s-ar traduce prin: “(aceasta este) ziua aleasă pentru intoleranță și întuneric”
    O altă inscripție de pe lamă face referire la “casa regală a lui Allah”.
    Lama prezintă o inscripţie mai greu descifrabilă, care menţionează cuvintele „călătorie”, „(pe) mare” şi un nume propriu Alid


   Iataganul cu teacă din colecția regelui Carol I de la Muzeul Național Peleș este o piesă de valoare excepțională, realizată la începuturile istoriei acestui tip de armă albă, pentru că ea definește toate elementele de identificare tipologică, prezentând o tehnică de execuție impecabilă și având valențe estetice deosebite. Manufacturat în Asia Mică, conform Catalogului Scheürer, este reprezentativ pentru iataganele de tip otoman, care au drept caracteristici “urechile” de mari dimensiuni, puternic răsfrânte către lamă și ornamentele și inscripţiile damaschinate cu fir din aur și argint realizate prin tehnica „incrustaţiei la suprafaţă”

   Confecționat integral din metal, maniera de îmbinare a părților componente ale mânerului (fixate prin lipire la cald) este perfectă, încât lasă impresia de fasonare prin turnare, iar trecerea de la un element descriptiv la altul conferă o continuitate ansamblului, asigurată și de aplicarea decorului. Impresia pe care o lasă piesa este de imagine fluidă, punctată de culoarea roșie a coralului.

Piesa a fost destinată exclusiv pentru paradă și reprezintă o armă de colecție, ea având dimensiuni neobișnuit de mari pentru un iatagan (lungime totală 85 cm) și ornamentație deosebit de bogată, cu aur, argint și coral. Ansamblul a fost restaurat și se aflată într-o stare foarte bună de conservare, putând fi admirat în Sala armelor orientale de la parterul Castelului Peleș.

Daniela Voitescu (muzeograf)

Cafeneaua critica


Despre Viata Romaneasca


Club A, Bucuresti


editia a 95-a, 10 aprilie 2013










   După serile consacrate revistelor Arta şi Teatrul azi, Cafeneaua critică propune miercuri, 10 aprilie, o discuţie despre revista Viața Românească. Demnă continuatoare a venerabilei publicaţii a lui Constantin Stere şi a lui G. Ibrăileanu, cu – de asemenea – alte etape remarcabile în istoria sa centenară (lansată în martie 1906; pauze de apariţie: iunie 1916-martie 1920, septembrie 1940-decembrie 1944, iulie 1946-iunie 1948), actuala Viaţă Românească e de cîţiva ani în foarte bună formă. Despre trecutul şi prezentul revistei vor vorbi la Cafeneaua critică membrii redacţiei de azi: Nicolae Prelipceanu (redactor-şef), Marian Drăghici (redactor-şef adjunct), Liviu Ioan Stoiciu și Florin Toma (redactori), Dan Iancu (tehnoredactor).

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.



 

Arta plastica contemporana romaneasca


Stefan Potop


Expozitia: Natura umana


Galeria de Arta Frunzetti, Bacau


12 aprilie 2013







   Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filialele Neamț și Bacău, vă invită la vernisajul expoziției NATURA UMANĂ a pictorului Ștefan Potop ce va avea loc la Galeria de Artă Frunzetti din Bacău, vineri, 12 aprilie 2013, ora 17:00.

Cenaclul Bocancul Literar


Pariu pe Prietenie


Mojo Music Club, Bucuresti


14 aprilie 2013








   Împreună cu prietenii întâmpinăm primăvara care anul acesta se lasă mult aşteptată. Pariul nu este doar o strângere simplă de mână, ci un cumul de forţe venite din ambele părţi, o încredere în proiectul care se desfăşoară şi evoluează cu fiecare întâlnire. În zilele noastre încrederea este un lucru rar, iar pariurile culturale – nişte himere.


Și totuși, Pariu pe Prietenie aduce duminică, 14 aprilie 2013, pe:

Loredana Dascalu - prezentarea volumului de proză Ganduri pentru tine,
Bianca Dobrescu - poezie,
Catia Maxim - lansare Ingerii din Moscopole si
Cristina Firoiu - poezie.

Muzical ne vor incanta:
Dan Caramihai,
Bebe Paraschivescu,
Ioana Catrinescu si nu in ultimul rand
Jonathan David.

 Nu uitati ! Duminica, 14 aprilie 2013, în centrul vechi al capitalei, str. Gabroveni, nr. 14, în clubul Mojo, începând cu ora 18:00, vă invităm să petreceţi o seară alături de prieteni, pentru a vedea ce lucru minunat este să ai încredere în cel de lângă tine, într-o lume în care, datul din coate este considerat zbor.

Targul de Florii



Muzeul National al Taranului Roman


Bucuresti


26 - 28 aprilie 2013





   Şi în acest an de Florii, Muzeul Ţăranului îşi aşteaptă meşterii din toate zonele ţării. De vineri, 26 aprilie până duminică, 28 aprilie, olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, cusătorese, împletitoare, încondeietoare vor veni la Târgul de Florii cu: ouă încondeiate, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, icoane.


   Sunt prezenţi, pentru prima dată la Târgul de Florii, meşterii: Cosmi Floarea, care confecţionează opinci, Adam Gyula, cu ceramică de Miercurea Ciuc, şi Zolta Nidănilă care face obiecte din papură.
   Puteţi târgui de-ale gurii: cozonaci, suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureş, halviţă, miere de albine şi lăptişor de matcă, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor şi vin.

Prin târg:

demonstraţii de încondeiat ouă;
teatru de păpuşi pentru copii: Lăzărelul, cu trupa Tropăiele, coordonată de Beatrice Iordan – sâmbătă, 27 aprilie, ora 11:30, la Atelierul de creativitate;
Ansamblul Tălăncuţa, din Republica Moldova – sâmbătă, 27 aprilie, ora 15.00, 
în Curte; 
muzici tradiţionale.

Târgul de Florii este deschis de vineri, 26 aprilie până duminică, 28 aprilie 2013, 
între orele 10:00 şi 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Preţ bilet: 6 lei, 3 lei (elevi, studenţi, pensionari).


Moşii de Florii, Lazărul

"Sâmbăta dinainte de Florii este dedicată morţilor. Femeile fac plăcinte şi le dau de pomană. Nu torc ca să nu se îmbăleze morţii care aşteaptă la poarta Raiului să vină clipa când pot reveni pe pământ...” (Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)

Sărbătoarea Floriilor

„În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare. În alte părţi se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc şi fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr”. 
(Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)