miercuri, 5 septembrie 2012

Omagiiu Craisorului Muntilor



Sarbatoarea Nationala de la Tebea


140 de ani de la moartea lui Avram Iancu


3 - 9 septembrie 2012




     Anul acesta se implinesc 140 de ani de la moartea Craisorului Muntilor, Avram Iancu (1824-1872). La inmormantare au plans Apusenii. Toti motii au tinut sa fie prezenti pentru a-si conduce comandantul pe ultimul drum. Prohodul a fost incheiat de 36 de preoti, alaiul mortuar a strabatut Tara de Piatra pana la biserica Tebei, unde Iancu a fost inhumat sub gorunul lui Horea, celalat mare erou al motilor. Pentru ca romanii si mai ales motii doresc sa-i pastreze vie amintirea, duminica 9 septembrie la Tebea (Baia de Cris) va avea loc o ceremonie nationala de comemorare a Craisorului Muntilor, conducatorul Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania. 
    Manifestarile sunt organizate de Consiliul Local al comunei Baia de Cris, in colaborare cu Consiliul Judetean Hunedoara si Societatea Cultural – Patriotică Avram Iancu din Romania.     
    Manifestarile vor fi deschise cu depuneri de coroane de flori la mormantul lui Avram Iancu si va avea loc o slujba religioasa de pomenire. Apoi va urma evocarea istorica si mesajul autoritatilor.   
    Programul va continua cu un spectacol folcloric sustinut de formatii si interpreti de muzica populara consacrati printre care Nicola Furdui Iancu, Ioan Bocsa, Mariana Deac, Ionut Fulea, Dinu Iancu Salajeanu, Sava Negrea Brudascu, Veta Biris, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Ciprian Roman, Eugen Mihaila, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Pera Bulz, Corul Barbatesc din Finteusul Mare, Grupul Iza din Maramures si Fluierasii Junii Petrileni.
    "Sunt 140 de ani de la moartea marelui roman, Avram Iancu, un moment important in istoria motilor si nu numai. Avram Iancu va fi comemorat, dar si sarbatorit. Comemorat, la biserica, printr-o slujba religioasa de pomenire, iar sarbatorit pe campul de la Tebea, printr-un moment artistic de exceptie", a declarat Ioan Mircea Molot, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
    Anul acesta, pentru prima data, la slujba de pomenire va lua parte IPS Laurentiu Streza, alaturi de episcopul Devei, PS Gurie si episcopul Severinului, PS Nicodim. 

    Comemorarile au inceput inca de luni 3 septembrie si se vor incheia duminica 9 septemrbie la Tebea.  In tot acest interval de timp pentru prima data va avea loc Marsul lui Avram Iancu inceput de la casa memoriala si terminat la Tebea cu o incarcatura istorica si emotionala menita sa starneasca in fiecare roman un gram de respect fata de eroii neamului si mai ales fata de cel care a fost Craisorul Muntilor.
    In aceste momente grele prin care trece Tara Noastra, trebuie sa aratam ca nu ne-am uitat istoria si sa onoram asa cum se cuvine eroii acestui neamului.


Programul complet al Marsului lui Iancu


Luni  03 09 2012


Ora 20.00 – Priveghi Casa Iancului – comuna Avram Iancu



Marţi  04 09 2012

Ora   8.00 – Plecare spre Câmpeni
Ora 20.00 – Comemorare şi priveghi la statuia eroului Avram Iancu



Miercuri  05 09 2012

Ora   8.00 – Plecare spre Abrud
Ora 12.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la bustul eroului Avram Iancu
Ora 14.00 – Plecare spre Buceş
Ora 17.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la bustul eroului Avram Iancu (lângă 

                            Primăria Buceş)


Joi  06 09 2012

Ora 14.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la Biserica din Mihăileni
Ora 16.00 – Plecare spre Crişcior



Vineri  07 09 2012

Ora 12.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la Biserica Medievală din Crişcior
Ora 15.00 – Plecare spre Brad
Ora 19.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la statuia eroului Avram Iancu din faţa 

                            Colegiului Naţional Avram Iancu


Sâmbătă  08 09 2012


Ora 15.00 – Plecare spre Ţebea
Ora 20.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la Pantheonul Crăişorului Moţilor – 

                           Ţebea. Decernare de diplome şi plachete comemorative.



Avram Iancu


**** Pentru aceasta postare s-au folosit materiale de la www.muntii-apuseni.eu si ziare.com 
        



   Si o idee, excelenta. preluata din aceleasi surse, Veta Biris: "Sus, sus, sus, la munte sus".

                            http://www.youtube.com/watch?v=yL7Sjs-HCEM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu