sâmbătă, 20 iulie 2013

Mirifica Dobroge



Biodiversitatea - In contextul Natura 2000





foto: www.divert.ro

    Avem o tara frumoasa si bogata. Ar trebui sa fim mandrii de asta, mai ales ca suntem in Europa pe primul loc in ceea ce priveste Biodiversitatea. Mandrii nu este de ajuns, ar mai trebui sa fim atenti si grijulii cu ceea ce, iata, ne-a dat Dumnezeu. Exista o retea europeana, Natura 2000, creata special pentru protejarea naturii si biodiversitatii.
    Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabila (CNDD) a realizat proiectul InfoNatura 2000, finantat de  Uniunea Europeană. Proiectul face parte din Programul Operational Sectorial de Mediu (POS-Mediu), prin care și-a propus să facă "conștientizare privind importanța biodiversității prin reteaua Natura 2000 (aici mai multe informatii).


foto: jurnalromanesc.blogspot.com

   Prin nastere sunt dobrogean si sunt sensibil la tot ceea ce inseamna acest spatiu, incarcat cu o rezonanta aparte pentru sufletul meu. Unul dintre siturile acestei bioregiuni Stepice il reprezinta cel cuprins intre Aliman si Adamclisi. Aici sunt gazduite efective generoase ale unor specii de pasari protejate si este foarte important in perioada de migratie pentru rapitoare. Sunt si multe vulnerabilitati: activitatea traditionala de pasunat, turismul practicat mai ales in zona monumentului Trophaeum Traiani si a ruinelor cetatii de la Adamclisi, exploatarea miniera de suprafata (cariere de piatra).


   Aceasta biodiversitate trebuie protejata si pentru asta sunt necesare resurse. Astfel informarea despre reteaua Natura 2000 devine cu atat mai necesara caci doar asa apar si oportunitatile oferite. 
Informati-va (infonatura2000.cndd.ro) !

Un comentariu: